sâmbătă, 17 martie 2018

Constantin Brâncuși - Între Hobița și Paris




Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti 


București 


16 martie - 16 aprilie 2018



   Dedicată părintelui sculpturii moderne, la 61 de ani de la trecerea sa la cele veșnice, expoziția își propune să prezinte moștenirea cu care a plecat Constantin Brâncuși spre Paris, dar și scrisori și fotografii din timpul realizării Coloanei recunoștinței fără de sfârșit, ridicată în memoria eroilor căzuți în Primul Război Mondial.
   Cel despre care criticul de artă Jammes Farrel spunea: "Lângă Shakespeare şi Beethoven se mai află un Dumnezeu: acesta este Românul Brâncuşi”, a fost filozof, artist, a influențat prin arta lui nu numai sculptura, dar și arhitectura secolului XX sau designul industrial și grafic, și niciodată nu a uitat de unde a plecat. Elementele prezente pretutindeni în operele sale sunt cele care provin din tezaurul rural al Hobiței natale, fie că este vorba despre cele pe care le regăsim țesute pe covoarele oltenești, cusute pe cămăși sau cioplite în lemn.
   "Întotdeauna m-am considerat un țăran în felul meu, cu toate că mă trag din agricultori-moșneni, care, la rândul lor, se trag din Bărbăteștii începuturilor, toți de la izvoarele Dâmboviței. Nicio întâlnire și niciun schimb pe care l-am avut vreodată cu filozofi, regi, regine, cu principi, cu președinți de republici, cu creatori și oameni de rând, nu mi-au înnobilat sufletul mai puternic ca el, țăranul de la Dunăre, acel țăran român, care între cele două războaie mondiale ajunsese ca să fie intimidat și minimalizat de sărăcie și de lipsa de perspectivă în desăvârșirea lui. Am fost trimis și eu de mic copil la procopseală în lume. N-am pierdut legătura și nu mi-am scos rădăcinile pentru a umbla năuc pe glob. A profitat și arta mea. M-am salvat ca om”, mărturisea Brâncuși.
    Despre simbolistica operei creatorului celui mai renumit Sărut vor vorbi conf. univ. dr. Paula Popoiu, managerul Muzeului Național al Satului Dimitrie Gusti, acad. Georgeta Stoica, filologul Sorana Georgescu Gorjan și cercetătorul şi antropologul Matei Stîrcea-Crăciun.
Expoziția este deschisă în Foaierul H.H. Stahl în perioada 16 martie - 16 aprilie 2018.
Vă așteptăm!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu