România de-altădată
Colecții și Colecționari
Înscrisuri de toate felurile - Carnete CEC
Este necesar, cred, ca periodic să facem o recapitulare a unor
tipuri de documente de-altădată. Așa cum este cazul astăzi, când vă
prezint tipuri de librete CEC din anii '40 - '50. Dar și din perioade mai recente.
Ideal ar fi să vin de fiecare data cu materiale noi deși și compilarea
unor elemente din postările anterioare este la fel de lămuritoare.
Practic, voi folosi ambele variante.
Document emis la 20 mai 1940.
În partea stânga se observă, ștanțată, o ștampilă pătrată.
Ordinea anilor înscriți imi cam dă bătăi de cap fiind...
"nefirească".
Titular: Mihăilescu St. Mihail.
Nascut la 10 martie 1899.
Domiciliu: Răcari, jud. Dolj.
Profesie: notar.
Una dintre paginile livretului.
Și un "timbru" de un tip pe care nu l-am mai avut pâna acum în colectie.
Din pacate nu îi pot citi în totalitate inscripționarea
(ultimul rând).
Comandă pentru imprimate C.E.C. 30 martie 1945.
Exemplar la granița dintre "lumi" - 1947/1948.
Stema Regatului României este înlocuită, printr-o ștampilă,
cu noua denumire a țării.
Punctul 3 este în plus față de varianta anterioară.
Stema R.P.R. nu este tipărita ci ștampilată.
Coperta a III-a.
Titular: Grigorescu Aurel.
Născut pe 22 septembrie 1885.
Domiciliat la Cozieni, Ploiești.
Ocupație: Plugar.
Document emis la Constanța.
Libret emis la începutul anilor '50.
Titular același Mihăilescu St. Mihail.
Ajuns între timp pensionar și cu domiciliul la Filiași.
La clauza de retragere o împuternicește pe soția lui,
Maria M. Mihăilescu.
Singura fila din libret completată.
Prima depunere: 16 iunie 1953.
Mențiunea (ștampilată) semnifica că operațiunile au fost facute
dupa "stabilizarea" din 1952 (28 ianuarie).
Tip identic cu cel precedent.
Singura deosebire este prezența unei stele între razele din partea superioară
a stemei de pe coperta I.
Nu te joci cu simbolurile comuniste !
Titular: Mihăilescu M. Dumitru
(fiul celui din exemplele anterioare).
Născut pe 2 octombrie 1934.
Domiciliat în comuna Răcari de Sus.
De profesie invățator.
Dupa cum se poate observa, deschiderea carnetului nu îi aparține
titularului; dupa semnatură, tatăl lui a fost făptașul...
Prima depunere (pentru eliberarea livretului): 10 februarie 1954.
Bănuții n-au făcut prea mulți pui căci au fost retrași, aproape în totalitate,
peste numai 17 zile...
Titular: Ghețu Marie Zoe.
Născută pe 8 septembrie 1902.
Domiciliu: București.
Document emis pe 30 ianuarie 1971.
Pliant al Libretelor de economii pentru construirea de locuințe.
Document emis pe 8 mai 1991.
Dată la care, totuși, Republica Socialistă România nu mai exista...
Foaie de depunere. Cd. 2369 - 1962.
Fața...
...și spatele formularului.
Foaie de restituire. C.G. 492/1985
Fața...
...și spatele formularului.
***
Alte postări, cu același subiect, le găsiți aici: