marți, 18 mai 2021

Mari dramaturgi ai lumii. Grafică satirică.

 


Arta plastică contemporană românească 


Gabriel Rusu 


Muzeul Național Brukenthal, Sibiu


14 mai - 27 iunie 2021




Curator: Valentin Trifescu

Au colaborat: Alexandra Gălăbuţ, Cristina Mihu

  Prin demersul său, Gabriel Rusu ne oferă șansa de a vedea chipurile unor dramaturgi, în unele cazuri cunoscute, în alte cazuri prea puțin întâlnite.

   Personajele pieselor de teatru, prin intermediul actorilor, au monopolizat tot ceea ce ține de imaginea pe care spectatorii și-o fac despre autori. De multe ori, creatorii au rămas fără chip, asemenea bunului Dumnezeu. Dar cu ajutorul artei lui Gabriel Rusu, avem ocazia de a parcurge nu doar drumul imaginar de la cuvânt/idee/operă la imagine, ci și invers, pornind din exterior spre interior, de la imagine la posesorul ei.

    Marcel Sendrail ne-a reamintit faptul că în limba latină persona a desemnat mai întâi masca și abia mai apoi personalitatea. În același timp, eruditul francez a apreciat că realizarea unei figuri este dublată automat de crearea unui suflet care stă în spatele acesteia. Putem observa cum chipul și sufletul, masca și personalitatea sunt două fațete ale aceleași medalii, care spun, de fapt, același lucru: „Persoana derivă din mască. Mai greu este să ne convingem că din persoană derivă masca […]”. Oare nu același lucru ni-l sugerează și Gabriel Rusu?... (text oferit de curator)

 

Trofee de vânătoare și faună cinegetică din zona Roman

 


Muzeul de Științe Naturale Roman


18 mai - 18 octombrie 2021




    Ziua Internațională a Muzeelor, sărbătorită anual pe data de 18 mai, este marcată de Complexul Muzeal Național Neamț - Muzeul de Științe Naturale Roman prin organizarea și deschiderea unei noi expoziții temporare itinerante, intitulată Trofee de vânătoare și faună cinegetică din zona Roman.

    Proiectul expozițional, în premieră, a fost realizat în colaborare cu Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Roman și reunește cele mai populare trofee de vânătoare – piei, colți, cranii, coarne ale unor animale sălbatice, dar și faună cinegetică, sub formă de păsări și mamifere naturalizate, aflate în patrimoniul muzeal.

    Procesate și fixate corespunzător pe medalioane de lemn sculptat, aceste piese încântă prin perfecțiunea formelor și dimensiunilor. Trofeele de vânătoare sunt asemănătoare unor opere de artă, iar expozițiile realizate sunt de mare interes.

Anton Pann în arhivele Muzeului Prima școală romînească - Bralov

 


Casa Memorială Anton Pann 


București


13 mai - 15 iulie 2021




    În perioada 13 mai – 15 iulie 2021, Muzeul Național al Literaturii Române, în colaborare cu Muzeul Prima Școală Românească din Șcheii Brașovului, au plăcerea de a vă invita să vizitați expoziția temporară dedicată lui Anton Pann, scriitor, folclorist, tipograf, pedagog și muzician, în cadrul căreia vor fi prezentate documente originale și facsimile ale unor documente originale aflate în arhivele Bisericii Sf. Nicolae din Brașov. Expoziția va avea loc la sediul Casei Memoriale Anton Pann din București, str. Anton Pann 20, și va putea fi vizitată de marți până duminică, în intervalul orar 10:00 – 18:00.

Pe simezele Capitalei - Survival Dance

 


Arta plastică contemporană românească 


Gabriel Caloian


Galeria Senso, București 


18 mai - 18 iunie 2021




   Marți, 18 mai 2021, începând cu ora 18:30, la etajul Galeriei Senso din București (Calea Victoriei 12C), are loc vernisajul expoziției personale a graficianului Gabriel Caloian intitulată Survival Dance. Având-o curator pe Ana Sultana Cipariu, proiectul face parte din programul expozițional conceput de Ana Ștefania Andronic (BUZU), Art Director-ul galeriei și poate fi vizitată în perioada 18 mai – 18 iunie 2021, de marţi până duminică, între orele 12:00 – 19:00,

Țara de fum – Cinci piese de teatru

 


Lansare de carte 


Olga Delia Mateescu


Muzeul Național al Literaturii Române, București 


20 mai 2021 




   Muzeul Național al Literaturii Române vă invită joi, 20 mai 2021, ora 17:00, în Grădina MNLR (din Strada Nicolae Crețulescu) la evenimentul de lansare a volumului Țara de fum – Cinci piese de teatru de Olga Delia Mateescu, apărut la eLiteratura.

   Invitați: prof. univ. dr. Ioan Cristescu, directorul MNLR, Vasile Poenaru, editor, Loreta Popa. Regia unui moment artistic decupat din volumul abia apărut poartă semnătura Felix Crainicu.

   Olga Delia Mateescu s-a născut la 6 noiembrie 1949 la Livezile, în judeţul Bistriţa – Năsăud, fiind fiica actriţei Aura Râmniceanu şi a medicului Igor Volosievici. În anul 1973 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, la clasa profesorului Dem Loghin. A creat și interpretat nenumărate roluri pe scena Naţionalului bucureştean, unde a activat vreme îndelungată, a jucat în filme pentru marele şi micul ecran, a scris şi regizat piese de teatru, a scris volume de teatru şi proză scurtă, a avut participări la producţii radiofonice. "Mi se părea că scriitorul sau compozitorul este un fel de divinitate, un om în faţa nemărginirii înarmat doar cu sunetul sau cuvântul. De altfel, scrisul este cea mai mare libertate pe care am putut să o am", afirmă Olga Delia Mateescu.

    De la primele volume de teatru care au văzut lumina tiparului purtând semnătura sa, Capricii, Urme, Statuia Libertății, Medeea în război cu timpul, Ferma de struți, Câinele doctorului, Vorbirea. Joc al identității, Teatru, vol. I, II, până la Țara de fum – Cinci piese de teatru, Olga Delia Mateescu recunoaște că "scriind teatru, am devenit conștientă de diferențele uriașe dintre punctul de vedere al actorului de pe scenă și cel care gândește un text sau un spectacol. Am descoperit lucruri pe care nu știam că le-am scris".

    Unul dintre visurile cele mai dragi ale dramaturgului Olga Delia Mateescu a fost înființarea unui teatru al dramaturgilor români, "în care să năvălească toate piesele pe care eu le ştiu şi alţii nu. Să năvălească aceste piese pe scenă o lună şi publicul să-şi dea verdictul". Acest lucru a devenit realitate în 2017, când s-a născut Teatrul Dramaturgilor Români. "Rămâne ceva din energia și pasiunea pe care majoritatea actorilor le dăruiesc scenei. Rămâne în teatru și e molipsitoare", mărturisea Olga Delia Mateescu în cadrul rubricii Poezie și creație, realizată la Muzeul Național al Literaturii Române, la care a fost invitată în luna martie a acestui an.


Pe simezele ploieștene - Salonul de Primăvară

 


Arta plastică contemporană românească


Galeria de Artă Ploiești 


13 - 26 mai 2021



Povești (ne)inventate despre obiecte reale

 


Mall Vitan 


București 


19 - 31 mai 2021




    Nouăsprezece autori români au fost invitați de Muzeul Național al Literaturii Române să scrie un text de ficțiune/non-ficțiune pornind de la unul dintre obiectele expuse la sediul MNLR din Strada Nicolae Crețulescu 8.

    Un coupe-papier pentru desfacerea corespondenței, o ladă de zestre, un aparat de fotografiat, un volum de poezie cu amprente digitale, sculpturi în lemn, obiecte steampunk, un sfeșnic cu cristale, saboți japonezi, o listă de adrese din Egipt – acestea sunt tot atâtea pretexte pentru scriitorii care au acceptat invitația noastră de a pătrunde pe poarta ficțiunii sau a eseului: Radu Aldulescu, Adriana Babeți, Ruxandra Cesereanu, Florin Iaru, Ioana Ieronim, Nora Iuga, Carmen Mușat, Ioana Nicolaie, Ioana Pârvulescu, Cosmin Perța, Marta Petreu, Ioan Es. Pop, Andreea Răsuceanu, Doina Ruști, Liviu G. Stan, Moni Stănilă, Robert Șerban, Cristian Teodorescu, Miruna Vlada.

    Expoziția, organizată cu sprijinul București Mall Vitan și în parteneriat cu Centrul pentru Tineret al Municipiului București, va putea fi vizitată zilnic, în perioada 19 – 31 mai 2021, în centrul comercial din Calea Vitan 55-59.

Echipa proiectului expozițional: 

Antoanella Bănciulescu, Andra Ispas, Alina Niculescu, Eugenia Oprescu, 

Oana Oros, Gabriela Toma

Redactor: Luana Stroe

Relații Publice: Andreea Balaban, Loreta Popa

Fotografii: Dan Vatamaniuc

Creație grafică: Cristina Milca

Multimedia: Daniel Paul Ciobanu

Proiect al echipei Programe, realizat cu sprijinul departamentului Patrimoniu al MNLR

Pentru detalii, sunați la 0736598451 (WhatsApp) sau scrieți un mesaj la programe@mnlr.ro (Gabriela Toma).