marți, 14 mai 2013

Zilele Municipiului: Râmnic 625



Râmnicu Vâlcea


17 - 20 mai 2013




   Primăria Râmnicu Vâlcea organizează, în perioada 17 – 20 mai 2013, o serie de manifestări cultural-artistice cu prilejul Zilelor municipiului denumite generic Râmnic 625.

Programul manifestărilor:

Vineri, 17 mai

- ora 11.00, Sala de Consiliu – Simpozion Râmnicul – Oraşul domniei lui Mircea cel Mare, trecut şi prezent.
- ora 11.00 - 12.00 – Carnavalul Copiilor Floralia 2013 pe traseul Arhiepiscopia Râmnicului – Scuarul Mircea cel Bătrân
- ora 12.00 – Parcul Mircea cel Bătrân – Deschiderea expoziţiei horticole Floralia 2013 cu participarea Grădinii Botanice Bucureşti (deschisă vineri, sâmbătă şi duminică)
- ora 12.15 – 13.00 – scena Scuarul Mircea cel Bătrân – Primăvara oraşului meu, spectacol susţinut de copiii din grădiniţele municipiului; Florile în literatura clasică, recital poetic în interpretarea elevilor
- ora 13.00 – scena Scuarul Mircea cel Bătrân – acordarea premiilor la concursul asociaţiilor de proprietari Împreună pentru un oraş curat
- ora 13.00 – Scuarul Mircea cel Bătrân – deschiderea Târgului meşterilor populari vâlceni (deschis vineri, sâmbătă şi duminică)
- ora 13.30 – Scuarul Mircea cel Bătrân - vernisarea expoziţiei de fotografii din Râmnicul de altădată (deschisă vineri, sâmbătă, duminică şi luni)
- ora 17.00 – Biblioteca Judeţeană Antim Ivireanul, Holul Mare - Vernisajul expoziţiei La Râmnic, cu participarea autorilor Gheorghe Ţărna - pictură şi Grigore Sultan - sculptură, din Chişinău – Republica Moldova
- ora 19.00 – Splaiul Independenţei – concert Elena Ghiţulete, Adrian Ivan, Tatiana Mărcoianu, Ansamblul Rapsodia Vâlceană, Dumitru Miuţă, Megatrone, Prometeu; prezentatori: Mihai Mitoşeru şi Adina Roşca

Sâmbătă, 18 mai

- ora 10.00 – scena Scuarul Mircea cel Bătrân – Concert Fanfara Gabriel Chaborschi
- ora 11.00 – Muzeul Satului Vâlcean – Salonul naţional de Artă Fotografică
- ora 11.00 – Scuarul Mircea cel Bătrân - deschiderea Librăriei din Scuar (deschisă sâmbătă şi duminică)
- ora 11.15 – Scuarul Mircea cel Bătrân - deschiderea Taberei Medievale (deschisă sâmbătă şi duminică)
- ora 11.30 – Muzeul de Artă – Vernisajul expoziţiilor Vâlcea – artă şi artişti şi Donaţii - donatori
- ora 12.00 – Muzeul de Artă – Expoziţia Creaţie vestimentară – Tapiserie a elevilor Liceului de Arte – secţia Arte textile
- ora 12.00 – deschiderea Ştrandului Ostroveni pentru sezonul estival
- ora 13.30 – Muzeul de Istorie al judeţului Vâlcea – Vernisajul expoziţiei de artă fotografică realizată de Clubul Floarea de colţ şi Fotoclubul Clar de Bucureşti
- ora 14.00 – Muzeul de Istorie al judeţului VâlceaSalonul Internaţional de Mail Art
- ora 19.00 – Splaiul Independenţei – concert Roxana Văduva feat. Tom Boxer, Reea, Amna, Lora, Akcent; prezentatori: Mihai Mitoşeru şi Adina Roşca
- ora 19.00 – Teatrul Anton Pann, Sala Studio - Spectacol invitat Pisica verde de Elise Wilk, regia Cristi Juncu – parteneriat UNATC
- ora 20.00 – scena Scuarul Mircea cel Bătrân - spectacol Sine Missione (Gladius Dei)

Duminică, 19 mai

- ora 09.00 – Crosul Râmnicului – pe traseul Scuarul Mircea cel Bătrân – (str. General Praporgescu) - Primăria municipiului – Colegiul Naţional Alexandru Lahovari (bd. Nicolae Bălcescu) – (Calea lui Traian) – Biserica Cetăţuia (întoarcere pe Calea lui Traian) – Hanul Haiducilor (str. Episcopiei) – Arhiepiscopia Râmnicului (str. Carol I) – Biblioteca Judeţeană Antim Ivireanul – Casa Simian – Monumentul Independenţei – (str. Gabriel Stoianovici) – Parcul Zăvoi – (str. Ştirbei Vodă) – Casa Memorială Anton Pann – Scuarul Mircea cel Bătrân (La Ceas)
- ora 10.00 – scena Scuarul Mircea cel Bătrân – premierea câştigătorilor Crosului Râmnicului
- ora 10.00 – scena Scuarul Mircea cel Bătrân – Concert Fanfara Gabriel Chaborschi
- ora 10.30 – Calea lui Traian – Galeriile Artex - tăierea panglicii la evenimentul Trotuarul Artelor
- ora 10.45 – Calea lui Traian – Galeriile Artex - Festivitatea de premiere a concursului de pictură Râmnicul meu
- ora 11.00 – Galeriile Artex - vernisajul expoziţiei de pictură a artiştilor plastici italieni OLTRE I CONFINI
- ora 12.00 – Calea lui Traian – Galeriile Artex – Microfonul vă aparţine, Slove şi cânturi la Râmnic (microrecital de muzică şi poezie)
- ora 17.00 – Scuarul Mircea cel BătrânCoşarii, spectacol al Teatrului Masca
- ora 17.00 – Stadionul Zăvoi – 40 ani – Gloriile Chimiei Campioanei – meci demonstrativ de fotbal între Chimia – 1973 şi CSM Râmnicu Vâlcea - 2013
- ora 19.00 – Splaiul Independenţei – concert de muzică populară cu Ansamblul Doina Gorjului, Aurel Blondea, Alexandra Bleaja, Olguţa Berbec, Adina Roşca, Cristian Pomohaci, Mariana Ionescu Căpitănescu, Petrică Mâţu Stoian; prezentatori: Mihai Mitoşeru şi Adina Roşca
- ora 19.00 – Teatrul Anton Pann, Sala Mare – Spectacol invitat O anecdotă provincială de Alexandr Vampilov, coordonatori prof. univ. Mircea Gheorghiu 
şi asistent univ. Mircea Brătilă - parteneriat UNATC
- ora 19.30 – 20.00 - Parada medievală pe traseul Arhiepiscopia Râmnicului – scena Scuarul Mircea cel Bătrân (domnitorul Mircea cel Bătrân salută parada de la Biserica Toţi Sfinţii; participă performeri de la Teatrul Masca)
- ora 20.00 – scena Scuarul Mircea cel Bătrân - Spectacol medieval Penumbra (Gladius Dei)
- ora 21.00 – Cinematograful Ostroveni – Canarul albastru, spectacol al Teatrului Masca

Notă: 
  Pe parcursul zilelelor de sâmbătă şi duminică, în Tabăra Medievală vor avea loc câte o şcoală de luptă, una de dans şi una de tir cu arcul;
  In Scuarul Mircea cel Bătrân Antonio Vigu va performa ca ”statuie vivantă” cu personajul Charlot; 
  In zona Scuarului şi a Parcului Mircea cel Bătrân vor fi prezenţi artişti plastici care vor realiza portrete şi vor expune/vinde lucrările proprii

Luni, 20 mai

- ora 10.00 - Şedinţă festivă a CLM
- Lansarea produse filatelice personalizate
- Acordarea plachetelor Râmnicul meu
- ora 11.30 – Universitatea Spiru Haret - Dezvelirea bustului lui Spiru Haret
- ora 17.00 – Biblioteca Judeţeană Antim Ivireanul, Sala de Conferinţe - Colocviul Râmnicul meu; participă scriitori, oameni de cultură, elevi de la diferite instituţii de învăţământ
- ora 18.00 – Cinematograful Ostroveni – inaugurarea sistemului de proiecţie 3D
- ora 19.00 – Filarmonica Ion Dumitrescu - concert aniversar Ion Dumitrescu cu orchestra Filarmonicii Ion Dumitrescu, dirijor Cristian Lupeş; solişti: Ilinca Dumitrescu şi Vasile Macovei
- ora 19.00 – Splaiul Independenţei – concert Sore (LaLa Band), CRBL, Anna Lesko, Antonia, Smiley; prezentatori: Mihai Mitoşeru şi Adina Roşca
- ora 22.00 – Splaiul Independenţei – focuri de artificii
***gds.ro

Noaptea Muzeelor



Muzeul Brailei


Braila


18 mai 2013





LA SEDIUL MUZEULUI BRĂILEI (Piaţa Traian 3):


Între orele 16.00 - 24.00, vizitare expoziţii:
Corpul A: 

• Expoziţia permanentă de arheologie şi istorie Cultură şi civilizaţie la Dunărea de Jos 
• Expoziţia temporară Universul familiei - exponate din colecţiile Secţiilor Arheologie, Istorie, Etnografie şi din colecţii particulare 

Între orele 16.00 - 24.00, vizionări de filme documentare: 
Brăila. Mica Europă, Brăila, ieri şi azi, Brăila - port la Dunăre şi capăt de drum maritim, Un Grec, doi Greci, trei Greci... Brăila. Amintiri... amintiri..., Greci, Evrei, Ruşi lipoveni, Turci... Brăila, Nostalgii interbelice pe discuri de gramofon, Tenis Club Brăila şi Patinoarul Brăilei în anii ‘30 ai secolului trecut, Ritualul căluşului, Caloianul.

Ora 19.00: lansarea volumelor: 
• Emil Octavian Mocanu, Portul Brăila de la regimul porto-franco la Primul Război Mondial (1836-1914); 
• Sergiu Iosipescu, Carpaţii Sud-Estici în Evul Mediu Târziu (1166-1526). O istorie europeană prin pasurile montane - apărute la Editura Istros a Muzeului Brăilei

Corpul B, CENTRUL MEMORIAL NAE IONESCU, VASILE BĂNCILĂ, ANTON DUMITRIU, ANA ASLAN, EDMOND NICOLAU

Între orele 16.00 - 24.00, vizitare expoziţii:
• Expoziţia permanentă
• Expoziţia temporară Ştergarul din zona Brăilei  - obiecte din colecţiile Secţiei Etnografie a Muzeului Brăilei

Corpul B, GALERIILE DE ARTĂ GHEORGHE NAUM
Ora 18.00: Vernisajul expoziţiei Imersiune în imaginar - grafică digitală a artistului Nicolae Macovei Makovei, în prezenţa artistului

Corpul C:

Între orele 16.00 - 24.00, vizitare expoziţii:
• Expoziţia permanentă de artă

CENTRUL CULTURAL NICĂPETRE (str. Belvedere nr. 1) 
Între orele 16.00 - 24.00, vizitare expoziţii:
• Expoziţia permanentă de sculptură
Ora 19.00: Concert de muzică folk: Întâmplări cu folk
Orele 21.30, 22.30, 23.30: Povestea din spatele obiectelor
Orele 22.00, 23.00, 24.00: Concursuri instant

CASA MEMORIALĂ PANAIT ISTRATI (Grădina Publică)

Între orele 16.00 - 22.00, vizitare expoziţii:
• Expoziţia permanentă
• Expoziţia temporară de grafică Panait Istrati, a artistului plastic Ovidiu Dumitru

CASA MEMORIALĂ D. PANAITESCU PERPESSICIUS (str. Cetăţii nr. 70)

Între orele 16.00 - 22.00, vizitare expoziţii:
• Expoziţia permanentă
• Expoziţia temporară Eminesciana - piese din colecţiile Secţiei Memoriale a Muzeului Brăilei

