Muzeul de Artă Tulcea
Lucrarea lunii
Magdalena Rădulescu: Autoportret
august 2013
Creaţia Magdalenei Rădulescu s-a contopit în jurul a două motoare culturale pe care artista le-a asimilat în primele decenii ale vieţii sale. Primul, cel mai uşor de citit şi înţeles, este oferit de mediul social şi cultural în care a crescut. Născută în Oltenia, la Râmnicu Vâlcea, şi crescută în Dobrogea, la Constanţa, Rădulescu îşi trăieşte anii copilăriei şi adolescenţei în acel mediu tradiţional, de unde îşi va extrage mai târziu esenţa primordială a picturalităţii sale. Al doilea element definitoriu stă sub spectrul experienţei pariziene unde, în primii ani de studii, se întâlneşte cu avangarda occidentală şi de asemenea simte pulsul spiritului şcolii de la Montparnasse. Aceste două instanţe biografice se vor modela pe structura unui artist autodidact, în opera căreia nu putem identifica clar un maestru, ci doar un filon inspiraţional. Probabil sursa principală de valoare a fost definită de exerciţiu şi practică, fapt relevat şi de propriile declaraţii ale artistei, care constata în anii apogeului artistic că prin practică a reuşit să atingă acea spontaneitate necesară şi definitorie artei sale.
Stilul artistei poate fi descifrat pornind de la principiile coordonatoare mai sus amintite. Obiceiurile folclorice tradiţionale, româneşti, dar poate şi mai pregnant cele orientale, devenite simboluri, sunt asimilate prin tehnică expresionistă, iar rezultatul nu poate fi decât propriu pictoriţei. Particularitatea ce defineşte individualitatea estetică a lucrărilor Magdalenei Rădulescu este conturată de capacitatea de a extrage, atât din lumea perceptibilă cât şi din miturile ei, exact calitatea fecundă a înţelesului, astfel, elementele folclorice sunt transpuse în universul basmului, al visului. Dansatorii, în special căluşarii, muzicanţii, nunţile şi horele, prinţesele orientale, şi nu în ultimul rând şirurile infinite de cai şi călăreţi sunt toate transfigurate în scene de un vădit caracter oniric, iar cu ajutorul calităţilor scenografice, crează apariţii coerente, finite figurativ, însă creatoare de sensuri infinite.
Legătura, trecerea de la simbolism la caracteristica expresionista a operei sale, a fost aplecarea naturală a artistei spre arta populară. Acest tip de "expresionism de origine arhetipală” este cel care se regăsește și în portretele sale, gen clasic pe care artista a știut însă să îl impregneze cu caracteristicile imaginarului de factură antropologică. Folosirea albului cretos, abundent în crearea volumelor, este cel care susține atmosfera de irealitate. Închis de contururi brune ori negre și punctat pe alocuri prin decorația costumului sau a trăsăturilor feței, albul mat al materiei picturale pare să fie cel care ascunde, intrinsec, simbolurile. (Gabriela Ene Rusu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu