Romania de-altadata
Colectii si Colectionari
Un album cat o viata
Vom urmari in cadrul acestui articol crampeie din viata unei femei;
sunt destule documente, mai putine imagini.
N-a avut un trai usor, dar asa au fost vremurile;
si poate si destinul...
Maria Pricob s-a nascut in anul 1925, pe 16 februarie, la Dorohoi.
Parinti: Constantin (34 ani) si Elena (28 ani).
Actul de nastere i-a fost intocmit a doua zi, pe 17 februarie 1925.
Actul de nastere i-a fost intocmit a doua zi, pe 17 februarie 1925.
Absolventa (sapte clase) a Scolii primare Nr. 2 Fete Regina Maria, Dorohoi.
Certificatul (emis la 25 februarie), prin care se atesta absolvirea cursului primar
complimentar (cl. a VII-a, anul scolar 1939-1940),
ne arata si unde a avut notele cele mai mari:
frecventa si purtare (10), desen, "cant" si religie (8).
La polul opus se situeaza matematica (5).
Din acest document mai aflam adresa (str. Aprodu Purice nr 3) si ocupatia
tatalui ei: Sef Sectia de Politie (Dorohoi).
Un apel emotionant, datat 21 august 1941:
"Marioara, Pastreaza cu sfintenie umbra iubitului meu frate.
Laurentiu Hirtopean".
"Pastreaza ca amintire de la sora ta".
Dlui Plut. Pricob, Baneasa, Ilfov".
Alte elemente, multe semnificative, din viata Mariei le aflam din "inscrisul"
de mai jos, datat 27 aprilie 1948.
Iata, succint, noile informatii:
- parintii au fost amandoi originari din comuna Scorstea, judetul Dorohoi
si in tinerete au fost agricultori.
- tatal ei a iesit la pensie in 1943; mama era casnica.
- tot el, nu a facut "in trecut" politica (amanunt foarte important) si era
"suferind de picioare si nu putea umbla".
- Maria are un frate mai mare, Emil - plutonier in T. V. (supozitie:
Divizia Tudor Vladimirescu, unitate militara venita in tara,
odata cu trupele sovietice);
Este comandant secund la Postul de Jandarmi din Comuna Saveni
(judetul Dorohoi) si este
"membru activ in P. C.R."
- Dupa absolvirea celor sapte clase, Maria se angajeaza (1940),
ca functionara comerciala la Magazinul Progresul (Dorohoi)
lucrand pana in luna august 1946.
Intermezzo
Pe 7 martie 1945 se casatoreste, la Dorohoi, cu Alexandru Petruta
(31 ani, fiul lui Ioan si-al Elisabetei).
Alexandru era nascut pe 15 octombrie 1924.
Mariajul lor dureaza pana pe 24 mai 1955,
"cand sotul meu de acord cu mine am hotarat sa ne despartim deoarece
nu ne-am putut intelege".
Certificatul de despartenie este datat la fel ca
Certificatul de nastere prezentat mai jos.
- "in urma secetei situatia alimentara fiind foarte grea la Dorohoi"
pleaca la Bucuresti, "la cunoscuti" (septembrie 1946).
***Observatii:
1) Foametea care a cuprins o buna parte din tara a fost cauzata de seceta din anii
1946-1947. Dar nu acest fenomen a fost elementul decisiv in tragedia care a lovit milioane de romani; statul avea resurse destule sa treaca peste aceasta calamitate. Ocupatia sovietica ne-a obligat insa ca, in contul datoriei de razboi, sa "exportam" chiar si rezervele alimentare strategice.
2) Exodul populatiei lovita de flagel spre zone mai putin afectate mi-a fost relevat si de mama mea; mi-a povestit, plastic vorbind (zic eu), ca prin satul ei (Darmanesti, Prahova) venisera moldoveni care dadeau pentru un blid de malai si-o haina de blana (de astrahan !)
- de cand a ajuns in Capitala si pana in decembrie 1947, Maria traieste din crosetat,
"prin diferite case".
- De la 8 ianuarie 1948, la recomandarea Dl. Petre Negrea (a se vedea si semnaturile din urmatorul document), "la a carei familie am lucrat cateva pulovere", se angajeaza ca telefonista la I. C. S.
Intreprinderea avea un caracter mai special caci in fapt se numea:
Societatea Anonima pe Actiuni
a Intreprinderilor Chimice, Pirotehnice si de Confectiuni ale Statului
Amanunte: Maria inca purta numele fostului sot: Petruta.
Pe atunci, locuia pe str. Sutasului nr. 4.
Adeverinta datata 13 ianuarie 1948.
Ultima parte a "autobiografiei" este relevanta pentru atmosfera acelor ani;
asa ca o redau in intregime:
"Fiind foarte zbuciumata si deabia putand sa-mi agonisesc traiul prin munca
bratelor nu m'am putut ocupa de politica. Acum insa doresc din toata inima sa
cunosc si sa invat legile Marxiste - Leniniste, pentru ca astfel sa pot participa constient
la viata politica. Am toata dragostea de-a ma inscrie in Partidul Muncitoresc Roman".
Nu stiu din ce motive, Maria nu a fost niciodata membru PMP/PCR.
Document datat 24 noiembrie 1948.
Observati "transformarile" produse intre timp
(prin comparatie cu adeverinta anterioara):
apare ca denumire a punctului de lucru
(unde fusese transferata Maria)
Santierul National Cotroceni - Gh. Gheorghiu Dej
iar deasupra semnaturii formula:
"Traiasca Republica Populara Romana".
Din "inscris" constatam ca postul de telefonista a fost desfiintat si, ca atare,
Maria si-a pierdut acest post.
Amanunt interesant, domicilia pe str. Nicolae Iorga nr. 25,
aceeasi adresa ca si a I.C.S. (vezi partea dreapta, sus).
Este angajata ca functionara, la Fabrica de Confectiuni Gh. Gheorghiu-Dej,
incepand cu data de 29 noiembrie 1948.
Un document din care aflam ca
Ministerul Industriei (de care tinea I.C.S.) ii inchirieaza Mariei
(incepand cu 1 ianuarie 1949) o camera in imobilul de pe str. Nicolae Iorga
nr. 23-25, acelasi in care a mai locuit si inainte.
Contractul are o mentiune "acoperitoare" in sensul ca respectivul chirias putea fi
oricand evacuat (fara vreo obiectie) daca Ministerul avea nevoie de camera.
Cu toate acestea, Maria avea sa locuiasca aici pana in 1964.
Document care atesta (in parte) prelungirea succesiva a contractului de inchiriere.
In 1952 se pensioneaza temporar (cel mai probabil pe caz de boala).
Certificat de nastere, datat, ca si certificatul de divort, pe 24 mai 1955.
Observam cu aceasta ocazie si ca a revenit la numele initial: Pricob.
In 1957, pe 22 august, Maria revine "in campul muncii",
de data aceasta la I.T.B., ca incasator.
Iata si un document (gasit ulterior scrierii articolului) important in
reconstituirea noastra:
Carte de munca, eliberata de Intreprinderea de Transport Bucuresti
(Str. Armeneasca nr. 3) la 23 ianuarie 1961.
In 1964 isi schimba domiciliul si se muta pe str. Grigore Alexandrescu nr. 17.
Va ramane aici pana-n 1965 (11 noiembrie) dupa care figureaza ca "liber profesionist".
Un document atot-cuprinzator: FISA PERSONALA
datat 19 decembrie 1966.
Din cuprinsul lui aflam ca are doi frati si-o sora:
Pricob Emil: muncitor la Danubiana (Bucuresti)
- nu mai figureaza ca membru P.C.R. -
Iata-l in doua ipostaze: (anterioare)
Studio Riviera.
- Pricob Constantin: dir. adj. invatamant (Petrila).
Probabil alaturi de mama lui.
- Pricob Constanta: casnica (Dorohoi)
Pe 3 aprilie 1967 se interneaza, cu diagnosticul TBC pulmonar,
la Sanatoriul din Breaza;
va parasi institutia cu o stare ameliorata pe 13 iunie, acelasi an.
Se reangajeaza, ca muncitor, la IAPL Ialomicioara, pe 17 februarie 1968.
Aici va fi si la "gratar" dar si bucatar.
Pe 10 aprilie 1973 se transfera la IAPL Izvorul Rece (sector 3).
Ca muncitor necalificat.
In urma reorganizarilor intreprinderilor bucurestene ajunge,
incepand cu 1 octombrie 1979, la IAPL sector 2. In aceeasi postura.
Ultimul document avut la dispozitie, datat 14 iunie 1982.
Si totusi...
uneori ne putem spune:
"cat de putine lucruri raman in urma noastra"
...uneori...doar niste hartii...sau o coperta de caiet...
P.S. In putina corespondenta gasita, rudele sau cunoscutii i s-au adresat cu
"Marioara" sau "Mariana"
wunderful
RăspundețiȘtergereMultumesc mult pentru apreciere. Cu drag, de la Dragos !
RăspundețiȘtergerecu multa placere
RăspundețiȘtergere