Muzeul Dunării de Jos
Călărași
aprilie 2019
Descoperirile arheologice de plastică antropomorfă
constituie partea cea mai importantă pentru reconstituirea universului
spiritual al comunităţilor din pragul neoliticului (mil. V a.Ch.).
Piesa descoperită în aşezarea de la Piscu Crăsani, pe vatra
unei locuinţe de suprafaţă, aparţine culturii Bolintineanu (după M. Neagu) şi
reprezintă un bust de statuetă antropomorfă, cu înălţimea de 80 mm, iar
grosimea de 50 mm.
Deşi se consideră că este un personaj mascat, detaliile
feţei ocupă un rol foarte important, find redate chiar şi sprâncenele, ceea ce
reprezintă un unicat la descoperirile de plastică antropomorfă Bolintineanu.
Foarte probabil această reprezentare a sprâncenelor aflate în poziţie ridicată
a fost necesară pentru a sublinia expresivitatea piesei.
Capul statuetei este uşor împins spre spate, nasul este
redat printr-o proeminenţă, iar ochii şi gura sunt redate prin orificii
incizate în profunzime. Mâinile sunt disproporţionate, fiind aşezate una mai
sus, alta mai jos
Ornamentarea s-a făcut prin incizii liniare sau curbilinii.
În afara inciziei sub forma de trei şiruri paralele trasate pe gâtul idolului,
la aceeaşi piesă s-au observat urme de pictură cu roşu, care au conturat
marginile măştii, ce se detaşează clar şi în secţiune.
Pictura, ca tehnică folosită la plastica antropomorfă, a
fost observată pentru perioada neoliticului dezvoltat, doar in cazul acestei
statuete de la Piscu Crăsani.
Pasta din care a fost confecţionată este poroasă, din lut
amestecat cu pleavă, iar arderea este neuniformă, piesa fiind arsă oxidant
într-un cuptor, în care a fost aşezată pe spate, unde arderea s-a efectuat la
cenuşiu-deschis, iar în restul corpului la galben-cărămiziu.
Nr. Inv. 9156, clasată în categoria Tezaur a Patrimoniului
Cultural Naţional, prin ordinul de clasare 2110, din 02. 03. 2007.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu