Expoziție de fotografie
Ciprian Chirileanu, Renee Renard
Galeria Pygmalion, Timișoara
13 septembrie - 1 octombrie 2018
Titlul expoziției, 1538 km, însumează distanța parcursă cu
mașina de cei doi artiști, acompaniați de cățelușa Nera, găsită lângă râul
bănățean omonim. Localitățile vizate au fost alese luând în considerare seria
valurilor de colonizare ale Banatului istoric de după Pacea de la Passarowitz,
exact cu 300 de ani în urmă (Pojarevaț, Serbia, 21 iulie 1718): carolingeană
(1722-1726), tereziană timpurie (1748-1762), tereziană (1763-1772), iozefină
(1781-1787), inclusiv perioada ultimului val (1778-1848). Pentru proiectul
pilot, din cele peste 120 de localități colonizate, au fost alese opt sate din
Banatul românesc: Carani (colonizat de italieni), Cenei (croați),
Charlottenburg (germani), Dudeștii Vechi (bulgari), Tomnatic (francezi), Sfânta
Elena (cehi), Văliug (austrieci) și Vucova (slovaci), urmând ca în viitorul
apropiat proiectul să fie dezvoltat și pe teritoriul Serbiei și Ungariei.
Kilometrii parcurși includ și destinații la malul apelor care delimitează
Banatul: Dunărea (lângă Liubcova), Mureș (la Lipova), Cerna (lângă Băile
Herculane), Timiș (lângă Chevereșu Mare) și Bega (la Utvin). La mlaștinile de
la Satchinez (un model de biotop al Banatului de câmpie înainte de 1718), și la
râul Tisa se va ajunge în partea a doua a proiectului.
Renée Renard reconstituie memoria locurilor cercetând la un
microscop de ultimă generație probe prelevate din clădiri, cimitire, sol, apă,
elemente de vegetație, "martore” ale existenței coloniștilor (tehnică mixtă la
microscop, fotografie și video la microscop, procesare digitală, instalație)
iar Ciprian Chirileanu recompune ansambluri de clădiri văzute de la altitudine
mare, cerul fiind în acest caz unicul martor al permanenței unei comunități
(fotografie, procesare digitală, instalație, video, grafică).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu