Festivalul Internațional: Toamna Muzicală Clujeană
Cluj-Napoca
ediția a XLVII-a, 4 - 25 octombrie 2013
Cel mai longeviv festival de muzică clasică din România vă aşteaptă şi-n această toamnă la Cluj-Napoca. Prima ediţie a festivalului a avut loc în 1965. Cu o mică excepţie (doi ani de întrerupere), festivalul şi-a păstrat ritmicitatea anuală de-a lungul întregii sale istorii, în 2013 ajungând la cea de a 47-a ediţie.
Invitaţii festivalului, veniţi atât din România, cât şi din Europa, concertează în mai multe locaţii din Cluj: Colegiul Academic, Sala Studio a Academiei de Muzică Gh. Dima, Catedrala Româno-Catolică Sf. Mihail, Diesel Club, Sala Tonitza a Muzeului de Artă Cluj.
Pe durata celor 21 de zile de festival publicul meloman va fi invitat să se reîntâlnească cu nume mari din panoplia artiştilor români. Au dat curs invitaţiei Cristian Mandeal, Oxana Corjos, Iulia Merca, Iulia Isaev, Tony Bardon, Sándor Árpád, Adrian Borza, Claudia Robles Angel, Ansamblul celor 12 violoncele Napocelli, Ansamblul AdHoc, Trio Barocco, organistul Erich Türk, pianistul Vesmás Tamás, Ansamblul cameral La Follia, Cvartetul Arcadia, violoncelistul Răzvan Suma, pianista Anca Lupu, Gheorghe Dumănescu, ClarinetoMania, Bianca şi Remus Manoleanu, pianista Silvia Sbârciu, Silvia Sorina Munteanu, Adela Zaharia, Ştefan Korch şi Lucian Petrean, dar şi muzicieni internaţionali de renume precum pianiştii Sivan Silver (Germania), Gil Garburg (Germania) şi Josu Okiñena (Spania), violonistul David Grimal (Franţa), dirijorii Olíver Diaz (Spania) şi Ferenc Gábor (Germania).
Un caracter aparte al acestei ediţii va fi dat de programul împărţit în cinci secţiuni: Panoramic Componistic Contemporan, Serate camerale, Jubilee muzicale, Nestemate ale Barocului şi cele patru concerte Cap de Afiş (2 simfonice şi 2 vocal-simfonice).
Concertele secţiunii Jubilee muzicale marchează: 200 de ani de la naşterea compozitorului Giuseppe VERDI, împlinirea a 200 de ani de la naşterea lui Richard WAGNER, 300 de ani de la naşterea organistului Johann Ludwig KREBS şi comemorează 50 de ani de la moartea lui Paul HINDEMITH.
Ca-n fiecare an, pe scena Filarmonicii se vor afla toate cele trei ansambluri ale instituţiei: Corul, Orchestra Simfonică şi Cvartetul Transilvan.
Pentru mai multe informaţii despre artiştii şi programul TMC, urmăriţi activitatea noastră pe Facebook, twitter.com/TmcCluj sau pe website-ul oficial al festivalului
www.tmc.filacluj.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu