marți, 20 august 2019

Pe simezele ieșene - Accente cromatice




Arta plastică contemporană românească 


Florin Prodan 


Galeriile de Artă Theodor Pallady, Iași 


20 - 30 august 2019





Mary Cassatt. Prima femeie-pictor americancă din grupul impresioniștilor francezi




Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck 


București 


24 august 2019




   Muzeul Municipiului București vă invită să participați la conferința cu tema Mary Cassatt. Prima femeie-pictor americancă din grupul impresioniștilor francezi care va fi susținută de Oana Maria Ciontu, masterand în anul I la Istoria artei și filosofia culturii, din cadrul Universității București.  Evenimentul se va desfășura la Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck sâmbătă, 24 august 2019, ora 11:00.
   Cuvântul de deschidere al conferinței va aparține doamnei Elena Olariu, director adjunct al Muzeului Municipiului București, Departamentul de Artă, inițiatoarea seriei de conferințe periodice, care tratează subiecte legate de istoria artei românești și a artei universale.
   Conferința prezintă complicatul drum parcurs de o femeie-artist la sfârșitul secolului al XIX-lea, cu atenția îndreptată în principal spre Mary Cassatt, una dintre cele trei artiste de referință ale Impresionismului, alături de Berthe Morisot și Marie Braquemond. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Parisul devine principalul centru cultural și social al Europei, caracterizat de o atmosferă elegantă și creativă datorată atât Expoziției Universale, cât și noilor inovații urbane întreprinse de împăratul Napoleon al III-lea.
   În acest context, ajunge la Paris, din Statele Unite ale Americii, Mary Cassatt, o tânără dornică de a se elibera de canoanele rigide ale educației artistice în stil academist, considerând că arta trebuie să se adapteze noii ere moderne. Temele picturale abordate de Mary Cassatt, acceptarea sa în grupul impresioniștilor, comenzile primite și adaptarea la noua viață pariziană, vor fi câteva dintre subiectele abordate în această conferință
   Oana Maria Ciontu este absolventă a Facultății de Istorie, Departamentul de Istorie Antică, Arheologie și Istoria Artei, din cadrul Universității București, cât și a Facultății de Drept a Universității din Craiova. Și-a completat studiile la Universitatea Saarland din Saarbrücken, Germania și la Universitatea din Copenhaga, Danemarca. În prezent, desfășoară un program de voluntariat în cadrul Muzeului Municipiului București, secția Artă.
   Începând din septembrie 2019, Oana Maria Ciontu va urma un master de cercetare în artă și cultură la Universitatea Leiden, Olanda.
   Accesul la conferință se face prin plata taxei de acces de 5 lei, care presupune posibilitatea de a vizita muzeul.
   Explicație ilustrație: Mary Cassat, Fetiță în fotoliu albastru, 1878, ulei pe pânză, 129,8 x 89,5 cm, Galeria națională de artă Washington (detaliu).

"Înainte era mai ieftin"




România de-altădată









Informații culese din Calendarul (almanah - n.a.) Universul 1939. Decembrie 1938.



Evenimente, fapte, întâmplări (1937 - 1938)




România de-altădată
































Din păcate sunt și câteva pagini lipsă sărind cu relatare în luna septembrie...





Articol publicat în Calendarul (almanah - n.a.) Universul 1939. Decembrie 1938.





Literatură feminină interbelică




Biblioteca Județeană Ioan N. Roman 


Constanța 


august - septembrie 2019




    În perioada august – septembrie 2019, în holul central al Bibliotecii Județene Ioan N. Roman Constanța, puteți viziona expoziția Literatură feminină interbelică, organizată de compartimentul Colecții Speciale al bibliotecii. Volumele expuse sunt ediții prime ale unor opere semnate de autoare, mai mult sau mai puțin cunoscute, care au scris într-o perioadă în care valoarea literară era feuda unui grup destul de restrâns, și acela masculin.



   Nume ca Lucia Demetrius, Sanda Movilă, Gallia Tudor, Cella Serghi sau Henriette Yvonne Stahl, deși lipsite de rezonanța regală a colegelor de breaslă, reușesc să îmbogățească literatura epocii prin expresivitatea scrierilor lor, în registre artistice diverse.



   Expoziția se bucură, și de această dată, de aportul inedit adus de portretele realizate, într-o manieră ușor caricaturală, de graficianul constănțean Leonte Năstase.



Cei 100 de ani ai lui dr. Károly Kós




Muzeul Etnografic al Transilvaniei 


Cluj - Napoca 


21 august - 8 septembrie 2019




    În 31 august 1919 s-a născut etnograful, muzeograful dr. Károly Kós, personalitate definitorie a cercetării etnografice materiale, sociale şi a muzeologiei etnografice maghiare din Transilvania de după cel de-al doilea război mondial.
    Muzeul Etnografic al Transilvaniei îl comemorează pe marele predecesor, care timp de aproape treizeci de ani (1950-1979) și-a dedicat eforturile acestei instituții, ca muzeograf și șef de secție. Expoziția oferă o incursiune în cele mai importante rezultate ale cercetării și în metodele de lucru ale lui dr. Károly Kós. Cu această ocazie mai multe artefacte culese sau cercetate de către dr. Károly Kós vor fi accesibile publicului larg, înțelegerea acestora fiind înlesnită de texte, fotografii și desene realizate de etnograf. Fotografiile și înregistrările realizate despre și cu dr. Károly Kós transmit vizitatorului contemporan o parte din farmecul său personal.
    Vernisaj: 21 august 2019, ora 1600, la sediul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, str. Memorandumului nr. 21.
Expoziția va fi deschisă în perioada 21 august – 8 septembrie 2019.

Pe simezele Capitalei - Pictura ca simțire și reprezentare




Arta plastică contemporană românească 


Nicolae Truță (1949 - 2010) 


Cercul Militar Național, București 


20 august - 2 septembrie 2019






Să ne cunoaștem actorii




De pe scenele teatrului românesc de-odinioară 


Zoe Muscan








Articol publicat în Pygmalion, supliment la programul Teatrului L. S. Bulandra. 1988.