Muzeul Civilizației Dacice și Romane
Deva
1 - 30 septembrie 2017
Comunicat
Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva propune
vizitatorilor, începând cu data de
1 septembrie 2017, o nouă piesă în categoria Exponatul lunii, piesă ce poate fi admirată în spaţiul special amenajat la
intrarea în Palatul Magna Curia.
Exponatul lunii septembrie 2017 face parte din colecţia de
carte veche a MCDR, fiind reprezentat de un exemplar al tipăriturii Îndreptarea legii sau Pravila mare, o culegere de legi imprimată în anul
1652 în tipografia Mitropoliei din Târgoviște. Prin cuprinsul ei
juridico-canonic și prin scopurile judiciare, disciplinare și didactice, cartea
a fost o legiuire de bază pentru stat și biserică, fiind aplicată în Țara
Românească, Moldova și Transilvania, și rămasă în vigoare chiar și în secolul al
XIX-lea în ceea ce privește dispozițiile canonice.
Volumul este tipărit cu alfabet chirilic, în limba română,
și a cunoscut o largă circulaţie în întreaga arie geografică locuită de români,
contribuind astfel la unificarea gândirii juridice româneşti. Considerată
relativ rară în Transilvania, a fost semnalată în județul Hunedoara în
proprietatea unor biserici hunedorene din localităţi ca Țebea, Grid, Tuștea,
Groși, Hondol, Beriu, Tei. Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva deţine
două exemplare, volumul prezent intrând în inventarele instituției în anul
1963, prin achiziție.
Considerăm însă că este reprezentativ faptul că, în timpul
Revoluției din 1848-1849, sau poate mai târziu, se semna pe ea nimeni altul
decât Avram Iancu, în calitatea sa de Prefect a Legiunii Auraria Gemina dar și
de avocat. Ținând seama de preocupările sale juridice, nu este exclus ca
renumita carte de legiuiri străbune să-i fi aparținut. Cert rămâne însă faptul
că Avram Iancu s-a semnat la un moment dat pe filele cărții, conferindu-i
astfel valoare memorială deosebită și caracter de raritate bibliofilă, iar
Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva expune acest exemplar în luna în
care se se desfășoară Serbările Naționale de la Țebea (Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu