Complexul Muzeal de Stiintele Naturii Rasvan Angheluta
Galati
29 iunie 2013
Vineri,
28 iunie 2013, ora 16.30, Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Răsvan
Angheluţă Galaţi, în colaborare cu Centrul de Consultanţă Ecologică
Galaţi, organizează o serie de activităţi înscrise în manifestările
dedicate Zilei Internaţionale a Dunării – eveniment marcat în fiecare an
pe 29 iunie.
În acest sens va fi susţinută o conferinţă ştiinţifică cu
tema Să ne implicăm în salvarea sturionilor
şi a râurilor. Acţiunile vor debuta cu vizitarea expoziţiei vii a
acvariului instituţiei muzeale gălăţene, care expune toate cele patru
specii de sturioni întâlnite în bazinul Dunării, după care se va vizita
expoziţia Pescuit, prohibiţie şi conservarea ihtiodiversităţii.
După
premierea participanţilor la concursul Fii un artist al Dunării,
organizat de Centrul de Consultanţă Ecologică Galaţi, va urma conferinţa
ştiinţifică despre sturionii migratori din bazinul Mării Negre,
susţinută de muzeografa Gabriela Grigoraş, şef secţie Acvariu.
De mai
bine de 20 de ani se continuă distrugerea Dunării prin îndiguiri,
baraje, dragaje, betonări de maluri, se proiectează sute de
hidrocentrale de mai mici dimensiuni, în timp ce hidrocentrale masive (
Gabcikovo, Porţile de Fier) generează probleme ecosistemelor acvatice
aproape de nerezolvat ! Specii de peşti dispar, luncile inundabile nu
fac faţă revărsărilor de ape şi, astfel, localităţile sunt afectate,
oamenii asistând neputincioşi, văzându-şi bunurile luate de puhoaie.
Trebuie sa ne pese mai mult, sa fim mai responsabili în acţiunile
noastre zilnice şi să protejăm Dunărea, râurile şi lacurile, ne-a
declarat muzeografa Gabriela Grigoraş.
În acest an, la iniţiativa
Comisiei Internaţionale de Protecţie a Fluviului Dunărea (ICPDR), Ziua
Internaţională a Dunării va fi dedicată promovării şi protecţiei sturionilor, consideraţi specii simbol ale Bazinului Dunării datorită
importanţei lor biologice şi economice. Daca în trecut sturionii
reprezentau una dintre bogăţiile naturale ale României, aducând un venit
considerabil pescăriilor amplasate de-a lungul Dunării şi asigurând
bunăstarea comunităţilor locale, astăzi se află în pragul dispariţiei
datorită supra-pescuitului, braconajului şi distrugerii habitatelor.
Trebuie menţionat faptul că pe 28 iunie 2013 intrarea la muzeu va fi
gratuită pentru toate categoriile de vârstă. Programul de vizitare este
între orele 10.00 -20.00.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu