Comuna Dragus
17 august 2014
Acest obicei se sărbătoreşte neîntrerupt de peste 150 de
ani, fără a fi modificat în vreun fel. Costumele populare sunt însă mult mai
vechi, motivele florale fiind realizate în războiul de ţesut, motive păstrate
de femeile vârstnice, care cunosc meşteşugul şi îl transmit mai departe
generaţiilor viitoare. Cu ocazia sărbătorii Buzduganul, începând de la copii
şi până la cele mai vârstnice persoane din comună, toţi îmbracă portul popular
şi pornesc cu alai prin sat.
Semnificaţia Buzduganului
Acesta e un obicei popular vechi al locului, unul de
mulțumire către Dumnezeu: patru cununi împletite din spice de grâu reprezintă
cele patru anotimpuri, iar cele 12 spice îi reprezintă pe cei 12
apostoli.Obicei tradiţional pentru satul Drăguş, BUZDUGANUL reprezintă
sfârşitul unui ciclu. Acest obicei se desfăşoară la sfârşitul secerisului când
tinerii care au lucrat la câmp organizează o petrecere care să marcheze
terminarea muncii. Buzduganul este alcătuit din elemente specifice
localităţii, rischitor, 3 rânduri de beţe şi spice de grâu, şi este
confecţionat de către un localnic.
La sărbătoare participă atât fete cât şi băieţi, aceştia
fiind grupaţi câte 12.
Interesant este faptul că tinerii se adună la troita de
langa fantana, după care pornesc prin sat însoţiţi de muzicanţi. La fiecare
poartă, femeile bătrâne ies în costumul popular şi se alătură tinerilor. Până
la ieşirea din sat, alaiul devine tot mai numeros. Lor li se alătură turişti,
rude şi alte persoane venite special pentru a asista la acest eveniment. Toată
zona Făgăraşului va răsuna de muzică și voie bună.
***Asociatia "Cele mai frumoase sate din Romania"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu