Arta plastică contemporană românească
Ion Șinca
Galeria de Artă Ploiești
8 decembrie 2016
Vernisaj: 8 decembrie 2016, orele 17:00 - 21:00.
A-l descrie pe artist e o îndrăzneală, o trufie și, de
aceea, o zădărnicie vecină cu încercarea cea tristă de a-l descrie, vreodată,
pe însuși Dumnezeu. Ecou al unei umbre fără trup. Ţipăt în negura Cosmosului.
Pleoapa închisă a unei stele, deschisă cu mâna tandră, mare cât Calea Lactee, a
vreunui uriaș. După cum nici divinitatea nu se lasă descoperită, nici creația
cea mai subtilă a acesteia - artistul - nu se lasă a fi descoperită sau
povestită în vreun fel oarecare.
Pe măsură ce-și desăvîrșea ritualul cel de
trecere viețuind peste dealurile și pădurile din Pietriceaua amintirilor sale,
chipul lui Ion Șinca semăna din ce în ce mai mult cu chipul unui sfânt zugrăvit
în icoanele de prin bisericuțele de lemn ale vechilor țări românești, cu
vopseaua crăpată și înnegrită de fumul lumânărilor, plângând a minune
dumnezeiască. Nu avea nimic în comun cu starea de habotnicie sau sihăstrie.
Avea seninătatea și nimbul nevăzut de lumină al sfinților deasupra capului. Și
nici măcar nu știa. Își împărțea bunătatea, blândețea, generozitatea, cu
firescul și bucuria dăruirii unui codru de pâine la masa săracului, sau a
aurului cel mai de preț din visteria unei mari împărății numai bun de dăruit,
haiducește, celor nevoiași. Astfel fiind, îi iubea cu egală măsură pe toți cei
din jurul său. Nu era îndrăzneț, nu era arțăgos, nu era arogant, nu se
considera un geniu. Era mai curând timid și cu un prețios sentiment al
dreptății.
În fiecare copac pictat de Ion Șinca sălășuiește un sfânt, în
fiecare deal se află tăinuită o biserică, acoperită de apele repezi ale vreunui
izvor, ale vreunui lac, sau oglindită de apele cerului în unduiri de abur, pe
care, neștiutori, grăbiți, neatenți, le numim nori. Casele lui Ion Șinca sunt
păstrătoarele rădăcinilor de demult, pietrificate sub forma unor temelii
ridicate peste alte temelii, clădite și ele peste oseminte albite de ploi și
zăpezi, peste zei și semizei, peste urgii, foamete, molimi și lupte, peste
prunci, bătrâni, viteji și fete frumoase și peste nopți de iubire de vară și
iarnă pe care astăzi nu mai știm să le-aducem la lumină.
Ion a încercat să ne
îmblânzească oferindu-ne starea de floare și veșnicindu-și obiectele pentru a
ne face să înțelegem că doar tihna și pacea de suflet poate clădi. Restul e
zădărnicie și năruire de zid peste nisipuri mișcătoare. Ion Șinca ne oferă prin
ochii săi deschiderea către sfințenie. Cu un pic de noroc, vom înțelege din
opera sa că nu a fost niciodată un pictor, nu a zugrăvit imagini, nu a
imortalizat peisaje, chipuri, obiecte sau flori. Rafinându-se până către cele
mai delicate esențe al spiritului omenesc, într-un amestec de parfumuri suave
de fată frumoasă dimpreună cu mirosul de lemn de icoană, de smirnă și de
tămâie, picturile sale compun cu-ncetul cartea noastră cea de smerenie și de
sfântă iertare. (Ioan Mihai Cochinescu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu