joi, 12 septembrie 2013

De inspiratie manga art - O zi obi;nuita




Arta plastică contemporană românească


Ana-Maria Ovadiuc


Galeriile de Artă Theodor Pallady, Iași


11 - 20 septembrie 2013




  Expozitia promite publicului o noutate în premieră pe simezele ieşene, artă contemporană românească, realizată într-o tehnică modernă, mixtă, pe parcursul a cel putin trei etape de creaţie, cu inspiraţie din arta MANGA.
  Tânăra autoare, promotor cultural şi preşedintă a Asociaţiei Tonitza Art Group Suceava, are o bogată activitate artistică şi lucrări aflate în colecţii particulare în România şi străinătate. Este un artist plurivalent. Absolventă a Universităţii Ştefan cel Mare din Suceava, precum şi a Facultăţii de Artă din cadrul Universităţii George Enescu din Iaşi, a finalizat de curând un doctorat în arte plastice la aceeaşi instituţie. 
  A publicat în 2013 o carte de poezii pentru copii, scrisă şi ilustrată în propriul stil şi se pregăteşte să o tipărească pe a doua. În vara aceasta a organizat Simpozionul Naţional de Pictură Poiana Negrii, pentru ca, în perioada următoare, să participe la tabăra de creaţie de la Iacobeni, împreună cu artişti consacraţi din Iaşi si din ţară.
  “Nu-mi propun altceva decât să evidenţiez aspectul plurimodal de exprimare, prin tot ceea ce omul poate expune: cuvinte pe o parte, imagini pe altă parte, ansamblul lor putând fi luat ca un unicum vizual. Suntem obişnuiţi îndeobşte să separăm în entităţi distincte, prin cuvintele ei, cartea, de  sfera imaginilor. În procesul educaţiei noastre de la o anumită vârstă, renunţăm să mai desenăm, iar acea scriere vizual primitivă care coagulează în noi primele forme arhaice  recognoscibile,  este înlocuită de literele, simbolurile, care alcătuiesc limbajul scris. Nu ne mai exprimăm liber prin linia noastră, ci printr-un sistem organizat, prin cuvinte, prin gramatică, prin limba pe care o învăţăm”, declară Ana Maria Ovadiuc în prezentarea expoziţiei.
  Arta Manga este creată dintr-o mixtură între arta japoneză ukiyo-e și stiluri străine de desenat, și a preluat forma prezentă la puțin timp după cel de-Al Doilea Război Mondial. Constă în principal din desene alb-negru, în afară de coperți și câteodată primele cîteva pagini; în unele cazuri, este colorată integral. Diversitatea temelor și subiectelor întâlnite în manga, combinate cu popularitatea lor în Japonia, au condus la o vastă adaptare a celor mai de succes titluri sub diverse forme cum ar fi: anime-uri, filme, seriale, jocuri. Trebuie observat totuși faptul că fenomenul este reciproc, seriile anime de succes precum și jocuri populare, fiind adesea transformate în serii manga.
  Transpunerea unei "zile obişnuite” din viaţa unei adolescente românce, este semnificativă pentru o întreagă generaţie, şi  reuneşte în această expoziţie inedită dubla experienţă a imaginii picturale cu mesajul scris, în cazul de faţă, comunicarea în argoul specific internetului sau a mesajelor telefonice scrise, foarte populare în acest deceniu. Astfel, subiecte existenţiale profunde, cum ar fi iubirea, armonia, comuniunea omului cu natura, pendularea preocupărilor adolescenţilor între materialism şi spiritualitate, între socializare şi introspecţie,  devin cu atât mai vizibile, atunci când sunt aduse în atenţia publicului prin intermediul unor imagini puternice, de inspiraţie manga art.
   Expoziţia va fi prezentată de cunoscutul artist plastic Cristian Ungureanu, care i-a fost Anei- Maria Ovadiuc şi profesor  la Universitatea George Enescu din Iaşi.
***novaapollonia.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu