Asa cum a fost

Romania de-altadata

Oameni care au trecut prin viata (IX)

Colectii si Colectionari

O mica poveste de viata...

...dintr-o familie de militari care si-a indeplinit datoria fata de patrie... 

Totul incepe cu aceasta fotografie. A locotenentului V. Caloianu. 

"Scumpilor mei parinti". Chisinau. 22 septembrie 1919.

Cautand informatii despre acest personaj am gasit urmatoarele mentiuni:

  "In ajunul intrarii Romaniei in primul razboi mondial, Regimentul 5 Ialomita nr. 23 cu un efectiv de 3288 trupa, 401 carute si 70 trasuri s-a deplasat spre Turtucaia, urmand sa asigure apararea orasului (Calarasi, n.a.) In luptele puratate la sudul Dunarii cu trupele bulgare si germane, in zona Turtucaia si in Dobrogea, in lunile august, septembrie si inceputul lui octombrie 1916, regimentul a suferit grele pierderi materiale si umane cifrate la 5 ofiteri, 65 de ostasi, peste 200 de raniti si 437 disparuti. In timpul acestor confruntari au cazut eroic chiar comandantul regimentului colonelul Constantinescu Constantin si seful statului major locot. colonel Magheru Traian....Sub comanda noului comandant, locotenent colonel  Dumitru Caloianu, in decembrie 1916, regimentul se refugieaza in Moldova, cantonandu-se in zona Vaslui" (Nicolae Tiripan - Cartea eroilor calaraseni, Editura Agora 2008).

Carte de vizita din anii '30-'40.

Punand cap-la cap informatiile de mai sus inclin sa cred ca au existat 

doi frati Caloianu: 

V(asile ?) si Dumitru.

Familia V. Caloianu s-a bucurat de respectul multor oameni si de calitate, 

as indrazni sa spun...

"Familiei Dlui Colonel Caloianu in amintirea timpului petrecut atat de frumos in Chisinau. 

Lizette si Ovidiu. Locot. Christescu". 

Atelierul Fotografic Ghiser, Chisinau. 27 octombrie 1919.

"Cu dragoste oferim prezenta familiei Caloianu. Vica si Ioan Chuciu. Familiei Colonel Caloianu". Foto: N. Buzdugan, Bucuresti. 19 septembrie 1921.

"Salutari din Arad, de la viitorul apostol Chuciu Popescu. Anul I teologie ortodoxa din Arad. Dsoarelor Ecaterina si Marioara Caloianu. Str. Stirbey Voda No. 22." 14 mai 1924.

Aflam astfel ca in familia Caloianu erau doua surori: Ecaterina si Marioara.

"Draga Marioara, Petrecere frumoasa de Sarbatorile Craciunului iti ureaza colega ta Amelia" Domnisoarei Marioara Caloianu cl II.". 20 decembrie 1924.

Sa facem cunostinta si cu Ecaterina (de la sfarsitul anilor '20)

"Spre amintire cu toata dragostea. Ecaterina si Silvia. Familiei Caloianu. Loco" 

Foto Ionescu, Romana 86, Ploiesti. 

O colega din clasa a VIII-a a domnisoarei Marioara. Calarasi. 19 noiembrie 1926.

Ecaterina...

O prietena, Florica. "Comme gage d'amour. Donna Clara. Marioarei (Madona Runna !)"

Fotogr. Artistica A. Papacostea, Academiei 5, Bucuresti. 4 aprilie 1930.

Aceeasi Florica va trimite aceeasi fotografie (!) peste aproape un an: 

"Cu toata dragostea, dragalasei Ecaterina". 15 martie 1931.

"Aurichii buna mea prietena. Marioara." Foto-Lux, Grivitei 131, Bucuresti. 

29 ianuarie 1931.

Doamna Caloianu alaturi de Marioara si Ecaterina.

Foto-Lux, Grivitei 131, Bucuresti. 1932. 

"Cu toata dragostea familiei Col. Caloianu." Foto Royal, N. Buzdugan, Bucuresti,

19 ianuarie 1939. E ultima fotografie a familiei V. Caloianu pe care o detin (cel putin momentan). Istorioara se putea incheia aici dar nu ar fi insemnat mare lucru, ca atractie sau interes, pentru cititori...dar...

   Scotocind, la targul de vechituri, intr-un maldar de fotografii, mi-au atras atentia si doua "inscrisuri". Banale la urma urmei. Uitandu-ma la numele trecut pe ele, am facut o anumita conexiune cu cateva fotografii (prezentate mai sus) retinute initial. Pe documentele in cauza vanzatorul mi-a cerut mai mult decat pe fotografii (5 lei/buc. fata de 0,5 lei/buc). Am considerat suma nerealista si i-am spus ca renunt si la documente dar si la fotografii, ca unele fara altele nu le iau. Pana la urma ne-am inteles si-am achizitionat inscrisurile cu cate 1 leu bucata. Doar asa am putut inchega povestea de fata. Si acum sa vedeti si voi despre ce este vorba...

Stampila ne lamureste si unde am regasit-o pe Ecaterina dupa atatia ani: 

Cooperativa de Invalizi METALICA, Bucuresti.

Consideratii cu titlu personal:

  Dupa Razboi si mai ales dupa schimbarea de regim politic (30 decembrie 1947) destinul a numerosi oameni (intregi categorii sociale) a suferit o profunda si dramatica schimbare. Nu mai insist si de ce. Unii au fost trimisi in inchisori sau la Canal; altii au supravietuit vanzandu-si pe mai nimic blanurile, mobilele, tablourile sau alte obiecte de valoare de prin casa (daca o mai aveau si pe-aceea caci a urmat si marea Nationalizare), prea putini au reusit sa plece/fuga din tara. Numerosi altii s-au adaptat noilor vremuri; de exemplu au intrat in Cooperatie. Aici, intr-un sistem semi-privat, nu trebuiau sa faca fata unor verificari la fel de severe ca in alte unitati productive, invatamant, etc., unde Dosarul de Cadre trebuia sa fie cat mai curat, ca origine ("sanatoasa"), afilierea politica din trecut sau alte criterii de acest gen. 

Ultima observatie:

Nu vreau sa stiu de ce "dragalasa" Ecaterina a ajuns sa munceasca (chiar si cu "rezultate deosebite") intr-o cooperativa pentru invalizi...