În calendarul popular, 24 iunie este ziua în care românii sărbătoresc Sânzienele sau Dragaica- denumirea sudică a sărbătorii. Aceasta zi marchează pentru tradiţia spirituală românească solstiţiul de vară, când "soarele se odihneşte la amiază”, zi în care sunt practicate ritualuri magice de fertilitate, fecunditate, divinaţie şi etnoiatrie. De asemenea, este perioada de început a cositului fânului, de maturizare şi coacere a unor plante cerealiere precum şi termenul limită când se mai prăşeşte. Este ziua când este culeasă floarea de sânziene, floare ce va fi prinsă în cununi şi ascunse sub perne de către fetele nemăritate pentru a-şi visa ursitul; de altfel, floarea Sânzienelor este folosită în medicina tradiţională.
Sâmbătă, 21 iunie – târg de produse tradiţionate şi spectacol folcloric cu ocazia evenimentului Sărbătoarea Margaretelor, Sărbătoarea Pensiunilor organizat de Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti, în parteneriat cu Agenţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural – A.N.T.R.E.C. Mai multe detalii – www.muzeul-satului.ro
Duminică, 22 iunie, vă invităm să participaţi la programele culturale organizate cu ocazia zilei de Sânzienelor dar şi a Zilei Universale a Iei – 12.00 – 16.00.
Astfel, veţi avea ocazia să admiraţi în cadrul expoziţiei PODOABE DIN METAL. ISTORIE ŞI TRADIŢIE ÎN ŢARA ROMÂNEASCĂ, podoabe şi accesorii ale portului popular românesc dar şi al etnicilor din Balcani. Curator: dr. Ioana Gabriela Duicu
O altă expoziţie la care sunteţi invitaţi este cea de Costume de inspiraţie tradiţională a studenţilor de la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, Departamentul Modă, Anul I, studenţi care vă invită, tot cu această ocazie, să vizionaţi filmul Sisal, în completarea expoziţiei realizate de studenţi.
Pe pajiştile din muzeu, pe lângă pisicile care plimbă agale, puteţi să vă aşezaţi şi să realizaţi, sub îndrumarea a doi artişti plastici, cununi de sânziene şi icoane pe sticlă, pe care, mai apoi, dacă doriţi, le puteţi oferi cadou celor dragi.
Cei mici dar şi cei mari, sunt aşteptaţi să participe la Teatrul de umbre, unde echipa Muzeului Satului vă va spune Povestea Sânzienelor, preambul al programului folcloric ce va urma, program în care sunt incluse Datini şi obiceiuri de Sânziene, cu Ansamblul Vatra Hărmanului.
Timp de patru zile, vizitatorii vor avea ocazia de a achiziţiona diverse produse – ii, cămăşi, covoare, oale, podoabe – produse din gastronomia tradiţională, produse bio şi cosmetică – săpunuri naturale, pomezi.
Vă invităm să descoperiţi plantele de leac şi semnificaţia lor, în Grădinile plantelor de leac, intrând prin porţile larg deschise ale gospodăriilor Ruşeţu şi Dumitra, unde veţi fi atraşi de parfumul suav sau pătrunzător al lavandei, cimbrului, lămâiţei, rozmarinului sau mentei.
Ai o ie?
Îmbracă acest obiect vestimentar şi de Ziua Universală a Iei,
în ziua de 24 iunie ai intrare gratuită în muzeu!
Mai multe informaţii:
Biroul Relaţii Publice
021 317 91 03 / int. 178, 191
www.muzeul-satului.ro
Facebook/
Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti