sâmbătă, 30 martie 2019
Beyond the Frame
Expoziție de fotografie
Muzeul de Artă Cluj - Napoca
3 - 15 aprilie 2019
Expoziția Beyond the Frame reprezintă primul pas al
proiectului Arhiva de fotografie a Muzeului de Artă Cluj-Napoca. Prin acest
proiect se dorește crearea unui "depozitar” pentru materialele fotografice,
artistice și istorice în cadrul muzeului. Fotografia reprezintă o materializare
a memoriei noastre, o reprezentare vizuală care, de la mijlocul secolului
trecut, s-a ridicat la rang de artă, o artă care comunică o ipostază, un moment
sau un eveniment din trecut la care, de multe ori, există doar un singur martor
– fotograful. Fotografia este un act de creație, un puternic mijloc de expresie
a cărei studiere a devenit din ce în ce mai populară în rândul universităților
europene și nord-americane, ocupând un loc binemeritat în rândul artelor
vizuale mai moderne.
Numeroase muzee și galerii de artă din lumea occidentală și
mai nou din regiunea Asiei de sud-est consacră o atenție din ce în ce mai mare
artei fotografie și colecționării acesteia. Demersul muzeului reprezintă un
prim pas în această direcție, iar prin crearea unei colecții de fotografie se
dorește nu numai promovarea acestei forme de artă, ci și oferirea unei baze de
cercetare și cunoaștere pentru generațiile viitoare.
În contextul celor prezentate, expoziția Beyond the Frame,
la care participă artiștii fotografi: Mircea Albu, Mircea Albuțiu, Sebastian
Cornea, Feleki István, Feleki Károly, Daria Ioan, Alexa Maria Popoviciu și
Szabó Tamás, reprezintă prima contribuție la realizarea acestui proiect al
Muzeului de Artă Cluj-Napoca.
Vernisajul expoziției va avea loc pe 3 aprilie 2019, de la
ora 17:00. La eveniment vor lua cuvântul: Lucian Nastasă-Kovács, managerul
muzeului; Feleki István, curatorul expoziției și Iakob Attila, coordonatorul
proiectului.
Expoziția va fi deschisă în perioada 3 - 15 aprilie 2019, de
miercuri până duminică inclusiv, între orele 10:00-17:00.
Pe simezele nemțene
Arta plastică contemporană românească
Sorin Otînjac
Galeria de Artă Lascăr Vorel, Piatra Neamț
1 - 14 aprilie 2019
Comorile României
Expoziție de fotografie
Ilie Tudorel
Muzeul Județean Alexandru Ștefulescu
Târgu-Jiu
1 aprilie - 10 mai 2019
Memoria Marelui Război. Monumente din județul Dolj
Lansare de carte
Muzeul Olteniei, Craiova
2 aprilie 2019
Cu ocazia aniversării a 104 ani (1 Aprilie 1915 – 1 Aprilie
2019) de la înființarea Muzeului Olteniei Craiova, avem plăcerea de a vă invita
să participați la evenimentul de lansare a albumului/catalog intitulat Memoria
Marelui Război. Monumente din județul Dolj.
Ideea proiectului care a stat la baza acestui album a apărut
în toamna anului 2017, considerându-se că Muzeul Olteniei, în cadrul
evenimentelor dedicate Centenarului Marii Uniri, își poate aduce contribuția sa
într-un mod original.
Astfel, începând cu luna aprilie 2018, un colectiv de
specialiști din cadrul instituției noastre a demarat activitatea de cercetare
pe teren fiind documentate toate monumentele dedicate eroilor din Marele Război
existente în localitățile din județul Dolj. În paralel, grație sprijinului
acordat de Direcția Județeană pentru Cultură Dolj, s-au putut cerceta
documentele referitoare la acest tip de monumente existente în arhiva acestei
instituții și care au reprezentat un izvor prețios de informații.
Albumul se dorește a fi în același timp un prinos de omagiu
adus celor care s-au sacrificat pentru realizarea idealului national, unirea
tuturor provinciilor românești într-un singur stat. De altfel, doljenii au adus
un tribut însemnat pe altarul Patriei, lucru dovedit și de existența la nivelul
județului a celor peste 160 de monumente, troițe și plăci comemorative,
neexistând practic oraș și comună în care să nu ființeze așa ceva. Din acest
punct de vedere, monumentele ce fac subiectul acestei lucrări reprezintă o
materializare a sentimentului de identitate națională al doljenilor, care, de
la sfârșitul anului 1918, făceau parte dintr-o Românie întregită, la capătul
unui război ce aproape secătuise resursele materiale și umane ale țării.
Apariția acestui album nu ar fi fost posibilă fără sprijinul
Consiliului Județean Dolj și Ministerului Culturii și Identității Naționale.
Totodată, mulțumirile noastre se îndreaptă și către reprezentanții Colegiului
Național Militar Tudor Vladimirescu din Craiova, Brigăzii Multinaționale
Sud-Est Craiova și Comunității evreiești din Craiova pentru disponibilitatea și
informațiile puse la dispoziție în documentarea monumentelor comemorative.
Arhitectul care a înnobilat Gorjul
Julius Doppelreiter
Uniunea Arhitecților din România, București
4 aprilie 2019
Vernisaj: 4 aprilie 2019, orele 17:00 - 20:00.
Pe simezele clujene - Mările sufletului meu
Arta plastică contemporană românească
Cecilia Melinescu
Muzeul de Artă Cluj-Napoca
3 - 15 aprilie 2019
Prin expoziția Mările sufletului meu, Cecilia Melinescu se
prezintă publicului clujean cu o serie de lucrări care îmbină nu numai tema
mărilor tumultoase, ci și lumea lor diversă și colorată. Existența unui
echilibru între brutalul valurilor și frumusețea acestora aduce nu numai un
sentiment de profunzime, ci și o imagine dintr-o lume a contrastelor. Marea,
monstrul viu aflat tot timpul în mișcare, este reprezentată de artistă în
diverse ipostaze unde, de multe ori, se pune accent nu numai pe mecanică și dinamică,
ci și pe o dimensiune a culorii.
Oameni și statui într-o singură lumină
Expoziție de fotografie
Cristian Oeffner Oprea
Muzeul Municipiului București
2 aprilie - 2 mai 2019
Muzeul Municipiului București vă invită să participați la
vernisajul expoziției de fotografie Oameni și statui într-o singură lumină,
eveniment care va avea loc la Palatul Suțu, marți,
2 aprilie 2019, ora 18:00.
Expoziția conține fotografii realizate de Cristian Oeffner
Oprea, care lucreză de cinci ani la Muzeul Municipiului București. Colegul
nostru ne invită pe toți la vernisajul acestei expoziții personale de
fotografie, realizată cu sprijinul special acordat de Adrian Majuru, director
al muzeului, precum și al celorlalți colegi.
Oameni și statui într-o singură lumină: lumina
spectacolului. Dar, în același timp, oameni și statui vivante într-o lumină
unică - Soare sau reflector - constituindu-se într-o tehnică fotografică
utilizată și dezvoltată de doi Maeștri ai fotografiei cărora le este și
dedicată această expoziție: Yousuf Karsh și Rob Heyman.
Expoziția va putea fi vizitată la Palatul Suțu între 2
aprilie - 2 mai 2019, de marți până duminică, între orele 10:00 - 17:30.
***Muzeul Municipiului Bucureşti - Palatul SuțuVernisaj expoziție - Oameni și statui într-o singură lumină
Pe simezele ploieștene - Alb
Arta plastică contemporană românească
Florin Șuțu
Galeriile de Artă Ploiești
4 aprilie 2019
Abonați-vă la:
Postări (Atom)