moNUmente UITATE (7)
Castelul Martinuzzi, Vințu de Jos, Județul Alba
"Să aruncăm o
privire peste istoria măreţului castel, actualmente ruinat şi afectat de
refaceri. Monument reprezentativ al Renaşterii transilvănene, castelul a fost
construit peste o veche mănăstire dominicană de guvernatorul Transilvaniei
Gyorgy Martinuzzi.
Piatra de temelie a mănăstirii călugărilor aparţinători la
marea familie a ordinelor numite "cerşetoare" a fost pusă în secolul
XIV, şi a trăit acel veac în maximă prosperitate, dar a fost afectat grav de
incursiunile turcilor din 1438 şi 1442.
După distrugerile
grave, şi în contextul economico-politic al acelor timpuri mănăstirea a intrat
în decădere. În 1524 se mai aflau acolo
numai patru călugări, iar căţiva ani mai târziu rămăsese doar un singur
vieţuitor dominican, fratele Toma. Acesta a fost mutat la Sebeş, iar în aceste
condiţii nobilul Nikolaus Kozar (Kocsárdy, Kosári) se instalează cu uşurinţă
acolo şi transformă mănăstirea într-un castel. După ce trece prin alte câteva
mîini, printre care Ştefan Mailath, sau Radu Paisie, domnul Ţării Româneşti,
stăpânul castelului devine Gheorghe Martinuzzi (Georg Utjessenovicz-Martinuzzi,
Fráter György), care începe lucrările de reamenajare, în urma cărora fosta
mănăstire îşi schimbă complet înfăţişarea,
Peste doar câţiva
ani, castelul este scena unui incident sângeros. Fráter György cade victima
unei conspiraţiuni a generalilor Castaldo si Pallavicini, care îl acuză de
trădare în faţa Împăratului Ferdinand al Austriei, şi cer permisiune de la
acesta pentru a-l ucide. Planul este dus la capăt, astfel în 18 decembrie 1551
guvernatorul este atacat şi înjunghiat de la spate de secratarul său, Marco
Aurelio Ferrari care fusese plătit de Castaldo. Deşi om bătrân deja, Martinuzzi
s-a luptat cu atacatorul lui, şi nu a putut fi doborât decât cu ajutorul
oamenilor lui Pallavicini.
După moartea
guvernatorului istoria zbuciumată a castelului continuă. Saşii doresc s-o
recupereze şi insistă în acest la Ferdinand, dar fără succes. Oamenii
cardinalului Andrei Bathory îl ocupă în 1553. Mai tărziu intră pe rănd în
posesia lui Bekes Gáspár, Ştefan şi Cristofor Báthory, Margareta Mailath, fosta
soţie al lui Andrei Bathory. În ultimii ani ai secolului XVI ajunge pe mâna
fiscului şi va fi locuit de exilatul domnitor al Moldovei, Aron Vodă şi apoi de
către logofătul lui Mihai Viteazul.
Castelul intră în
proprietatea lui Gabriel Bethlen la începutul sec. al XVII-lea. Lucrările de
reamenajare, sistate după moartea lui Martinuzzi, reîncep acum după planurile
lui Giacomo Resti, în urma cărora edificiul transformându-se într-un castel care
este prezentat în lucrările de istoria arhitecturii ca fiind cel mai valoros
castel renascentist din România.
Ca urmare a
expediţiei lui Gheorghe Rákoczi I în Polonia, în mijlocul sec. al XVII-lea
armata turco-tãtarã trimisă de Poarta Otomana pentru a pedepsi Transilvania
atacă Vinţu, ocupă castelul, îi dă foc şi distruge localitatea. După ce
Principatul a încetat să mai existe, Vinţu de Jos intră în posesia fiscului,
iar în 1715 castelul este dobândit de Episcopia Ardealului.
Episcopul Sorger Gergely este cel care construieşte
poarta de intrare în stil baroc în 1733. Putem vedea şi acum blazonul acestuia
pe frontispiciul porţii. În 1792 castelul cade din nou pradă focului, şi nu mai
este niciodată reconstruit în întregime. În secolul XIX o parte din clădiri
înca mai erau locuibile, şi aici s-a născut scriitorul Kemeny Zsigmond
(1814-1874), familia acestuia fiind atunci proprietar peste ce a mai ramas din
mareţul edificiu.
De atunci este
într-o stare de degradare continuă. La începutul secolului trecut o mare parte
din acoperiş deja căzuse, nu mai avea nici un geam întreg şi nici uşi, iar
proprietarul distileriei din localitate, cel care închiria această clădire
istorică, o folosea ca adăpost pentru porcii lui. În anii 1930 localnicii au
demolat majoritatea clădirilor şi bastionul de sud-vest, pentru a refolosi
materialele de construcţie.
În momentul de faţă
nu mai stă în picioare decât aripa de nord a castelului (fără acoperiş), lângă
ea un turn şi poarta în stil baroc, în colţul de nord-est un turn şi rămăşiţele
casei scării a clădirii care se sprijinea pe acesta, ruinele turnului de vest
şi rămăşiţete zidului care înconjura curtea interioară la nord-est şi sud-est.
În jurul castelului
si al cardinalului Martinuzzi exista numeroase povestiri interesante, cel mai
cunoscut dintre ele fiind probabil
legenda monedelor de aur ale lui Lysimach. Potrivit cronicarului medieval
Wolfgang Lazius, mare parte din averea
însemnata al lui Martinuzzi a provenit din confiscarea unei comori
descoperite în apele râului Strei.
Lazius menţionează
că în anul 1543 un grup de pescari români care a patruns cu luntrile de pe
Mures în apele Streiului au observat mai
multe obiecte sclipitoare ce se zăreau pe fundul râului. Scufundându-se, unul
din ei a scos din apă mai mulţi galbeni,
iar pescarii au început atunci să cerceteze cu atenţie împrejurimile,
descoperind o boltă zidită în adâncuri şi
năruită din cauza rădăcinilor copacilor crescuţi pe malul apei. De acolo
au reuşit să scoată 40.000 de monede de aur
Lysimach. Cronicarul notează mai departe că în afara monedelor mai erau
şi "sloiuri de aur".
Zvonul despre descoperirea comorii a ajuns repede la
cardinalul Martinuzzi, care a ordonat prinderea pescarilor şi confiscarea tezaurului. Conform lui Lazius, organele de anchetă ale vremii au
făcut cercetări la faţa locului, si au mai
găsit în bolta subterană alte câteva mii de monede de aur.
Puţin mai târziu
Martinuzzi şi-a cumpărat o serie de domenii, construind şi castelul de la Vinţu
de Jos. După moartea acestuia castelul a fost jefuit, dar s-au găsit numai
2.000 de monede de aur din tezaurul descoperit în apele Streiului."
Autor: Aldor Balazs
[Articol aparut in numarul 1, seria a II-a, revistei
Colectionarul Roman]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu