luni, 1 iunie 2015

Conferintele de joi




Muzeul Municipiului Bucuresti


Fotografii Franz Duschek fiul, Ioan Spirescu, Marie Szollosy


4 iunie 2015



   Conferinţa de joi, 4 iunie, îi va avea ca protagonişti pe trei dintre cei mai importanţi fotografi bucureşteni, şi anume Franz Duschek fiul, Ioan Spirescu şi Marie Szöllösy despre care ne va vorbi cu Emanuel Bădescu.
   Emanuel Bădescu este bibliotecar în cadrul Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Române. Licenţiat în istorie, a colaborat cu peste 1000 de articole la revistele Formula AS, Magazin Istoric, Lumea Magazin, Historia, Descoperă, la Ziarul de Duminică şi la multe alte publicaţii. A publicat volumele 1 decembrie 1918 Alba Iulia-Bucureşti, Imnurile naţionale la români, Bucureştii subt Guvernul Vremelnicesc, Marele foc şi alte poveşti din Bucureşti. Este coautor al volumelor Scurtă istorie a Regalităţii în România, Nicolae Ionescu. Bucureştii de altădată, De la Vatican la Ierusalim, Bucureştii în vremea lui Carol I (lucrare premiată de Uniunea Scriitorilor), Conspiraţia Securităţii, Carol Popp de Szathmári, fotograful Bucureştilor, De toate din vechiul Bucureşti, ultima apariţie editorială fiind Bucureştii lui Mazar Paşa
   Intrarea 7 lei. În preţ este inclusă vizitarea expoziţiei permanente.

Următoarele conferinţe de joi:

11 iunie 2015 - Autopsia unui asasinat politic – cazul Barbu Catargiu – 8 iunie 1862 
cu Octavian Buda

18 iunie 2015 - Edmond Van Saanen-Algi, de la Baletele rusești la Palatul Telefoanelor
 cu Oana Marinache.

25 iunie 2015 - Din decembrie până în iunie: 1989 - 1990. După 25 de ani 
cu Liviu Tofan

Istoria fără manual




Școala Gimnazială Nr. 1


Sănduleni


6 iunie 2015




    Școala Gimnazială Nr. 1 Sănduleni, comuna Sănduleni, județul Bacău vă invită sambata, 6 iunie 2015, ora 11:00, să participaţi la prima ediţie a proiectului cultural artistic interdisciplinar regional ISTORIA FĂRĂ MANUAL.
    Proiectul se va desfăşura bianual, o dată pe semestru, într-o zi de sâmbătă iar activităţile vor fi variate şi stabilite de fiecare partener care organizează manifestările. De asemeni, el are un caracter regional în el fiind implicate cadre didactice şi oameni de cultură din 6 judeţe şi aproximativ 35 de elevi din ciclul liceal şi gimnazial. O descrie resumară a activităţilor propuse: expoziţii, concursuri, prezentare de desene şi activităţi artistice, prezentări power-point pe tematica proiectului.
    Istoria fără manual, urmăreşte implicarea celor trei factori esenţiali, familie – şcoală – comunitate, în asigurarea calităţii demersului didactic, în punerea în practică a noului curriculum şi formarea competenţelor necesare studierii istoriei altfel.

Instituţiile implicate direct sunt:

Liceul Teoretic Ion Neculce,Târgu Frumos, jud. Iaşi;
 ŞcoalaGimnazială Nr. 1 Sănduleni, comunaSănduleni, județul Bacău;
Şcoala Gimnazială nr. 1 Răuceşti, Comuna Răuceşti, jud. Neamţ;
Şcoala Gimnazială Preuteşti, com. Preuteşti, jud. Suceava;
Şoala Gimnazială Sfântul Andrei, Tăcuta, com. Tăcuta, jud. Vaslui;
Şcoala Gimnazială nr. 1 Unţeni, Comuna Unţeni, jud. Botoşani;
Şcoala Gimnazială Trifeşti , com.Trifeşti, jud.Neamţ

Coordonatori:

Prof. dr. Sergiu-Constantin Enea,
Prof. Florentin Botezatu,
Prof. Traian Anton,
Prof. Radu-Bogdan Tanasă,
Prof. Lucian-Ovidiu Iftene,
Prof. Petrea Pavel,
Prof. Neculai Şchiopoaia

Parteneri/colaboratori:

Prof. dr. Lăcrămioara Iordăchescu, Inspectoratul Şcolar Judeţean,Iaşi
Prof. Liliana Loghin, Liceul Teoretic Ion Neculce, Târgu Frumos
Prof. Constantin Crăescu, Şcoala Gimnazială Sfântul Andrei Tăcuta, jud Vaslui

Expert bunuri cu valoare memorialistică,  
Mihaela Băbuşanu, Complexul Muzeal Iulian Antonescu Bacău
Prof. Cristina Maria Popa, ȘcoalaGimnazială Nr. 1 Sănduleni

Compoziţie în alb




Lansare de carte


Denisa Lepadatu


Galati


1 iunie 2015





    Îi invit pe toţi cei care-mi iubesc versurile, să-mi fie alături la prima lansare a volumului de versuri Compoziţie în alb ce va avea loc în data de 1 iunie, ora 14:30, în cadrul Festivalului Internațional de Carte Axis Libri din Galați.