Poetă, traducătoare, compozitoare

Nina Cassian

1924 - 2014

Articol publicat în Revista Flacăra, Nr. 39. 22 septembrie 1973.

Articol (Fără prejudecăți) publicat în Gong '85. Decembrie 1985.

Cu prilejul implinirii varstei de 88 de ani, 
redau un interviu cu distinsa doamna realizator Ion Jianu 
si publicat in Gazeta de Sud (26 11 2012)

   Povestea interviului de mai jos: în vara acestui an i-am trimis poetei Nina Cassian un e-mail (ea locuieşte la New York) cuprinzând câteva întrebări, dar nu mi-a răspuns toată vara. Poeta Carmen Firan, care şi ea este stabilită la New York, prietenă cu Nina Cassian, a contacta-o şi a rugat-o să-mi răspundă, dar Nina i-a comunicat că ar vrea întrebări mai "provocatoare“. I-am trimis alte 25 de întrebări şi, într-un final, mi-a răspuns la 13 dintre acestea, dar mi le-a trimis zilele trecute prin poştă, deoarece, fiind bolnavă, nu mai foloseşte computerul. Marţi (27 noiembrie), Nina Cassian împlineşte 88 de ani, ea stabilindu-se în SUA în 1985, când a călătorit în Statele Unite ca profesor invitat, cu o bursă Soros, şi a decis să nu mai revină în România.

I.J..: Doamnă Nina Cassian, după o viaţă de experienţă în ceea ce priveşte degustarea frumosului, ca om de cultură, ce vă consideraţi a fi: poet sau poetesă a iubirii?

N.C.: Desigur, te naşti poet. Dar devii cu adevărat poet când îţi recunoşti şi îţi onorezi vocaţia.

I.J.: Dacă vă amintiţi, spuneţi-ne, vă rugăm, când aţi avut primele emoţii, primii „fluturi în stomac“, cum se spune, în faţa iubirii, acest tulburător sentiment care face din noi toţi, la un moment dat, poeţi autentici?

N.C.: Nu pot marca o dată anume pentru că, de când mă ştiu, adică de la aproximativ şase ani, am fost mereu îndrăgostită, ba de băiatul de la parter, ba de un actor de cinema. Lucrurile s-au "agravat“, bineînţeles, odată cu vârsta.

I.J.: Ştiu – din propria dumneavoastră mărturisire - că prima iubire se leagă de Craiova, pe când aveaţi 15 ani şi astfel Bănia a devenit decorul iubirii dumneavoastră. De atunci, mai păstraţi Craiova, Oltenia, în suflet?

N.C.: La 15 ani, am "contractat“ o iubire de adolescenţă la Craiova, iubire platonică devenită obsesie pe parcursul a 20 de ani (între timp, măritându-mă din dragoste de vreo două ori !).

Ce mai ţin minte din Craiova? O vizită la Elena Farago, o cârciumă La Oţet, Calea Bucureşti, strada Madona Dudu, Parcul Bibescu, un spectacol cu Suflete tari la Teatrul Naţional, o gară luminoasă ziua, alta – sumbră şi pustie – noaptea, de la care am luat trenul spre Bucureşti. Cam atât.

(Într-un fel de P.S. la răspunsurile din acest interviu, Nina Cassian a scris: "Sper că nu v-au dezamăgit din cale afară răspunsurile mele - mai ales cel legat de Craiova, oraşele mele de inimă fiind Braşovul - oraşul copilăriei - şi Constanţa - care m-a împrietenit cu marea).

I.J.: Care au fost lucrurile, stările de spirit, evenimentele care v-au inspirat cel mai des şi s-au şi văzut reflectate în poezia dumneavoastră?

N.C.: Mai ales dragostea, cu toate feţele ei, trădări, părăsiri, extazuri. Dintre stihii, mai ales marea. Dar mă solicitau, aproape fără discriminare, şi detalii cotidiene, experienţe de viaţă, plante, animale, sentimente, idei – ceea ce îi indispunea pe critici, care mă numeau, pe rând, poetă a iubirii, cerebrală, poeta faptului zilnic, ludică etc., referindu-se, evident, la diversitatea producţiilor mele poetice. Care nu suportau o singură caracterizare !

I.J.: Se spune că un poet, ca să poată scrie, trebuie să fie întotdeauna îndrăgostit. Cum scrieţi dumneavoastră? Cu alte cuvinte, cum, de ce şi de cine mai sunteţi azi îndrăgostită?

N.C..: Scriu numai când îmi vine şi oriunde mă aflu, într-o sală de aşteptare, într-o cafenea, la Sinaia, la 2 Mai, în singurătate sau în prezenţa altora.

I.J.: Dacă la Emil Cioran se poate vorbi de desăvârşire prin suferinţă, greşim dacă la dumneavoastră şi la alţi poeţi mari ai limbii române descoperim mântuire prin poezie?

N.C.: Poezia este adevărul.

I.J.: Parafrazându-l pe filosoful, scriitorul şi teologul danez Soren Kierkegaard, dacă Dumnezeu v-ar întinde din nou, astăzi, într-o mână poezia şi într-alta adevărul, ce aţi alege?

N.C.: Poezia, ca şi muzica, s-a ivit ca o emanaţie naturală şi ca o necesitate a speciei. Deci, poezia va dispărea odată cu dispariţia speciei.

I.J.: Consideraţi că poetul român îşi poate exprima sentimentul poetic numai în limba română?

N.C.: Nu. Depinde, evident, de capacităţile lui lingvistice. Se vor ivi, probabil, diferenţe stilistice, dar talentul va rămâne vizibil.

I.J.: Interviul acesta va fi publicat într-un ziar (Gazeta de Sud Craiova) din Oltenia, zonă care a dat naştere multor personalităţi care au depăşit graniţele României, printre care şi inegalabilul poet Marin Sorescu. În ce "imagine“ îl vedeţi pe marele Marin Sorescu ? Într-o ierarhie a valorilor poeziei româneşti, unde l-aţi situa?

N.C.: Trebuie să mărturisesc că epitetul "mare“ sau "mari“ l-aş aplica mai degrabă pieselor lui Marin Sorescu decât poeziilor lui. În ierarhia mea personală, ea (poezia lui Marin Sorescu) vine după poezia lui Nichita Stănescu, dar şi după cea a Ilenei Mălăncioiu. Deci, piesele şi spiritul lui îl fac "mare“ pe Marin Sorescu.

I.J.: Sunteţi destul de des publicată în revista Scrisul Românesc... Care-i părerea dumneavoastră despre această revistă?

N.C.: Nu sunt la curent cu toate revistele literare care apar astăzi în România, dar Scrisul Românesc mi se pare o extraordinară revistă de cultură, atât prin largul ei orizont, cât şi prin impecabila redactare.

I.J.: Trecutul dumneavoastră de poet "socialist“ v-a pus vreodată probleme de conştiinţă ?!

N.C.: S-ar putea zice că e o întrebare incomodă. Deloc. Am răspuns de curând la o întrebare similară. După punerea la zid a cărţii mele de debut, fantezista La scara 1/1, am publicat trei volume şi un volumaş, din 1949 până în 1953, când am amuţit poetic pentru doi ani, "refugiindu-mă“ în muzică şi literatura pentru copii. De atunci încoace, am publicat peste 20 de cărţi în care, treptat, mi-am regăsit vocea.

Dar cele incriminate în întrebarea dumneavoastră nu le-am scris nici din oportunism, nici de frică, ci crezând cu naivitate că asta însemna "a scrie pentru popor“. Am pierdut astfel sânge estetic, dar nu etic. Conştiinţa mea e curată.

I.J.: Ce vă supără mai mult în acest moment al existenţei? Mărturisiţi-mi un regret al vieţii dumneavoastră de până acum.

N.C.: Regret profund că am părăsit compoziţia muzicală, pe care am practicat-o intermitent, consemnând, după părerea mea, câteva reuşite, ca Vivarium, Fascinaţii tonale sau Variatio perpetua.

Lucrare de Cristiana Radu.

I.J.: În ciuda vârstei pe care o aveţi, ne-aţi putea vorbi şi despre proiectele dumneavoastră literare?

N.C.: Cu puţina energie care mi-a rămas la vârsta mea (Nina Cassian este născută pe 27 noiembrie 1924 - n.r.) e cam greu să am proiecte. De altfel, nu am "proiectat“ nici altădată, fiind mai degrabă o natură spontană…

Revenind la proiecte: poate doar unul. O listă, în ordine alfabetică, Morţii mei, nu neapărat cei mai importanţi. Dar am ajuns de abia la litera G.