SECŢIA ŞTIINTELE NATURII (Parcul Monument)

Între orele 16.00 - 22.00, vizitare expoziţii:
• Expoziţia permanentă
• Expoziţia temporară Tundra, cel mai rece ţinut vegetal

Arta plastica contemporana romaneasca


Expozitie de grup: Searching


Facultatea de Istorie, Bucuresti


15 mai - 14 iunie 2013






   Miercuri, 15 mai 2013, de la ora 17.00, la etajul 1 al Facultății de Istorie, va avea loc vernisajul expoziției de pictură Searching. 
   La eveniment vor participa prof. univ.dr. Adrian Cioroianu, decanul Facultății de Istorie, și artistul vizual Petre Emanuel Ghergu. 
   Publicul este invitat să participe la discuții alături de cei opt pictori expozanți. Expoziția va fi deschisă publicului până pe 14 iunie, iar intrarea este liberă.
   Proiectul este conceput să ofere vizitatorului o paletă largă de picturi care propun experiențe de viață incitante și inedite. Cei opt artiști își pun în comun viziunile eterogene cu scopul transformării spațiului instituțional clasic într-un mediu de transmitere a valorilor estetice.    
   Trecerea de la analiza exterioară a obiectului la interiorizarea actului artistic ca gest creator consolidează simezele Serching în temeiul căutării motivațiilor care pendulează între individual și colectiv.

Vor expune:

• Amanolesei Mihaela
• Dragomir Doinița
• Nichifor Maria
• Petrovici-Popescu Ana
• Petrovici-Popescu Sever
• Popa Alexandru
• Turliu Daniel
• Udrescu Margareta Irina

Parteneri:

• Universitatea București, Facultatea de Istorie
• Asociația culturală Adsum

Sponsor oficial:

BRD-Groupe Societe Generale

In cautarea traditiei




Arta plastica contemporana romaneasca


Daniel Turliu


Galeria Alchemia, Bucuresti


16 - 22 mai 2013








Lumea Satului in pictura lui Nicolae Grigorescu



Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti


Bucuresti


15 mai 2013





17. 00 Bun venit – Conf. univ. Dr. Paula Popoiu
17.15 175 de ani de la naşterea marelui pictor
Dr. Aurelia Cosma
Lumea satului în viziunea lui Grigorescu – film
17. 30 Costum de colecţie – prezintă Dr. Doina Işfănoni
17. 45 Despre Grigorescu… Marian Constantin – critic de artă
17. 55 Car frumos cu patru boi… tenorul Florin Ormenişan
18. 05 Pentru Grigorescu - versuri cu poeta Magda Bădoiu
18. 15 Peste lunci şi peste văi… Daniel Preduşel - intermezzo instrumental
18. 25 O floare între flori – potpuriu la nai… Narcisa Băleanu
18. 35 Pe gânduri… Tudor Niculescu Mizil – chitară clasică

Zilele Muzeului Satului



Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti


Bucuresti


17 - 19 mai 2013





Un program dens, bogat si divers, asa cum ii sta bine unei asemenea institutii culturale de calibru, la ceas aniversar.

Iata cateva puncte deosebite de atractie ale acestui program:









Expozitie de icoane - la Casa Glod


Invitati: Tamara Cretulescu, Irina Ionescu, Cornelia Marinescu, Mircea Vintila, Ioana Marcu, Adrian Dragoescu, Florin Mitrea. Sala Victor Ion Popa.

Suflete frumoase - Susurand cuvinte


Nicu Alifantis


Povestea de dragoste spusa ca un...Mozaic 






coperta  1 vinyl

   Il "cunosc" de mult pe Nicu Alifantis...Din vremea adolescentei si tineretii mele. Muzical, evident.   L-am ascultat, ori de cate ori am avut ocazia, in concertele din cluburi, sali mai mari sau mai mici, pe undele radio. Dar mai cu seama l-am ascultat pe vinilurile, single ori LP-uri, din anii '70; pe care le pastrez si azi, cu o anumita "sfintenie" de colectionar. Mai apoi au fost casetele audio si CD-urile... si mp-3-urile. 
   M-am plimbat In cantec de noapte...Dupa melci...L-am gasit pe Risipitorul de iubire in Piata Romana nr. 9...Ba chiar pe timpul unui Voiaj...prin Decembre, parca, m-a facut sa-l intalnesc si sa-l cunosc atat de bine pe Nichita. Si pe Neuitatele femei m-a indemnat sa le aflu in ale sale Cantece de semineu...
   Nu m-a facut sa ma plictisesc vreodata ascultand si reascultand compozitiile sale; meticulos in toate cele privind o cariera muzicala serioasa, profesionista mai bine zis, a stiut sa cerceteze si sa scoata la lumina valoarea unor versuri - romanesti in mare majoritate - pe care sa ni le daruiasca in acordurile de chitara mereu actuale, chiar si-n cazul unor sonoritati "retro". Eu il cunosc ca pe un rebel; nu s-a integrat in curentele la moda sau in comandamentele politice ale vremii. A avut dificultati la primirea in Cenaclul Flacara din cauza acestor temeiuri, adica de pe la inceputul carierei lui muzicale. Si-mi place ca a ramas asa; scrupulos, cu migala, cizeleaza fiecare sunet si aparitie - din pacate tot mai rare. 
   Acum, a sosit timpul depanarii unei povesti de dragoste..."spusă în diferite feluri, graiuri, aidoma unui mozaic. Un amalgam de ritmuri şi stiluri muzicale, de instrumente clasice şi exotice, de sonorităţi neaşteptate, precum o îmbrăţişare deosebit de tandră. 14 cântece dedicate femeii, dragostei şi prieteniei, fiecare cu istoria sa.". 
   A venit vremea, la 40 de ani de la prima urcare pe scena, sa ne depene amintiri, franturi de ganduri, despre locuri si mai ales despre oameni. Cu o oarecare sfiiciune si ceva tristete in inima. Si este atat de omenesc in asta si atat de inteles caci, dupa atata amar de ani, sunt fiinte care nu-i mai vietuiesc decat in suflet...
   La versurile acestui album - destainuire a apelat si de data aceasta la poeti importanti - "picuratori de cuvinte" cum le spun eu, romani: Dinu Olarasu, Ion Horea, George Toparceanu, Laurentiu Ulici, Ion Nicolescu, Nina Cassian, Cezar Baltag, Nichita Stanescu, Mihai Eminescu, dar si de pe alte meleaguri (Luis de Camoes, Maria Mirtiotissa).
   I-au fost aproape, in acest demers, muzicieni tot unul si unul (reuniti in Mosaic Band), invitati speciali si, de fapt, o intreaga echipa de prieteni mai noi sau mai vechi. Ramane sa ii descoperiti achizionand albumul sau urmarindu-i pe scena Operei Nationale Romane in concertele de lansare de pe 20 sau 21 mai anul curent. 
   Dar mai bine, pentru a cunoaste mai multe despre cantautor si toate detaliile produsului muzical
Mozaic 
accesati link-ul

Nicu Alifantis

   Sunt sigur ca ii veti (re)descoperi sufletul susurat, pe versuri, in acorduri de chitara.




Din Capitala Călușului



România de-altădată


Caracal


Colecții și Colecționari


Cartofilie



Strada Anton Caracalla.
Reproducere după o ilustrată inter(ante)belică.
Broșură: Ghidul Municipiului Caracal. 1999.



Hotel Teodoru. Broșură: Capitala Călușului. 2016.



Broșură: Ghidul Municipiului Caracal. 1999.



Hotel Minerva. Broșură: Capitala Călușului. 2016.


Idem.


Vedere din Caracal. 1964.



Monumentul eroilor. 1962.


Monumentul eroilor. Foto: Al. Florescu. 
A doua parte a anilor '60. Necirculata.


Vedere din Caracal.  Foto: C. Lavric. A doua parte a anilor '60. Necirculată.


Vedere din Piața 1 Mai. 1967.
Imagine identică cu cea precedentă. Se văd, în plus, antenele radio
dispărute, prin retușare, în ilustrata precedentă.
Autorul fotografiei nu este menționat.


Monumentul eroilor. Foto: R. Braun. 1967. Necirculată. 


Monumentul eroilor. Cod: 651. Foto: Petcu Ion. OSEDT.1973. Necirculată.


Monumentul eroilor.


Cod: 360. 1975.


Vedere din centrul orașului; Monumentul eroilor.
Broșura: Judetul Olt. 1976.



Monumentul eroilor. Pliant: Județul Olt. 1984.



Monumentul Eroilor. Broșură: Ghidul Municipiului Caracal. 1999.




Monumentul Eroilor. Broșură: Capitala Călușului. 2016.



Casa de Cultură Radu Șerban. Broșură: Ghidul Municipiului Caracal. 1999.



Teatrul Național. Reproducere după o ilustrată interbelică.
Broșură: Ghidul Municipiului Caracal. 1999.


Teatrul. Foto: C. Lavric. A doua parte a anilor '60. Necirculată.


Teatrul național. Cod 65. 1969.
Alt tiraj, cod: 70. 1970.


Teatrul Național. Foto: Al. Florescu (C.P.C.S.). Anii '70. Necirculată.


Teatrul Național. Cod: 843. 1976.


Colaj. Cod: 698. OSEDT. 1973.
Alt tiraje: 1975, 1977.
Imaginea din stânga, sus: Teatrul Național.


Pliant: Județul Olt. 1984.


Pliant Regio. 2015.



Teatrul Național din Caracal. Broșură: Capitala Călușului. 2016.


Idem.


Idem.


Broșură: Ghidul Municipiului Caracal. 1999.


Broșură: Ghidul Municipiului Caracal. 1999.



Clădirea Constantin Filipescu. Broșură: Capitala Călușului. 2016.


Liceul Ioniță Asan. Broșură: Ghidul Municipiului Caracal. 1999.



Casa Nicolae Titulescu. Broșură: Capitala Călușului. 2016.


Idem.


Idem.



Casa Cristescu. Broșură: Capitala Călușului. 2016.



Casa Brabețeanu. Broșură: Capitala Călușului. 2016.



Casa Radu Șerban. Broșură: Capitala Călușului. 2016.


Palatul de Jusriție. Broșură: Ghidul Municipiului Caracal. 1999.


Vedere din parc. Foto: C. Lavric. A doua parte a anilor '60. Necirculata.


Vedere din parc. Cod: 8893. Foto: C. Lavric. A doua parte a anilor '60. Necirculata.


Vedere din parc. 1970. Necirculată.


Vedere din parc. Cod: 652. 1973. Foto: Petcu Ion. Necirculată. 
În tirajul urmator, numele autorului fotografiei apare "pe scurt": 
I. Petcu. 1975.


Vedere din parc. Foto: M. Volbură. 1977.


Pliant: Județul Olt. 1984.


Colaj. Judetul Olt. Cod: 4239. 1991.
Imaginea din stânga, sus: Parcul. 


Parcul Poroineanu. Broșură: Ghidul Municipiului Caracal. 1999.


Idem.


Idem.





Parcul Constantin Poroineanu. Broșură: Capitala Călușului. 2016.


Monumentul Evocare 1848. Broșură: Capitala Călușului. 2016.



Bustul lui Constantin Poroineanu. Broșură: Capitala Călușului. 2016.



Grupul statuar Haralamb G. Lecca. Broșură: Capitala Călușului. 2016.


Broșură: Ghidul Municipiului Caracal. 1999.



Statuia Zeița Ceres. Broșură: Capitala Călușului. 2016.



Statuia Susurul. Broșură: Capitala Călușului. 2016.


Proiect Centrul Național de Informare și Promovare Turistică. Pliant Regio. 2015.


Centrul Național de Informare și Promovare Turistică. Broșură: Capitala Călușului. 2016.


Casa de cultură din Caracal.
Volum: Craiova - Mic indreptar turistic. 1962.


Sfatul popular raional. A doua parte a anilor '60. Necirculată.


Consiliul Popular. Foto: Iancu Aurel. 1972. Necirculată.


Palatul administrativ. Broșură: Ghidul Municipiului Caracal. 1999.


Muzeul Romanațiului. Broșură: Ghidul Municipiului Caracal. 1999.



Muzeul Romanațiului.  Broșură: Capitala Călușului. 2016.


Idem.


Pliant: Județul Olt. 1984.


Casa (memorială) Iancu Jianu. Broșură: Capitala Călușului. 2016.


Idem.


Muzeul raional Caracal. Fortuna (Statueta de bronz). 1969. Necirculată.



Pinacoteca Marius Bunescu. Broșură: Capitala Călușului. 2016.


Broșură: Ghidul Municipiului Caracal. 1999.



Biblioteca Municipală Virgil Carianopol. Broșură: Capitala Călușului. 2016.


Idem.


Idem.



Foișorul de foc. Broșură: Capitala Călușului. 2016.


Idem. 


Biserica Domnească Ovidenia. Broșură: Ghidul Municipiului Caracal. 1999.



Biserica Domnească. Broșură: Capitala Călușului. 2016.


Idem.


Biserica Domnească Ovidenia. Broșură: Ghidul Municipiului Caracal. 1999.


Idem.


Biserica Toți Sfinții (sec. XV). Cod: 2282. Inceputul anilor '60. Necirculată.


Biserica Toți Sfinții. Broșură: Ghidul Municipiului Caracal. 1999.



Biserica Toți Sfinții. Broșură: Capitala Călușului. 2016.


Idem. 


Biserica Adormirea Maicii Domnului.
Broșură: Ghidul Municipiului Caracal. 1999.


Broșură: Ghidul Municipiului Caracal. 1999.



Protoieria. Broșură: Capitala Călușului. 2016.



Sinagoga din Caracal. Broșură: Capitala Călușului. 2016.


Cercul Militar. Broșură: Ghidul Municipiului Caracal. 1999.



Monumentul Revoluției de la 1848. Broșură: Capitala Călușului. 2016.


Județul Olt. Colaj. Cod: 4149. Editor: OSETCM. 1988. Necirculată.
Imaginea din dreapta, sus: Hotelul Romula.


Broșură: Ghidul Municipiului Caracal. 1999.


Vedere din Caracal. Cod: 10165. Foto: R. Braun. Anii '60 - '70. Necirculată.


Aspect din Caracal în timpul reparării drumului care leagă orașul de gară.
Broșură: Sfaturile Populare gospodăresc orașele și satele patriei nostre. Februarie 1958.


Colaj. 1976. 


Pliant Regio. 2015.



Broșură: Sfaturile Populare gospodăresc orașele și satele patriei nostre. Februarie 1958.


Volum: Craiova - Mic îndreptar turistic. Editura Meridiane. 1962.
Tiraj: 6690 exemplare. Fotografiile executate de Studioul de artă 
fotografică al Combinatului poligrafic Casa Scînteii.


Broșură: Județul Olt. 1976.
Oficiul Județean de Turism Olt, prin Publiturism.



Pliant: Județul Olt. Publiturism. 1984.




Broșură: Ghidul Municipiului Caracal. 1999.



Pliant Regio. 2015.



Broșură: Capitala Călușului. 2016.

Un oraș de care mă leagă amintiri dintre cele mai plăcute; aici mi-am petrecut, 
între 1975-1976, cele 9 luni de stagiu militar, ca vajnic TR-ist. 
Specializarea: intendență. Adică boierie curată față de cei de la IEFS 
(infanterie; cu Gino Iorgulescu printre "răcani") sau Politehnică (tancuri, artilerie). 
Culmea este că, cercetând colecția de ilustrate am dat, la destinatar, peste mirobolantul maior Tănase, comandantul nostru "suprem" (al TR-iștilor, mai bine zis). 

***Am respectat întocmai inscripționările de pe ilustrate și celelalte surse folosite.
Greșelile de titulatură, ortogarfice, etc., nu-mi aparțin (cele de tastare, da !)
Orice completări sau corectări sunt utile și le voi avea în vedere 
cu promptitudine spre postare. Nu mai vorbesc de donații !