Arta plastică contemporană românească
Expoziția Taberei de Creație Fronius Art
Sighisoara
30 noiembrie 2013
sâmbătă, 30 noiembrie 2013
Peisaj baimarean
Muzeul Judetean de Arta Centrul Artistic Baia Mare
Lucrarea lunii decembrie
Csaba Vilmos Perlrott
2013
Csaba Vilmos Perlrott se naşte la Békéscsaba (Ungaria) în anul 1880. Atras de tânăr de creaţia în domeniul artelor vizuale, începe să studieze desenul şi pictura la Budapesta cu József Koszta (pictor transilvănean născut la Braşov, el însuşi fost colonist băimărean în vremea sezoanelor de vară ale Şcolii Hollósy), care în 1903 îl trimite la Baia Mare spre a studia sub îndrumarea lui Béla I. Grünwald până în 1905. Din acest an se mută la Paris, unde câştigă o bursă de studii şi, după o scurtă perioadă petrecută la Academia Julian, beneficiază timp de patru ani, de îndrumarea lui Henri Matisse. În această perioadă manifestă un interes deosebit, cu substanţiale ecouri viitoare în creaţia sa originală, pentru viziunile picturale ale lui Paul Cézanne și Paul Gauguin.
În perioada de tinereţe a biografiei sale artistice îl găsim pendulând sistematic între Paris şi Baia Mare. Vara este prezent, cu intermitenţe, în coloniile temporare băimărene. Astfel, documentele vremii îi consemnează prezenţa la Baia Mare în anii 1903-1909, 1912, 1918, mai apoi, în anii de maturitate, revenind frecvent la Baia Mare şi Baia Sprie în anii 1924, 1926-1931 şi 1934.
În 1906 expune pentru prima dată la o expoziţie de grup în Baia Mare, apoi în 1907 la Salonul Independenţilor şi la Salonul de Toamnă de la Paris, unde avem de consemnat şi expoziţiile sale personale din 1908,1909 şi 1912.
În 1912 participă şi la Expoziţia aniversară a artiştilor băimăreni (un deceniu de la întemeierea în 1902 a Şcolii Libere de Pictură de la Baia Mare). După primul război mondial expune de asemenea la Baia Mare alături de Hans Matiss-Teutsch, participând apoi şi la alte expoziţii transilvănene.
Foarte receptiv la noile tendinţe ale artei începutului de secol XX, Csaba Vilmos Perlrott se impune în mediul artistic din oraşul de pe malurile Săsarului, ca un exponent al avangardei artistice băimărene, care se rupe de linia tradiţionalistă a succesorilor generaţiei lui István Réti şi János Thorma.
Fiind un artist deosebit de activ şi prolific, îl găsim între 1908 – 1913 pe simezele unor importante expoziţii din Paris, Bruxelles, Nisa şi Köln, precum şi în coloniile de pictură din Kecskemét şi apoi la Szentendre, unde, după primul război mondial se stabileşte definitiv, lucrând până la încetarea din viaţă, în anul 1955.
Lucrarea Peisaj băimărean, prezintă în mod particularizat, ca motiv plastic, moara băimăreană, imagine de altfel cunoscută şi din alte reprezentări plastice ale pictorilor băimăreni ai vremii, pictura fiind realizată în perioada stagiilor băimărene, prin modalităţi plastice de reprezentare care se circumscriu caracteristicilor ce îi particularizează creaţia, scoţând în evidenţă apartenenţa pictorului la avangarda artistică europeană de la începutul secolului XX.
Lucrarea lunii decembrie 2013
Imaginea picturală epatează de la primul contact vizual prin expresivitatea exacerbată a atmosferei tabloului, emanând un dramatism care ilustrează în mod elocvent momentul imediat anterior declanşării unei furtuni, atmosferă ce aminteşte de peisajele tolediene ale lui El Greco. Cromatica în care este realizată lucrarea este una dominant-închisă, în care până şi albul este "dus” spre negru. Dominante sunt albastrul şi verdele, culori reci, ţinute într-un registru valoric adânc, pulsaţiile rezultate din folosirea tuşelor frământate în diverse direcţionări, mai cu seamă la redarea vegetaţiei şi a cerului, fiind scoase în evidenţă prin contraste valorice de închis pe foarte închis. Dar pictorul nu se opreşte aici, în lucrare fiind prezente şi accente cromatice de culori calde (roşu, orange) folosite cu precădere la redarea construcţiilor situate în zona mediană a spaţiului tabloului şi a acelor „cărări ce duc la moară”, acele linii şerpuitoare, situate în registrul inferior al spaţiului tabloului, care sunt redate de asemenea în culori calde. Numai că aceste culori, făcând parte din categoria termodinamică a culorilor calde, sunt în prealabil „rupte” de pictor şi apoi direcţionate valoric tot spre închisul evidenţiat anterior. La realizarea acordului cromatic al ansamblului contribuie, discret dar deloc lipsit de importanţă, şi violetul, rupt şi închis la rândul lui, având aici rol de pasaj între contrariile prezente în registrul cromatic al tabloului.
Din punctul de vedere al organizării spaţiului compoziţional, se evidenţiază trei registre (cel terestru, cel al construcţiilor şi al vegetaţiei, şi cel aerian), unite atât prin culoare cât şi prin generarea de vectori direcţionali ca rezultat al folosirii tuşelor diferit orientate, care menţin frământată întreaga suprafaţă a tabloului, sugerând foarte bine mişcarea agitată a aerului şi a vegetaţiei, elemente vivante ale spaţiului pictural, care tensionează, care pun presiune pe clădirile ce se încarcă energetic şi se unesc monolitic, făcând parcă front comun pentru a rezista presiunii forţelor naturii, ce se manifestă la iminenţa furtunii. Este vorba aici de o dublă presiune care se exercită asupra registrului median (cel ocupat de clădirile prezente în tablou); una de jos în sus, prin forma arcuită a registrului terestru, care pune presiune, pe zona centrală a registrului median şi una de sus în jos, prin forma arcuită desenată de terminaţia superioară a acoperişurilor clădirilor, care porneşte de la vârful acoperişului clădirii celei mai înalte, situată în stânga imaginii şi coboară abrupt în aceeaşi zonă centrală (mai jos şi mai la stânga faţă de centrul geometric), marcată de pictor printr-o mică pată de oranj, care devine astfel unul din centrele majore de interes ale compoziţiei lucrării, şi urcă apoi pe coama acoperişurilor din dreapta. Şi pentru că vârful acoperişului din dreapta este situat mai jos, în comparaţie cu poziţionarea celui din stânga, pictorul închide cum nu se poate mai bine compoziţia prin amplasarea în acea parte a tabloului a unui horn negru – o verticală ce se ridică cu încă o jumătate de măsură peste acoperiş, închizând astfel şi flancul drept al spaţiului compoziţional.
În luna decembrie, muzeul nostru îşi încheie programul Lucrarea lunii pe anul 2013, cu prezentarea uneia din lucrările emblematice pentru avangarda picturii din Centrul Artistic Baia Mare, lucrare ce se constituie într-un corolar al valorilor culturale realizate la Baia Mare şi prezentate publicului iubitor de frumos care ne trece pragul.
dr. Ioan Angel Negrean
De Ziua noastra
Gala Performantei
Ateneul Roman, Bucuresti
1 decembrie 2013
Intreg programul de 1 Decembrie:
Exponatul lunii decembrie
Muzeul Judetean Teleorman
Bancnota de 100 lei
Alexandria
Muzeul Judeţean Teleorman prezintă publicului vizitator, în cadrul Exponatului Lunii Decembrie 2013, Bancnota de 100 lei emisă de Banca Naţională a Republicii Socialiste România în 1966.
Imprimată la noi în tară, bancnota măsoară 153x75 mm, are filigran în zigzag şi poate fi descrisă astfel:
Aversul bancnotei
a) Fond: albastru închis-violet-brun-bleu-verde-cafeniu, desen Guillot.
b) Tipăritura: chenar desen Guillot având în colţuri valoarea „100”, repetată de patru ori pe latura din dreapta. Pe latura din stânga anul emisiunii 1966, iar pe latura de jos valoarea nominală „UNA SUTĂ LEI”, repetată de cinci ori. Frontal: BANCA NATIONALĂ A REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA”. În câmp, în medalion oval alb cu haşuri bleu deschis, desen Guillot, stema ţării. În stânga, în medalion rotund ornamentat chipul şi numele lui NICOLAE BĂLCESCU. Sub stemă valoarea nominală „UNA SUTĂ LEI” şi textul penalităţii pe un rând „FALSIFICAREA ACESTOR BILETE SE PEDEPSEŞTE CONFORM LEGII’. Seria şi numărul de culoare roşie.
Text: BANCA NATIONALĂ A REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA / UNA SUTĂ LEI
Reversul bancnotei
a) Fond: albastru închis-violet-brun-bleu-verde-cafeniu, desen Guillot.
b) Tipăritura: chenar complex, realizat cu desen Guillot, având pe laturile din stânga şi dreapta sus şi jos valoarea „100”. În câmp, clădirea Ateneului Român.
Text: REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMÂNIA. În chenarul jos UNA SUTĂ LEI.
Bancnotele şi monedele emise în anul 1966, cu noua denumire a statului - Republica Socialistă România - rămân în circulaţie până după Revoluţia Română din 1989, prima emisiune monetară post-revoluţionară fiind cea a monedei de 10 lei din 1990.
Povesti din Bucuresti
Serviciul Municipiului Bucuresti al Arhivelor Nationale
Cei 120 de ani ai Resedintei Frantei din Bucuresti
Caru' cu Bere, Bucuresti
editia a XII-a, 4 decembrie 2013
Ziua Nationala a Romaniei
Muzeul Orasenesc Tasnad
Satmarenii si Marea Unire
1 decembrie 2013
Va adresam invitatia de a ne onora cu prezenta dumneavoastra la manifestarile organizate cu ocazia Zilei Nationale a Romaniei, pe data de 1 decembrie 2013:
ora 11:30 Muzeul Orasenesc Tasnad : vernisajul expozitiei Satmarenii si Marea Unire, program artistic
ora 12:20 Monumentul Eroilor: Depunere de coroane, Tedeum, Luari de cuvant
Va asteptam cu drag!
***Anca Deaconu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)