Muzeul Județean Satu Mare
4 iunie - octombrie 2021
Expoziția Luxul necesar. Statutul social și prosperitatea
comunităților în mișcare invită la o introspecție în mentalul colectiv al unor
comunități care afișează un lux ce pare, în aparență, inexplicabil. Punctul de
pornire l-a reprezentat fenomenul social actual din Țara Oașului, fenomen ce se
remarcă printr-o etalare a bogăției, ce se manifestă mai ales în costumul
ceremonial și în palierul arhitectural. Expoziția pune față în față elemente
identitare ale unor grupuri etnografice la care etalarea bogăției este
consecință a dobândirii unei prosperități neatinsă de alte comunități.
Din zona Brașovului sunt evidențiate comunitățile de
negustori sași și români (Șcheii Brașovului), precum și cele ale oierilor
mocani și ale ceangăilor din zona Șaptesate. Din zona Sătmarului sunt
prezentați șvabii și oșenii, două comunități care printr-o muncă susținută și
nenumărate sacrificii, au reușit să devină proprietari de terenuri și să
construiască gospodării și case impresionante. Din zona Careiului și din zona
Hajdú-Bihar sunt descrise comunitățile de haiduci, comunități de păstori și
militari care au dobândit privilegii și au mânat turme mari de vite spre zonele
cu deficit alimentar din Europa Centrală.
Goana după prosperitate a presupus eforturi deosebite,
realizate prin perseverență și în același timp, a stimulat inteligența și
curajul la cote supraomenești. Inevitabil, goana după bogății a dus la acțiuni
îndrăznețe aflate la limita realului, la experiențe neobișnuite trăite pe
meleaguri îndepărtate, cu parfum exotic, dezvăluind încercări asemănătoare
celor trăite de Ulise, arhetipul întreprinzătorului călător. Vizitatorii
expoziției vor constata cu surprindere că spiritul de inovație și de aventură
ce a caracterizat omul modern, nu s-a manifestat doar pe mări și oceane.
Același spirit de aventură a fost prezent și în interiorul continentului
european, la zona de contact dintre "Occidentul rațional" și "Orientul
fantastic".
Vernisajul expoziției va avea loc vineri, 4 iunie, ora 17:00, la
sediul Muzeului Județean Satu Mare,
B-dul V. Lucaciu 21.
Vă așteptăm!