Vintilă Ivănceanu
Muzeul Național al Literaturii Române, București
19 noiembrie 2018
Muzeul Național al Literaturii Române vă invită luni, 19
noiembrie, de la ora 19:00, în Sala Perpessicius (sediul MNLR, strada Nicolae
Crețulescu 8), la evenimentul Evocare Vintilă Ivănceanu. Cu această ocazie,
Editura Muzeul Literaturii Române lansează noua colecție JOBEN. Înscrisă în
seria restituirilor literare, colecția debutează cu două titluri semnate de
Vintilă Ivănceanu – Până la dispariție și Nemaipomenitele pățanii ale lui
Milorad de Bouteille. Vor lua cuvântul Ioan Cristescu, directorul Muzeului
Național al Literaturii Române, Virgil Tănase și Heidi Dumreicher, soția lui
Vintilă Ivănceanu.
În cadrul evenimentului de luni, vor avea loc lecturi – o
selecție din proaspetele ediții Ivănceanu -, în interpretarea actriței Rodica
Mandache dar și un moment muzical, în interpretarea lui Ganael
Dumreicher-Ivănceanu, nepotul autorului, care a compus câteva linii melodice
inspirate din aceste texte.
Evenimentul este organizat cu sprijinul Forumului Cultural
Austriac București.
Pe 26 decembrie 1940 s-a născut la București un oniric
ludic și virtuoz: Vintilă Ivănceanu
(m. 7 septembrie 2008, Essaouira, Maroc).
Afirmat alături de gruparea neo-avangardistă a lui Dimov, Țepeneag & Co,
sub patronajul simbolic (și protecția) lui Miron Radu Paraschivescu, la suplimentul Povestea vorbei al revistei Ramuri, a debutat în 1967 cu un splendid volum de
versuri fantezist-bufone, în care inventivitatea jemanfișistă și parodia neagră
se amestecă dezinvolt (Cinste specială, 1967). Va urma, în perioada de vârf a
liberalizării poststaliniste, un altul (Versuri, 1969) ceva mai domolit. Au
rămas de pomină pentru cunoscători, din această perioadă de eliberare a
imaginarului sub presiune, două mici romane în care eposul cavaleresc medieval
e trecut prin alambicurile post-suprarealismului funambulesc (de tip Grigore
Cugler-Boris Vian): Nemaipomenitele pățanii ale lui Milorad de Bouteille (1970)
și Vulcaloborgul și frumoasa Beleporjă (1971), microromanul oniric Până la
dispariție (1969) având o factură kafkiană. Omul însuși era un nonconformist
notoriu, protagonist a numeroase legende ale grupului. Părăsește țara după
Tezele din iulie, stabilindu-se în Austria alături de soția sa, traducătoarea
Heidi Dumreicher, împreună cu care a înființat și o editură, Rombus
(captivitatea personajelor din Până la dispariție în "zona rombului” – alegorie
a României – se regăsește în denumirea editurii înființate în exilul vienez). A
fost profesor asociat la Institutul de Științe Teatrale și la Institutul pentru
Muzică Electroacustică din Viena, s-a ocupat, printre altele, de teatru, film
și muzică experimentală; în Austria, a publicat eseuri și mai multe cărți în
germană, unele masive dar la care (netraduse în română fiind) n-am avut acces.
Ar merita traduse, totuși, măcar unele – dar cine mai știe azi, la noi, de
acest artist atât de special, care ar merita o… cinste specială?” – Paul Cernat
"Romanul Până la dispariție folosește multe extensii
onirice, dar vorbește despre temele tabu ale acelor ani: închisoarea, ancheta,
tortura, ceea ce face din acest mic roman realist-oniric un demers curajos.
E greu de înțeles cum romanul a trecut de cenzură, cu atâtea
trimiteri sugestive la sistemul totalitar ceaușist. Ion Dragalina este
prizonier în zona rombului, un spațiu din care nu se poate evada, iar viața lui
este condusă de neliniște, confuzie și delir. Libertatea este valoarea unică
pentru care luptă personajul principal al acestei cărți și, în același timp,
motorul străduinței lui, singura soluție de evadare fiind, până la urmă,
căderea în visare și în halucinație.” –
Ioan Buduca
Nemaipomenitele pățanii ale lui Milorad de Bouteille
Textul lui Vintilă Ivănceanu era perfect sincron cu
literatura europeană de la vremea apariției lui. Este, de fapt, vorba de o
sumedenie de sincronicități, începând cu ceea ce am putea numi
experimentalismul secolului XX, conștientizarea rolului scriitorului în
societatea modernă și știința de a construi din angoase și vieți compromise un
pământ care să zboare. Fiindcă asta face în cele din urmă Vintilă Ivănceanu în romanul
său. Las la o parte înrudirea cu noul roman francez și cu noile câmpuri de
acțiune deschise de psihanaliza lui Freud (mai ales în ceea ce privește
visele).
Un lucru decisiv este că, de fapt, cartea lui Ivănceanu este
un anti-roman, o deconstrucție urmată de o construcție exemplară. Un urlet. În
el găsești cam tot ce vrei: este o parabolă postmodernistă a actului
scriiturii, un dicționar de stări, povești duse până la limita plauzibilității,
o ingeniozitate matematic reverberantă, un compendiu de posibilități de a scăpa
de sub orice fel de aservire.” – Paul Vinicius
Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor
disponibile! Vă așteptăm cu drag!
