luni, 9 iulie 2018

Cu ce ne lăudam...prin 1967




România de-altădată 


Colecții și Colecționari 


Înscrisuri de toate felurile 


Reclame

































Reclame publicate în Almanah Flacăra 1968 (1). Decembrie 1967.

Mesaje românești...în 1967




România de-altădată 


Prezențe românești peste hotare







Specialiștii români sînt tot mai solicitați în diferite țări pentru a acorda
asistență tehnică. Între aceștia se numără și Ion Luchian, care a contribuit
la descoperirea unor zăcăminte de gaze naturale în Afganistan și pe care
colaboratorii săi localnici l-au supranumit în semn de recunoștință pentru
țara sa, domnul România.


Printre participanții la Concursul internațional de la Tokio pentru cea mai bună
interpretă a rolului Cio Cio San s-a aflat și solista Lucia Stănescu, de la Opera 
din Cluj (în picioare, prima din stînga).


Marinari români în vizită la marinari englezi: membrii ai echipajului 
navei - școală Mircea pe bordul vasului-amiral Nelson în portul Plymouth.


Dezvoltarea industrială a României se oglindește și în participarea tot mai 
largă la expozițiile internaționale specializate, cum a fost de pildă aceea de
mașini și utilaje, deschisă la Londra în primăvara anului 1967.


Articol publicat in...Almanah 1 (!). Decembrie 1967.


Duo cromatic




Arta plastică contemporană românească 


Ana Maria Chira, Maria Lucan 


Muzeul Orașului Lipova

 

15 iulie - 20 august 2018 





Din Depresiunea Neamț




România de-altădată 


Stațiuni balneoclimaterice - Băile Bălțătești 


Colecții și Colecționari 


Cartofilie





Pavilionul central. Foto: N. Ionescu. 1967.


Vilă. Băile Bălțățești. Pliant: Județul Neamț. Anii '60 - '70.


Clima continentală de coline și în colțul parcului de tei și brazi ai
Bălțăteștiului. Volum: Stațiunile de odihnă și tratament balnear. 1979.


Electroterapie în supravegherea atentă a medicului.
Volum: Stațiunile de odihnă și tratament balnear. 1979.


Vedere. Cod: 2277. Foto: V. Stamate. 1978. Necirculată.


Printre ramuri, în liniștea dimineții.
Volum: Stațiunile de odihnă și tratament balnear. 1979.


Stațiunea Bălțătești. Volum: Piatra Neamț. Mic îndreptar turistic. 1980.


Pavilioanele. Foto: Al. Florescu. 1976.


Vila. Pliant: Județul Neamț. 1980.
Idem: Casă de odihnă. Pliant: Județul Neamț. 1982.


Băile Bălțătești (Jud. Neamț). Foto: Al. Florescu. 1981.


Vila Topolița sau geometrie de neconfundat. Foto: Const. Cioboată.
Revista România pitorească, nr. 3, martie 1989. 


Bălțătești - Băi. Vedere. Cod 2233. OSETCM. 1978.


Revista România pitorească, nr. 9. Septembrie 1985.


Clădirea pentru odihnă și sănătate a Episcopiei Iașiului de la Bălțătești.
Volum: Biserica Ortodoxă Română. 1967.


Articol publicat în Ziarul Scînteia de sămbătă, 1 iunie 1957.


Peste Bălțătești au trecut 175 de ani



Articol publicat în Revista România pitorească, nr. 9. Septembrie 1985.


Revista România pitorească, nr. 3, martie 1989. 


Colaj. Cod: 3500. 1982.
Județul Neamț. Complexul balnear; Complexul sanatorial; Complexul comercial.


Băile Bălțătești (jud. Neamț). Colaj. Cod: 20082. Sfârșitul anilor '80. Necirculată.



Ziarul Scînteia de sămbătă, 1 iunie 1957.


Volum: Biserica Ortodoxă Română. 1967.
Editat de Institutul Biblic al Patriarhiei. Ediție în limba germană.


Volum: Stațiunile de odihnă și tratament balnear. 1979.
Lucrare editată de Comisia pentru activitatea balneo-climatică
(Uniunea Generală a Sindicatelor din România).


Pliant: Județul Neamț. Ministerul Turismului - Publiturism. 1980.


Volum: Piatra Neamț. Mic îndreptar turistic. Editura Sport-Turism. 1980.


Pliant: Județul Neamț. Oficiul Județean de Turism Neamț - Publiturism. 1982.


Revista România pitorească, nr. 9. Septembrie 1985.


Revista România pitorească, nr. 3 (207), martie 1989. 

***Am reprodus întocmai inscripționările de pe ilustrate și celelalte surse folosite.
Greșelile de titulatură, ortografice, etc., nu-mi aparțin (de tastare, da !)
Orice completări sau corectări sunt utile și le voi avea în vedere 
cu promptitudine spre postare. Nu mai vorbesc de donații !