joi, 19 septembrie 2013

Targ de carte in aer liber



Strada de C'Arte


Bucuresti


editia a III-a, 20 - 28 septembrie 2013







   Timp de opt zile bucureştenii şi vizitatorii Capitalei vor beneficia de cea mai amplă ofertă de evenimente culturale de calitate, cu acces gratuit. Strada Boteanu se transformă într- o zonă pietonală, găzduind cel mai mare târg de carte în aer liber din Bucureşti.
  Cele mai importante edituri şi librării, recitaluri de poezie, concerte live de blues şi jazz, lansări de carte, ateliere de reciclare, proiecţii de filme, dezbateri, expoziţii de arhitectură şi artă contemporană, instalaţii de carte şi ateliere de pictură şi desen dedicate copiilor oferă participanţilor un program unic.
  "Anul trecut, Strada de C’Arte s-a bucurat să primească peste 15.000 de vizitatori care au însufleţit zona Bibliotecii Centrale Universitare Carol I. Anul acesta, vom scoate pentru a treia oară cărţile în stradă şi am pregătit pentru publicul larg, indiferent de vârstă sau situaţie materială, o mulţime de formule cool de exprimare a celor 7 arte.”, a declarat Mireille Rădoi, Directorul General al Bibliotecii Centrale Universitare Carol I.
  Strada de C’Arte se va desfăşura în paralel cu ultima săptămână a Festivalului George Enescu, întregind oferta culturală din inima Bucureştiului. Împreună, cele două evenimente vor crea o atmosferă strălucitoare, demnă de o capitală europeană. Aş sublinia că şi această ediţie, asemenea celor două anterioare, va fi organizată exclusiv graţie partenerilor noştri privaţi cărora le mulţumim că au ales să investească în acest proiect cultural !”, a mai adăugat Mireille Rădoi.
  Editurile prezente la târgul de carte pe Strada Boteanu oferă vizitatorilor şi de această dată mii de titluri româneşti şi străine. Iubitorii de literatură vor putea participa la lansări de carte în Foaierul de Lectură şi sunt invitaţi la recitalurile şi concertele live din Rampa de Jazz si Poezie, coordonată de Agenţia de Carte (www.agentiadecarte.ro). În apropierea statuii ecvestre, câţiva tineri artişti au imaginat o instalaţie de carte pe care o vor asambla în timpul festivalului.
  În Aula BCU Carol I vor fi proiectate filme româneşti şi se vor juca piese de teatru, cu
intrare liberă. Institutul Aspen România (www.aspeninstitute.ro) pregăteşte Festivalul Ideilor – o simfonie a ideilor la confluenţa de culturi, care se va desfăşura atât în Aula Bibliotecii, cât şi în Salonul Carol. Evenimentul cuprinde o serie de dialoguri pe teme culturale, identitare şi de diaspora, la care sunt invitaţi mari artişti de la Festivalul George Enescu si personalităţi prezente la Bucharest Forum 2013. Discuţiile vor fi transmise live în Aula Bibliotecii şi pe website-ul www.stradadecarte.ro.
  Pe Strada Boteanu, tinerii pasionaţi din echipa Reciclare Creativă (www.reciclarecreativa.ro) vor pune imaginaţia vizitatorilor la treabă, în încercarea de a crea artă urbană din deşeuri. Iar cei mici, sub îndrumarea voluntarilor de la Institutul de Management şi Dezvoltare Durabilă (IMDD, www.imdd.ro), vor putea participa la ateliere de modelaj şi desen, lectură la iarbă verde, precum şi la concursuri de pictură şi colaj pe Strada Copiilor (în faţa Bisericii Boteanu).
  Galateca (str. C.A. Rosetti nr. 2-4) îşi va cuceri vizitatorii cu o expoziţie a artistului norvegian Timon Botez, o suită de activităţi inedite pentru copii (teatru de păpuşi, scriere creativă, colaj şi altele) şi lansarea-eveniment a unui nou DVD semnat Grigore Leşe. Galeria este avanpost al conceptului Henwood Library, iar titlurile renumitei edituri vor fi disponibile atât în gallery shop, dar şi într-un stand-instalaţie de carte în perimetrul festivalului.
  Pentru cei care vor să se relaxeze, Strada de C’Arte vă aşteaptă la Gargantua, o terasă efemeră încadrată de monumente istorice impunătoare şi acces liber la reţeaua wireless în întregul perimetru al festivalului..
“Propunem vizitatorilor tururi ghidate şi expoziţii de carte rară pentru a descoperi misterele Bibliotecii şi frumuseţea spaţiilor restaurate recent. Fiecare ediţie a Străzii de C’Arte a atras peste 2.000 de participanţi la aceste tururi care au loc imediat după terminarea programului obişnuit al Bibliotecii”, a precizat Mireille Rădoi. Pentru mai multe detalii legate de conceptul şi programul festivalului, vizitaţi website-ul 
www.stradadecarte.ro,
pagina de Facebook http://www.facebook.com/BibliotecaCentralaUniversitaraCarolI
sau urmăriţi Strada de C’Arte pe Twitter @StradadeC_Arte.
  Începând cu 21 septembrie pe website-ul festivalului veţi găsi jurnalul fiecărei zile.
***
www.stradadecarte.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu