Muzeul Brăilei – Secția de Științele Naturii prezintă
publicului vizitator, în perioada iulie-august 2014, foto-expoziția intitulată Plantele carnivore.
Acest grup de plante cu înfățișare și abilități aparte au
stârnit dintotdeauna interesul oamenilor de știință sau, deopotrivă, al
pasionaților de natură și de flori în special. Ce anume este special la aceste
plante?
Spre deosebire de plantele verzicare îşi pregătesc singure
hrana cu ajuto¬rul fotosintezei, plantele carnivore sunt nevoite să
supraviețuiască printr-o strategie unică în lumea plantelor: capturarea
insectelor sau a animalelor vii pentru a-și asigura necesarul de substanțe
nutritive. De ce au recurs ele la această strategie?
Dacă dioxidul de carbon şi energia solară necesare
procesului de fotosinteză sunt elemente întâlnite pretutindeni şi mereu sub
aceeaşi formă,compoziţia solului însă, prin caracterul ei divers şi variabil,
determinăuneori plantele să treacă la o serie de adaptări.
Sunt multe cazurileîn care un element nutritiv esențial, şi
anume azotul, lipseşte din sol. Acest fenomen se petrece de obicei în medii
umede, prea acide, cum ar fi tinoavele, turbăriile, apele stătătoare sau lin
curgătoare. De asemenea, aceste substraturi conțin cantități insuficiente și
din alte săruri minerale, în special compușii de fosfor și potasiu.
În astfel de medii mişună numeroase neamuri de musculiţe şi
ţânţari, iar bălţile sunt populate cu milioane de infuzori, ciclopi, dafnii și
alte mici animăluțe al căror corp conţine substanţe azotoase din belşug.
Acum e lesne de înțeles de ce plantele insectivore s-au
adaptat pentru reținerea sau prinderea micilor vietăți (insecte, crustacee). În
acest scop, şi-au modificat puţin înfăţişarea, împrumutând unele caractere
chiar de la animale. De fapt, singurul organ afectat a fost frunza. Ea a
trebuit să devină o cap¬cană ingenioasă, care să cheme insectele, să le apuce,
să le imobilizeze şi să le digere asemeni unui stomac animal, prin secretarea
unui fel de suc gastric, format din acizi şi enzime proteolitice (pepsine).
Plantele carnivore se diferențiază între ele după modul în
care își capturează prada: cu ajutorul perilor glandulari lipicioși (Drosera
sp., Drosophyllum); cu ajutorul unor capcane provenite prin transformarea
frunzelor (Aldrovanda, Dionaea, Pinguicula); cu ajutorul urnelor provenite prin
transformarea parțială sau totalală a frunzelor (Cephalotus, Nepenthes,
Sarracenia, Utricularia).Aceste capcane vegetale de tipuri sau forme diferite
și extrem de sensibile, execută o serie de mişcări (determinate de excitațiile
chimice),mai lente sau mai repezi, care pot fi urmărite cu ochiul liber. Pentru
a ademeni insectele, ele sunt viu colorate, conțin nectar dulce sau emit
mirosuri atractante.
Există peste 600 de specii de plante carnivore răspândite pe
întreg globul şi mai ales în ţările calde, aparținând diferitelor familii
botanice, dintre care cele mai numeroase sunt: Droseraceae, Nepenthaceae,
Bromeliaceae.
Și în țara noastrăavem câteva specii de plante carnivore:
prin tinoavele de munte crește o plantă gingaşă, cu un mănunchi de flori albe
sau roze - roua-cerului (Drosera rotundifolia) sauiarba grasă – Pinguicula, gen
reprezentat prin două specii - una mai mare, cu flori albastre (P.vulgaris), și
unamai măruntă, cu flori alb-gălbui (P. alpina). Deasemenea, o altă plantă
firavă, submersă, ce se ascunde prin Delta Dunării și în apele Lacului Snagov,e
Aldrovanda vesiculosa.
Plantele carnivore sunt fascinante, sunt miracole ale
naturii care merită să fie descoperite.
(Text: dr. Nicolae Onea, şef Secţia Ştiinţele Naturii)
