luni, 20 noiembrie 2017

Timpul regăsit




Expoziție documentară Marcel Proust 


Biblioteca Județeană Panait Istrati, Brăila 


17 - 26 noiembrie 2017




    În perioada 17-26 ianuarie 2017 Secția Împrumut pentru Adulți a Bibliotecii Județene Panait Istrati Brăila organizează expoziția documentară Timpul regăsit, dedicată comemorării a 95 de ani de la moartea scriitorului francez Marcel Proust (10 iulie 1871 – 18 noiembrie 1922).
   Marcel Proust a fost un romancier, eseist și critic francez, cunoscut mai ales datorită romanului În căutarea timpului pierdut (în limba franceză À la recherche du temps perdu), operă monumentală de ficțiune a secolului XX, publicată de Gallimard în șapte volume, redactate vreme de mai bine de 14 ani.
   Proust a scris și a publicat încă din tinerețe. Pe lângă revistele literare în care publică încă din epoca în care era elev de liceu (La revue vert și La Revue lilas), din 1890-1891, Proust a publicat un articol periodic in ziarul Le Mensuel (Tadié). În 1892 a fondat o revista literară care se numea Le Banquet (titlul francez al celebrului dialog al lui Platon, Banchetul). În anii următori Proust a publicat povestiri și eseuri în extrem de prestigioasa revistă literară La Revue Blanche.
    Început în 1909 și terminat doar parțial în anul morții sale, ciclul de romane În căutarea timpului pierdut consistă din șapte volume groase, cu peste 2,000 de personaje. Graham Greene l-a numit pe Proust "cel mai mare romancier al secolului XX", iar William Somerset Maugham a numit romanul lui Proust "cea mai mare ficțiune din toate timpurile până în ziua de azi".     
   Proust a murit înainte de a putea să-și corecteze șpalturile ultimelor trei volume, editate postum de fratele său, Robert. Ciclul cuprinde volumele : Partea dinspre Swann (1913), La umbra fetelor în floare (1919), Partea spre Guermantes (2 volume, 1920-21), Sodoma și Gomora (2 volume, 1921-22), Prizoniera (sau Captiva) (1923), Albertine a dispărut (sau Fugara) (2 volume, 1925) și Timpul regăsit (2 volume, 1927). Opera lui, tradusă în multe limbi, i-a asigurat reputația în lume, și metoda lui de a scrie a avut o puternică influență în literatura secolului XX.
Expoziția este realizată de Silvia Iacob, bibliotecar.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu