joi, 15 octombrie 2020

Festivalul florilor de toamnă

 


Parcul Monument, Brăila 


16 - 18 octombrie 2020



Istoricul podgoriei putnene

 


Lansare de carte 


Vasile I. Țiroiu 


Casa de Cultură Constantin C. Giurescu, Odobești


16 octombrie 2020


Pe simezele câmpinene - Culorile din vis

 


Arta plastică contemporană românească 


Elisabeta Stănciulescu 


Muzeul Memorial Nicolae Grigorescu, Câmpina


octombrie - noiembrie 2020



Dzălili a Culturăljei Armănească

 


Muzeul de Istorie Națională și Arheologie 


Constanța 


ediția a XV-a, 17 octombrie 2020



Laborator II - 1989. Restaurarea picturilor împușcate

 


Muzeul Național de Artă al României 


București 


octombrie 2020 - martie 2021




Muzeul Național de Artă al României vă invită să vizitați o nouă expoziție temporară.

    Intitulată Laborator II - 1989. Restaurarea picturilor împușcate, expoziția prezintă publicului două destine: cel al unor lucrări restaurate, puternic avariate în timpul evenimentelor din 1989 şi cel al Laboratorului de restaurare pictură de șevalet, complet distrus tot atunci.

     Expoziția pune accentul pe procesul laborios de restaurare a unui număr important de picturi din patrimoniul MNAR ce au avut degradări rar întâlnite în colecțiile muzeale. Din totalul de 47 de lucrări restaurate, publicul va putea vedea cu această ocazie 20 de picturi, trei dintre acestea fiind expuse pentru prima dată în ultimii 30 de ani: Plopi la marginea satului de Ioan Andreescu (1851 – 1882), Vânat şi Natură moartă de Sava Henţia (1848 – 1904).

    După trei decenii, expoziția vorbește despre o istorie a refacerii Laboratorului în decursul anilor, detalii evocate prin imagini și fotografii de tipul înainte și după, curatorii mizând pe memoria vizuală și impactul imaginilor sfâșietoare. Expoziția este însoțită de un catalog, în care sunt prezentate în detaliu etapele restaurării lucrărilor împușcate și povestea distrugerii și refacerii Laboratorului de restaurare pictură de șevalet al MNAR, în întregime distrus, împreună cu o parte din patrimoniul aflat în curs de restaurare. Treizeci de picturi au fost pierdute atunci, dintre care 17 lucrări din cadrul Galeriei de Artă Europeană și 13 lucrări din Galeria de Artă Românească.

    Munca de restaurare a celor 47 de lucrări puternic avariate a fost susținută, de-a lungul anilor, de un colectiv de doar 16 specialiști ai MNAR. Prin acest demers, Muzeul Național de Artă al României continuă seria expozițiilor dedicate operelor de artă restaurate - Anatomia restaurării – opere de artă din patrimoniul MNAR (decembrie 2016 – aprilie 2017) și Laborator – restaurarea picturilor vechilor maeștri (iulie – septembrie 2018) primele proiecte de succes.

    Expoziția poate fi vizitată până în martie 2021, de miercuri până duminică, în intervalul 11 – 17, la Galeria de Artă Românească Modernă, de la sediul central, cu respectarea măsurilor muzeului pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus SARS COV-2.

Catalogul poate fi achiziționat de la magazinele MNAR, având prețul de 40 de lei.

Curatori: Sorina Gheorghiță și Ioan Sfrijan

octombrie - martie 2020

Galeria de Artă Românească Modernă,

Muzeul Național de Artă al României

Program: miercuri-duminică, 11 – 17.

Acces gratuit în baza biletului achiziţionat pentru Galeria de Artă

 

...leacuri...

 


Oameni care au trecut prin viață, 


Constant Ionescu (14),


Spre final de serial, vezi link-urile de la finalul postării..



Repertoar cu rețete culinare dar și de medicamente.
De data aceasta mă opresc la cele din a doua categorie.












Cuza 200 - Bicentenarul nașterii Domnului Unirii

 


Complexul Muzeal Național Moldova 


Iași


16 octombrie - 12 noiembrie 2020




    Anul acesta se împlinesc 200 de ani de la nașterea "părintelui fondator" al României Moderne, domnitorul Alexandru Ioan Cuza, sub sceptrul căruia s-a înfăptuit Unirea de la 1859. Lozinca epocii a fost: "La vremuri noi, om nou!", iar Cuza a fost un asemenea om nou. Dar el a fost și un om al lumii vechi, legat de vechea boierime a Moldovei și de aristocrația cosmopolită a secolului al XIX-lea.

    Aniversarea nașterii Domnitorului este un bun prilej de a aduce în atenția iubitorilor de istorie arborele genealogic al familiei Cuza, care cuprinde personaje interesante, mai puțin cunoscute, precum și înrudiri cu familii însemnate, precum Callimachi, Moruzi, Catargiu sau Râșcanu. Alături de postere, vor fi expuse piese originale din colecțiile Muzeului Unirii și ale Muzeului de Istorie a Moldovei, din cadrul Complexului Muzeal Național Moldova Iași, precum și din patrimoniul Muzeului de Istorie Naturală a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași.

    Organizată în spațiile Muzeului de Istorie a Moldovei de la Palatul Culturii Iași, expoziția Cuza 200 – Bicentenarul nașterii Domnului Unirii va fi deschisă publicului în perioada 16 octombrie - 12 noiembrie 2020 și va putea fi vizitată, cu respectarea normelor de siguranță, de marți până duminică, între orele 10:00 și 17:00 (ora 16:30, ultimul bilet).

Graphic Art

 


Arta plastică contemporană românească 


Galeria Căminul Artei, București


18 - 30 octombrie 2020