Festivalul International de Fotografie
Szathmari Pap Karoly - Carol Pop de Szathmari
Prima editie, 11 ianuarie - 10 februarie 2013
Asociaţia Euro Foto Art din Oradea iniţiază, începând cu anul 2013, Festivalul Internaţional de Fotografie Szathmári Pap Károly – Carol Pop de Szathmári, cu scopul de a face cunoscută personalitatea şi dimensiunea europeană a primului artist fotograf din România şi primului fotoreporter de război din lume.
La prima ediţie a Festivalului au fost invitate să participe asociaţii, societăţi fotografice, fotocluburi, grupuri fotografice, respectiv artişti fotografi amatori şi profesionişti din întreaga lume, cu expoziţii personale, de grup şi de club; saloane naţionale şi internaţionale de artă fotografică; colocvii şi simpozioane; gale de digiporamă; spectacole de imagini şi poezie, precum şi cu alte forme artistice, potrivite evenimentului.
Festivalul Internaţional se va derula în perioada 11 ianuarie (ziua de naştere a lui Carol Pop de Szathmári) – 10 februarie 2013, în diferite oraşe ale Europei. Primul eveniment al Festivalului, va avea loc la Galeria Euro Foto Art din Oradea.
În cadrul primei ediţii vor fi vernisate la Bucureşti în parteneriat cu Centrul Cultural al Ungariei din Bucureşti, la Cluj Napoca în parteneriat cu Fotoclubul Stars la Galeria Stars şi la Oradea la Galeria Euro Foto Art organizat în parteneriat cu Clubul Fotografic Nufărul Oradea, ediţia a VII-a a Salonului Internaţional al Artiştilori Fotografi Români şi Maghiari de Pretutindeni, Capitale Uniunii Europene.
Galeria FKVSV Novi Sad (Serbia), va găzdui, pe perioada Festivalului, expoziţiile artiştilor fotografi din Voivodina, naţionala de fotografie de natură şi Novi Sad şi locuitorii acestuia, manifestare dedicată şi Zilei Oraşului de pe malul Dunării.
Biblioteca Judeţeană din Brăila va găzdui, în perioada 31 ianuarie – 10 februarie, prima ediţie a Salonului Internaţional Best of CF, organizat în parteneriat cu ANMRF şi Clubul Voltin Brăila. În Muzeul de Fotografie din Ekaterinburg (Rusia), va avea loc în seara zilei de 7 februarie, o gală de digiporamă din România, în cadrul căreia membrii Clubului Fotografic Nufărul din Oradea se vor prezenta cu imaginile digitale şi digiporamele realizate.
În data de 8 februarie, la ora 18:00, în Galeria Euro Foto Art din Cernăuţi (Ucraina) va fi vernisată, în prezenţa autorului, expoziţia artistului fotograf Ovidiu Pop din Oradea.
Alte două manifestări vor avea loc în Ungaria, mai precis în oraşele Szolnok şi Debrecen. Membrii Fotoclubului Tiszavirág din Szolnok vor vernisa în cadrul festivalului expoziţia anuală intitulată Imagini găsite în galeria Centrului Cultural din Zagyvarékas, iar la Ifjusági Ház (Casa Tineretului) din Debrecen va avea loc un simpozion intitulat Simbolisme în fotografie organizat pentru membrii Fotoclubului Debrecen.
Festivitatea de închidere a Festivalului va avea loc pe 10 februarie, la ora 11:00 la Galeria Euro Foto Art din Oradea, cu vernisajul Salonului anual al membrilor Clubului Fotografic Nufărul. În cadrul Festivalului vor fi acordate mai multe plachete, realizate după conceptul vizual al designerului clujean Eugen Moritz.
Artistul s-a născut la 11 ianuarie 1812, la Cluj Napoca, fiind botezat cu numele de Szathmári Pap Károly. Primele studii le-a făcut în Transilvania, iar din anul 1853, a lucrat cu Anton Chladek la Pesta. A călătorit mult în ţară şi străinătate, de unde a adunat numeroase imagini pitoreşti, cu caracter de reportaj, dintre care, cele executate în acuarelă, se disting prin vervă, spontaneitate şi poezie.
În pictură, limbajul său este migălos şi greoi, dar vădind acelaşi spirit de observaţie ascuţit, mai ales în scenele reprezentând bâlciuri sau târguri. Ca litograf (n.r. litografie este un procedeu de reproducere și multiplicare a unor texte, desene etc. prin negative imprimate pe o piatră de calcar), Szathmári a lăsat un album cu vederi din Transilvania (1841), precum şi portretele deputaţilor din Dieta Transilvaniei.
În anul 1860 a realizat o hartă topografică a ţării. Opera sa mai cuprinde cromolitografii şi acuarele, înfăţişând tipuri şi porturi populare, cu un caracter exclusiv documentar. În anul 1843, după ce s-a mutat în Bucureşti, a realizat primele dagherotipii (cel mai vechi procedeu de fotografiere, care fixa imaginile pe plăci de cupru argintate, sensibilizate cu vapori de iod). În perioada 1860-1870, a publicat un volum cu o sută de fotografii şi a preluat numele de artist Carol Pop de Szathmari.
A fost considerat printre primii 10 fotografi din Europa şi a realizat primul reportaj fotografic de război din lume, în timpul Războiului Crimeii, prin care este recunoscut ca primul foto-jurnalist. A călătorit în China, iar cu acordul ţarului Rusiei, a ajuns şi în Siberia, unde a realizat fotografii artistice.
În anul 1855, a primit patru medalii, pentru albumele de fotografie realizate şi pentru activitatea sa fotografică, medaliile fiind acordate de Regina Angliei, Împăratul Austriei, Napoleon al III-lea al Franţei şi Regele Spaniei.
În anul 1860, a contribuit la înfiinţarea Asociaţiei Bukaresti Magyar Közlöny, prima asociaţie culturală a maghiarilor din Bucureşti.
***oradeapress.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu