România de-altădată
Casa Scânteii
Colecții și Colecționari
Scurt istoric
Clădirea a fost concepută inițial sub denumirea de Complexul
Casa Scânteii, fiind ridicată în 5 ani (1952–1957). Între 1949 și 1954, șef de
proiect a fost Panaite Mazilu. Construcția era destinată publicării presei
de stat și în special a ziarului Scînteia, "organ” al Comitetului Central al
Partidului Muncitoresc Român. Antena de pe această clădire a susținut pentru o
vreme, începând din 1956, emițătorul Televiziunii Române.
După anul 1989, Casa Scânteii a devenit cunoscută sub
denumirea de Casa Presei Libere.
Fostul Combinat Poligrafic Casa Scânteii s-a transformat
și el, după 1989, în Regia Autonomă a Imprimeriilor Coresi. La rândul său,
regia s-a transformat în februarie 1999 în Compania Națională a Imprimeriilor
Coresi.
Clădirea este un ansamblu format din patru laturi ce
adăpostesc o curte interioară mare, plus încă două ansambluri sub formă de "U”,
care sunt legate de corpul din față, ansambluri ce au rămas deschise pentru a
se construi după aceea un teatru și o casă a sindicatelor. Deoarece
cheltuielile de construcție au fost foarte mari, teatrul și casa sindicatelor
nu au mai fost ridicate.
Tichet de subscripție de 20 lei pentru Casa Scânteii
O parte din fonduri s-a colectat prin subscripție publică "benevolă”, salariații primind astfel de tichete, care justificau lipsa
banilor. Acestea aveau valorile de 5, 10, 20 (în imaginea alăturată), 30, 50,
100, 200, 500 și 1000 de lei.
Casa Scânteii a fost prima lucrare la care constructorul a
introdus calculul de rezistență la un eventual seism, luând în considerare
niște norme mai vechi, italiene, din timpul lui Mussolini. Aceste norme s-au
dovedit a fi mai bune chiar decât cele din 1963, pentru că erau mai simple și
se punea mult accent pe intensitatea cutremurului, și nu pe felul clădirii.
Palatul Culturii din Varșovia.
Cu toate acestea, clădirea are și o sursă de inspirație
autohtonă. Pentru documentare în vederea proiectării s-au vizitat câteva
mănăstiri, Curtea de Argeș, Cozia, Horezu, și s-au ales câteva elemente
decorative care să fie folosite apoi la Casa Scânteii. Printre acestea,
șiragurile de coloane de la baza corpurilor joase din stânga și din dreapta
corpului central, dar și așa-numita "ocniță”, cum se numește elementul în
arhitectura tradițională, adică o ferestruică dreptunghiulară adâncită în zid,
căreia i s-a dat drumul "să urce” de la primul etaj al corpului central până la
ultimul. Alte lucrări de specialitate susțin că de inspirație bisericească sunt
și cele patru turnuri care fixează limitele exterioare ale ansamblului,
preluate, zice-se, din arhitectura Suceviței și a
Dragomirnei.
O altă deosebire față de sursa de inspirație
sovietică este faptul că la clădirea din București, orizontala este de cinci
ori mai mare decât verticala, în timp ce la cea din Moscova, ea este doar de
2,5 ori mai mare. Acest lucru înseamnă că la Casa Presei raportul
orizontală-verticală este de două ori mai mare, în favoarea orizontalei. Este o
diferență cu un efect considerabil, nu numai vizual, ci și psihologic.
Așa grăiește: Wikipedia
Acum vin și contribuțiile, mele, cu mult mai modeste:
Articol publicat în Ziarul Scânteia de vineri, 7 octombrie 1949.
Consemnare publicată în Ziarul Scânteia de luni, 17 octombrie 1949.
Consemnare publicată în Ziarul Scânteia de sâmbătă, 22 octombrie 1949.
Consemnare publicată în Ziarul Scânteia de luni, 24 octombrie 1949.
Fragment dintr-un ziar, neidentificat. Anii '49 - '50.
Tov. Panait Ștefan.
Așa ceva...
"Versuri" publicate în Gazeta literară, Nr. 42, de joi, 20 octombrie 1955.
Cine dorește, poate viziona numeroase imagini cu acest edificiu aici:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu