Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti
București
8 septembrie - 18 octombrie 2020
Vă invităm cu drag marţi, 8 septembrie 2020, de la ora 17:00,
la Sala de Sticlă, la vernisajul expoziţiei de pictură Grădina Maicii Domnului.
Proiectul, ce însumează 50 de lucrări, este coordonat de
pictorul Valeriu Stoica și reuneşte personalităţi ale iconografiei şi artei
creştine, precum Grigore Popescu Muscel, Maria Popescu Dragomir, Valeriu
Stoica, Nicolai Nestor, Mihaela Bădescu, prezenţi cu icoane, triptice şi
poliptice pe lemn, Elena Oana Agapie şi Elena Borundel, cu icoane pe sticlă,
Marie Dăscălescu, cu un interesant vitraliu tridimensional, Maria Iacob şi
Tania Dincă, cu peisaje reprezentând edificii de cult închinate Maicii
Domnului.
La evenimentul organizat cu prilejul sărbătoririi zilei
Nașterii Maicii Domnului şi începutului Noului An Bisericesc, vor fi prezenți
și poeții Daniela Micu, Florentina Loredana Dalian, Marie Dăscălescu și Ion
Marcel Fandarac care vor citi din creațiile lor dedicate cinstirii Fecioarei.
Expoziția va putea fi vizitată în perioada 8 septembrie – 18
octombrie 2020, de miercuri până duminică, între orele 9:00 – 19:00, Sala de
sticlă – Șos. Kiseleff, nr. 30, sector 1, București, pe baza biletului de
intrare în muzeu.
Accesul este limitat de prevederile Ordinului nr.
3142/1495/2020 privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul
coronavirus SARS-CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării activităților în
condiții de siguranță sanitară în domeniul culturii.