sâmbătă, 19 noiembrie 2022
Lost in Transition
Arta plastică contemporană
Armand Landh Army
Galeriile Municipale de Artă Târgu Jiu
17 noiembrie - 4 decembrie 2022
Obiectul lunii noiembrie
Muzeul Național Bran, muzee,
noiembrie 2022
Orice obiect de valoare este păstrat într-un cufăr, aşa cum,
orice muzeu este un cufăr cu valori în care găsim un patrimoniu pe măsură.
Una dintre valorile regăsite în colecţia Muzeului Naţional
Bran este şi această ladă săsească, care datează din anul 1831 şi este clasată
în categoria Tezaur.
Această piesă este de formă paralelipipedică, de dimensiuni
mici, din scânduri de brad îmbinate în coadă de rândunică.
Capacul are două balamale, iar pe partea din faţă se
regăseşte încuietoarea din fier. În interior se află o casetă (pui), cu capac,
pentru păstrat acte şi valori. Atât fundul cât şi capacul sunt mărginite pe
canturi de şipci profilate.
Partea din faţă a casetei şi la extremităţi sunt dispuse
două elemente de lemn, sculptate. Faţă şi capacul sunt pictate în tempera cu un
fond verde-albăstrui, pe care se află câmpuri ornamentale florale. Tot pe
partea din faţă se află două casete cu deschidere în semicerc, delimitate de
baghete profilate. În casete, pe un fond galben, se află câte un coş cu flori
(garoafe, narcise) în verde, roşu, alb, maro, albastru şi negru. Între casete
se află trei câmpuri decorate cu motive vegetale în volute şi cu buchete de
flori.
Pe capac se află un câmp dreptunghiular, delimitat de un
chenar dublu, alb şi roşu. În interiorul chenarului, pe un fond brun-roşcat, se
află două buchete de flori simetrice faţă de o floare centrală, în culorile
roşu, alb, verde, albastru şi galben.
Câmpul central este înconjurat tot de flori. Pe interiorul capacului se regăseşte inscripţia: "KATHARINA SCHULER 1831".
Alexandru Tzigara-Samurcaș – Întemeietorul Muzeului Național
Muzeul Național al Țăranului Român
București
24 noiembrie 2022 - 21 mai 2023
Muzeul Național al Țăranului Român vă invită joi, 24
noiembrie 2022, ora 17:00, la deschiderea expoziției Alexandru Tzigara-Samurcaș
– Întemeietorul Muzeului Național, care va avea loc în clădirea-monument
istoric, în spațiile expoziției permanente, la etajul 1, intrarea din Șoseaua
Kiseleff.
Expoziția celebrează 150 de ani de la nașterea fondatorului
Muzeului Național Carol I, supranumit, în epocă, Muzeul de la Șosea.
Continuatorul direct al acestui prim muzeu de artă națională este Muzeul
Național al Țăranului Român care, prin acest eveniment, evocă și omagiază
personalitatea marcantă în cadrul culturii naționale a lui Alexandru
Tzigara-Samurcaș.
Istoric de artă, întemeietor al muzeografiei românești,
publicist în sfera culturală și fin intelectual format în spirit european,
precum și un mare iubitor al artei naționale, acesta lasă posterității o vastă
operă publicistică, memorială, dar și un bogat patrimoniu material, de artă
țărănească și artă religioasă, reunit în colecțiile Muzeului de la Șosea.
Personalitatea sa, animată de o credință fermă în valoarea
estetică a artei românești, a coagulat în jurul său figuri de seamă ale vieții
culturale, politice și științifice din România, dar și oameni simpli, care au
contribuit la îmbogățirea patrimoniului muzeal. Casa Regală l-a sprijinit în
mod constant în eforturile depuse de-a lungul întregii vieți de punere în
valoare a moștenirii culturale a poporului său.
Expoziția aduce în fața publicului obiecte reprezentative
pentru arta națională, culese din teren și fotografiate de însuși Al.
Tzigara-Samurcaș în timpul campaniilor sale de cercetare etnografică, de
repertoriere și documentare a obiectelor care vor alcătui patrimoniul muzeal. O
serie de fotografii prezintă imagini surprinse în expoziția de bază a Muzeului
de la Șosea, precum și în expozițiile temporare, internaționale, din timpul
directoratului său.
Alexandru Tzigara-Samurcaș publica, în anul 1936, lucrarea
Muzeografie românească, operă de o extraordinară importanță, primul tratat
științific românesc dedicat acestui domeniu. Tratatul adună laolaltă o serie de
texte scrise de-a lungul timpului, care relevă ampla și moderna viziune
muzeografică a întemeietorului Muzeului Național, prezentă încă dinaintea
momentului ridicării edificiului muzeal.
Clădirea muzeului pe care l-a înființat a fost de la început
proiectată conform funcțiunilor gândite de el, concurând cu cele mai moderne
muzee europene ale vremii, prin soluțiile adoptate la nivel arhitectural, de
amenajare, expunere și conservare.
Expunerea casei meșterului gorjean Antonie Mogoș într-una
din sălile Muzeului de la Șosea a reprezentat un gest de excelență, curaj și
unicitate în muzeografia europeană. Demersul vizionar al lui Alexandru
Tzigara-Samurcaș îl va determina, în 1936, pe Konrad Hahm, directorul muzeului
din Berlin, să facă o paralelă cu modul de etalare a renumitului Altar al lui
Zeus din Pergam: „în mijlocul unei săli încăpătoare, simplă, dar plină de
lumină, se înalță o clădire ca un altar. Nu este un templu antic de marmură, ci
o simplă casă țărănească de lemn”.
Alături de piese reprezentative din colecțiile moștenite de Muzeul Național al Țăranului Român de la părintele său fondator, sunt expuse obiecte personale ale lui Alexandru Tzigara-Samurcaș (aflate în colecția familiei Tudor și Maria Berza), care completează portretul celui care a fost întemeietorul Muzeului de la Șosea.
Expoziția va putea fi vizitată până la 21 mai 2023, de marți până duminică, între orele 10:00 și 18:00. Lunea și sărbătorile legale este închis.
Toamna. Deconstrucție-Reconstrucție