În unduiri sclipitoare, Valea Peșterii își deapănă povestea.
Ținutul carstic al Pădurii Craiului...
...și pădurile care au dat numele munților.
Drumul peșterii străjuit de grafica unor stejari seculari.
Gospodăriile din stul Meziad sînt închise cu porți frumos încrustate.
Tot atît de măiestrite sînt ștergurile cusute de harnice mîini.
În capătul de sus al satului se deschide Valea Peșterii.
Cabana Meziad - loc de popas pentru cei ce întîrzie prin împrejurimi.
Sub o streașină înaltă de piatră albită se deschide impunătorul portal al
Peșterii Meziadului.
Ultima secvență a lumii de afară.
Sub bolțile înalte se desfășoară - imensă - Sala Mare a peșterii.
Galeria Inferioară ne apare largă și cuprinzătoare.
Apa sculptează prin coroziune în fisurile calcarului...
...sau desenează prin șiroire imagini hieroglifice.
În vecinătatea intrării, curenții mosulează iarna siluetele zvelte
ale unor stalagmite de gheață.
În Sala Piramidei se arcuiește o dantelărie de țurțuri.
Călătoria subterană continuă spre adîncuri necunoscute.
Galeria Susoendată adăpostește nenumărate baraje de calcit,
impietrite într-o arhitectură insolită.
Idem.
Lumina decupează în umbre fugare întruchipări împietrite.
La Gîtul Dracului, prăpăstii adînci mărginesc o muchie îngustă de piatră.
Tehnica escaladelor speologice deschide drum spre nivelul superior
și prin hornuri șlefuite de ape.
Efortul este răsplătit de generozitatea decorului subteran.
Tulnicul lui Avram Iancu a devenit aproape un simbol al Peșterii Meziadului.
În vecinătatea Galeriei Descendente, capriciile pietrei construiesc contururi neașteptate.
Cruste stalagmitice suspendate pe pereți vorbesc despre istoria îndepărtată
a Galeriei Tulnicului.
Deasupra Palatului Natural, piloni masivi de calcar albesc în întuneric,
sprijinind bolțile.
Domuri stalagmitice străjuiesc în Sala Turnurilor,
ca o mărturie mută a mileniilor trecute.
Cascadele de calcit se revarsă generos pe laturile Sălii Liliecilor.
Ridicată în trepte succesive, Racheta cosmică năzuiește spre înălțimi.
În Galeria izvorului de piatră, scurgerea apelor a decupat
profile de încredibilă regularitate.
Început de drum?...
Alături de nenumărate alte formațiuni, Mireasa Plîngătoare
vădește rodnicia picurilor de apă.
Semeț și zvelt, Palmierul se ridică în deșertul de piatră.
Nenumărați piloni și peeți falși transformă etajul superior al peșterii
într-un veritabil labirint.
Aici natura s-a întrecut pe sine în migală, răbdare și fantezie.
În Sala Izvorului sticlește oglinda ireal de imobilă a gururilor.
Universul concrețiunilor domină nivelul superior al peșterii.
Contururi în alb și negru.
De la țurțurul stalactitei și de la simpla stalagmită...
...la alcătuiri dintre cele mai surprinzătoare.
Din ploaia de picuri ce se zdobesc de podea...
...a luat ființă lumea mirifică a peșterii.
Drumul continuă spre cotloane tot mai îndepărtate.
Intrus în această lume nebănuită, omul încearcă s-o descopere,
s-o cunoască și să și-o apropie.
Confruntare cu arhitectura insolită a peșterii.
Acolo unde peștera păstrează amintirile oamenilor: Poșta.
C]nd viața încearcă să străpungă bariera de calcar...
...sau să depășească hotarul întunericului.
Liliecii!
Cum să trăiești fără mîncare altfel decît dormind?!
Viețuitoare translucide populează adîncurile: crustaceul izopod Mesoniscus graniger.
Picurul de bronz al unui gîndac cavernicol.
O clipă de răgaz la picioarele cascadei din Galeria Ponorului...
...și asaltul continuă.
Relieful selenar al bolții.
Idem.
În bătaia reflectorului.
Zborul încremenit al Vulturului.
O sută de metri de podea concreționată în Sala Gururilor...
...unde nenumărate bazine ni se înfățișează sub cele mai felurite chipuri și mărimi.
Aici peștera se deschide într-un spațiu larg, orizontal și odihnitor.
Cioturi datorate nesăbuinței...
...pe care natura încearcă...
...să le reîntregească.
Bogății și frumuseți ce trebuie să străbată timpurile.
Idem.
Dincolo de hotarele întunericului, povestea apei ne cheamă din nou spre lumină.
