Complexul Muzeal Ion Borcea
Bacau
1 - 31 iulie 2016
Cerioporus squamosus (Huds.) Quél. 1886
Denumiri populare:
burete păstrăv, ciupercă păstrăv, păstrăv
de nuc, buretele-nucului, urechea nucului.
Ciuperca este întâlnită pe multe specii de foioase, în
special pe fag, ulm paltin, dar şi pe plop, salcie stejar, platan, frasin, tei,
specii cultivate (nuc, cireş, dud), rar pe brad.
Pălăria este iniţial convexă, apoi devine reniformă, ca un
evantai, diametrul de 5-40 (60) cm, grosimea 0,5-1 cm. Faţa superioară este
gălbuie, cu numeroase scvame fibriloase, triunghiulare, brune. Piciorul este
scurt, lateral, de 3-8 x 1-4 cm grosime, crem, reticulat la vârf, brun-închis
la bază. Trama este de culoare albă, cărnoasă, elastică, în stadiul tânăr, cu
miros şi gust de făină, ulterior se lignifică.
Este o ciupercă parazită, pe tulpini, se poate instala la
diferite nivele, dar poate fi întâlnită şi pe ramuri groase sau pe trunchiuri
căzute, cauzând putrezirea albă a lemnului de foioase.
Specia este comestibilă, dar de calitate mediocră, pălăria
devine cu timpul rigidă, imposibil de mâncat.
Multe specii din genul Cerioporus pot fi utilizate pentru
fabricarea hârtiei cu aspect deosebit, folosită în artă, datorită structurii
hifale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu