Lansare de carte
Ruxandra Cesereanu
București, Pitești
23 - 24 noiembrie 2018
Călătorie spre centrul infernului, un studiu semnat de
Ruxandra Cesereanu, îi poartă pe cititori prin literatura și memorialistica din
infernala detenție comunistă. În cele 400 de pagini ale volumului recent
publicat la Editura Manuscris, autoarea își propune, după cum notează Monica
Lovinescu, “să-și considere cititorii însuflețiți de dorința de a afla și
înțelege ce s-a petrecut cu ei și ai lor timp de o jumatate de veac. Rămâne să
sperăm că, luând-o drept ghid, mulți se vor avânta pe << tărâmul infernal>>
până în centrul căruia a explorat cu rigoare, pasiune și inteligență Ruxandra
Cesereanu.”
Volumul va fi lansat la București și Pitești la final de
noiembrie, iar invitații sunt cu totul speciali.
Vineri, 23 noiembrie, ora 18:00, la Cărturești Café Verona,
lansarea volumului va reuni trei figuri marcante ale studiului comunismului și
a represiunii în România. Alături de Ruxandra Cesereanu, vor vorbi Doina Jela
(prozatoare și publicistă, printre altele, autoare a volumului Lexiconul
negru) și Alin Mureșan (istoric, director general IICCMER și autor al
studiului Pitești. Cronica unei sinucideri asistate).
Sâmbătă, 24 noiembrie, ora 12:00, la Memorialul Închisoarea
Pitești, ne vom bucura de prezența a două supraviețuitoare ale detenției
politice din perioada comunistă, alături de Ruxandra Cesereanu – Galina
Răduleanu (autoare a volumului de memorii Repetiție la moarte. Din spatele
gratiilor) și Nina Moica (elevă la momentul arestării).
Intrarea la evenimente este liberă.
“Am început să scriu această carte cu gândul la bunicul meu
patern (Vasile Cesereanu), preot greco-catolic și fost deținut politic,
catalizată fiind sufletește de evenimentele din decembrie 1989, de fenomenul
Piața Universității (22 aprilie-13 iunie 1990) și de mineriada aferentă din
13-15 iunie. Moral vorbind, decisivă a fost o culpabilitate
<<jaspersiană>> pe care am simțit-o față de foștii deținuți
politici din România. Vinovăția mea era legată de faptul ca trăisem atâta timp
fără să știu îndeajuns de multe lucruri despre Gulag și că, daca evenimentele
din decembrie 1989 nu ar fi survenit, ar fi fost posibil sa nu aflu niciodată
adevarul întreg. De aceea, cartea de față are la bază o intenție etica. Ea s-a
hrănit din pasiunea mea pentru memoriile de detenție apărute masiv din 1990
încoace.” (Ruxandra Cesereanu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu