miercuri, 5 septembrie 2012

Catalogul: Turism educational la Iasi



Initiative de toata lauda


ICAR TOURS


Centrul de Informare Turistica, Iasi


29 august 2012





    Concepul de turism educaţional a fost lansat de Icar Tours în 2010. Acest concept are ca scop principal implementarea şi dezvoltarea conceptului de educaţie prin turism. Următorul pas a fost de a pune cap la cap toate informaţiile şi toată experienţa dobândită în peste 10 ani de activitate. Toate acestea s-au cristalizat într-un catalog ce cuprinde programe turistice de descoperire şi învăţare pentru elevi: tururi de oraş, excursii de la o zi până la cinci zile, tabere de iarnă şi de vară, tabere în străinătate, banchete, oferte la parcurile de distracţie din Europa şi pachete Comenius.
     Acest catalog se adresează în primul rând elevilor ce urmează cursurile de învăţământ primar, gimnazial şi liceal. În al doilea rând, se adresează profesorilor şi părinţilor care doresc să le ofere copiilor o şansă de a cunoaşte mai bine obiectivele turistice din ţară dar şi de a-şi dezvolta mai bine abilităţile de comunicare şi socializare.
    Toate programele educaţionale sunt în aşa fel gândite, încât să faciliteze asimilarea mai multor informaţii de către elevi. Totodată, le dă posibilitatea de a corela uşor locurile vizitate cu materia studiată la scoală. De aceea, excursiile se realizează împreună cu un ghid specializat şi cu unul sau doi profesori însoţitori.
    Evenimentul de lansare al catalogului Turism Educaţional la Iaşi a avut loc la Centrul de Informare Turistică Iaşi, în data de 29 august 2012. Ne-au fost alături oameni dragi şi, în acelaşi timp, parteneri de încredere. Vrem să le mulţumim pe această cale tuturor celor care ne-au ajutat sau ne-au sprijinit în această iniţiativă de promovare a turismului de calitate. Împreună cu aceste mulţumiri, promitem şi că vom continua să promovăm valorile autentice ale turismului din Iaşi şi din regiunea de Nord Est a României.

     Mulţumiri:
Partenerilor: 

Partenerilor Media:  

Pensiunilor:

    De asemenea, le mulţumim tuturor colegilor, profesorilor şi prietenilor care s-au implicat în toate programele Icar Tours.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu