Alba Iulia
prima editie, 22 - 25 noiembrie 2012
Arhiepiscopia Ortodoxă Română de Alba Iulia, Consiliul
Judeţean Alba, în parteneriat cu Centrul de Cultură Augustin Bena, şi cu
Serviciul Şcoala de Arte şi Meşteşuguri din Alba Iulia, organizează Ediţia I
a Simpozionului Naţional de Muzică Bizantină, eveniment ce va avea loc în
perioada 22 – 25 noiembrie 2012. Iniţiatiatorul demarării acestui program
cultural-muzical este Prof. Protopsalt Laurenţiu Truţă.
Simpozionul se va desfăşura între orele 8.30 – 15.00, joi,
22 noiembrie 2012, la Facultatea de Teologie Ortodoxă (Aula Mică), fiind
moderat de către conf. univ. dr. Elena Chircev.
Totodată, va fi lansată cartea Dumnezeiasca Liturghie a compozitorului şi protopsaltului grec, Vasilios
Nonis, tradusă de coautorul Prof. Psalt Laurenţiu Truţă şi apărută în anul
2012, la Editura Reîntregirea, Alba Iulia.
De la ora 19.00, la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia, va
avea loc un concert de muzică bizantină, susţinut de grupul psaltic Lumină
Lină, împreună cu cursanţii Centrului de Cultură Augustin Bena Alba şi ai
Serviciului Şcoala de Arte şi Meşteşuguri.
În perioada 23 – 24 noiembrie, între orele 10.00 – 13.00 şi
17.00 – 19.00, va fi organizat, la Liceul de Muzică şi Arte Plastice, un
Masterclass de Cânt Bizantin, susţinut de conf. univ. dr. Nicolae Gheorghiţă,
arhid. lect. univ. dr. Gabriel-Constantin Oprea şi prof. protopsalt Laurenţiu Truţă.
Duminică, 25 noiembrie, în Catedrala Reîntregirii din Alba
Iulia, va fi oficiată Liturghia festivă Arhierească, de către
Înaltpreasfinţitul Părinte IRINEU, Arhiepiscop al Alba Iulia, răspunsurile
liturgice fiind oferite de către grupul psaltic Lumină Lină, împreună cu
cursanţii Centrului de Cultură Augustin Bena Alba şi ai Serviciului Şcoala
de Arte şi Meşteşuguri.
Printre invitaţii de seamă ai acestui eveniment, îi amintim
pe: conf. univ. dr. Elena Chircev, Decan al Facultăţii Teoretice din cadrul Academiei
de Muzică Gheorghe Dima Cluj Napoca; conf. univ. dr. Nicolae Gheorghiţă şi
Arhid. lect. univ. dr. Gabriel-Constantin Oprea, ambii de la Universitatea
Naţională de Muzică Bucureşti; muzicolog dr. Costin Moisil, asist. cercetător
la Muzeul Ţăranului Român; prof. univ. dr. Constantin Catrina, de la Facultatea
de Muzică din Braşov; dr. Constantin Secară – cercetător ştiinţific gr. III,
Institutul de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române,
Bucureşti şi muzicolog drd. Melania Nagy, de la Academia de Muzică „Gheorghe
Dima”, din Cluj Napoca.
La acest eveniment cultural, aflat în cadrul primei sale
ediţii la Alba Iulia, este aşteptat să participe un public larg, bun cunoscător
sau mai puţin iniţiat în tainele psaltichiei.
Cine dorește să sprijine acest eveniment, donații se pot face în contul
BCR RO85RNCB0318024900840001 – Truță Laurențiu
Ioan.
***Informatie preluata de la proalba.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu