miercuri, 4 septembrie 2013

Sibiu 3 D




Muzeul Municipal Mediaș


Daniel Bălțat


Expoziție de fotografie 3D


10 septembrie - 20 octombrie 2013






   Direcţia Municipală pentru Cultură, Sport, Turism şi Tineret, prin Muzeul Municipal Mediaş organizează expoziţia de fotografie Sibiu 3 D autor Daniel Bălţat. 
   Expoziţia conţine 25 de imagini în format stereoscopic, iar subiectul expoziţiei este municipiul Sibiu. 
   Scopul expoziţiei este acela de a transmite cât mai real un loc, un spaţiu văzut de un turist, un trecător, altor persoane. 
  De multe ori atunci când facem o fotografie am dori să captăm cât mai mult din atmosfera locului; fotografia 3D numită şi stereoscopică, ne permite să facem un mic pas spre o imagine mai "reală". Percepţia spaţialităţii într-o imagine plană face din fotografia 3D o experienţă inedită motiv pentru care tot mai mulţi oameni sunt atraşi de ea.
  Imaginile prezentate în acestă expoziţie se bazează pe procedeul anaglyph roşu-cyan. Acest procedeu presupune folosirea unor ochelari pentru vizionarea imaginilor. Pentru ochiul stâng se va folosi un filtru de culoare roşie şi pentru ochiul drept un filtru de culoare albastru+verde.
Efectul de spaţialitate rezultă din vizualizarea cu fiecare ochi a unei imagini luate dintr-un unghi uşor diferit (corespunzător ochilor umani). Cu fiecare ochi veţi vizualiza o imagine diferită.

Expoziţia va putea fi vizitată la Muzeul Municipal Mediaş în perioada 
10 septembrie – 20 octombrie 2013.

Vă aşteptăm !

Expozitie de ceramica




Arta plastica contemporana romaneasca


GalateeAzi


Centrul Cultural Palatele Brancovenesti, Mogosoaia


8 septembrie - 16 octombrie 2013








   Centrul Cultural Palatele Brancovenesti 
Mogossoaia si 
Uniunea Artistilor Plastici din Romania 
vă invită la expoziţia de ceramică 
GalateeAzi 
8 septembrie – 16 octombrie 2013
   Vernisajul va avea loc pe data de 8 septembrie, ora 17.00 la Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Mogoşoaia
   Expoziţia de ceramică GalateeAzi cuprinde lucrările artiştilor vizuali ce folosesc materialul ceramic şi care au participat la evenimetele expoziţionale din galeria GALATEEA pe parcursul a doi ani, 2012-2013. Participanţii sunt din Baia Mare, Braşov, Bucureşti, Cluj-Napoca, Oradea, Târgu-Mureş, Austria, Ungaria şi USA.
  Arta ceramică contemporană şi-a diversificat modaliţăţile de expresie artistică, de la obiect la sculptură, mixed media, instalaţie şi performance, aducând o varietate de forme şi categorii stilistice, remarcând transdisciplinaritatea specifică artelor vizuale în secolul XX – XXI. 
  Evenimentul face parte din proiect amplu iniţiat cu ocazia aniversării, în anul 2013, a 60 de ani de existenţă a galeriei de artă GALATEEA, a 38 de ani de la primirea numelui care a consacrat-o. Anul acesta, galeria GALATEEA împlineşte doi ani de funcţionare de la redefinirea vizuală şi conceptuală ca spaţiu expoziţional contemporan pentru arta ceramicii.     
   Proiectul conţine o serie de trei evenimente ce urmăresc modalităţile de exprimare şi comunicare artistică prin intermediul materialelor, tehnicilor şi tehnologiilor artei ceramicii: 
1) Workshop internaţional de ceramică, (Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti) la care au participat: Szilvia Ortlieb (Austria), 
Andrea Éva Szőcs (Ungaria), Brian Kakas (USA), Ilie Rusu, Simona Tănăsescu, Georgiana Cozma (România) (1-13 august 2013). Coordonator: Cristina Bolborea. Manager de proiect: Georgiana Cozma 
2) Conferinţă şi prezentarea arhivei de expoziţii a galeriei GALATEEA pe data de 26 septembrie 2013, ora 19.00 ce se va ţine în galeria Galateea (Calea Victoriei, 132, sector 1, Bucureşti). 
  Vor vorbi Cristina Russu, Georgiana Cozma, Raluca Băloiu 
  Curator: Raluca Băloiu.
3) Expoziţia de ceramică GalateeAzi la Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Mogoşoaia, în perioada 8 septembrie – 12 octombrie 2013
  Curatori: Cristina Popescu Russu, Georgiana Cozma, Ioana Şetran

Pe simezele clujene




Arta plastică contemporană românească


Teodor Botiș


Muzeul de Artă, Cluj-Napoca


5 - 29 septembrie 2013







  Evenimentul face parte din programul Artişti de marcă ai Clujului, prin care Muzeul de Artă îşi propune să pună în evidenţă creaţia unor artişti contemporani clujeni care au exercitat o influenţă decisivă în conturarea profilului cultural actual al Clujului, cu ample ecouri în viaţa artistică din România. Expoziţia marchează, totodată, şi un moment aniversar, reputatul pictor împlinind anul acesta vârsta de 75 de ani.
  Aducând în atenţie o selecţie ce reflectă preocupările artistice ale ultimilor cinci ani, actuala expoziţie personală a pictorului Teodor Botiş propune o incitantă incursiune într-un univers devenit, deja, emblematic prin pregnanta individualitate şi polisemia mesajului său. 
  Vor participa cu alocuţiuni în cadrul vernisajului (5 septembrie, ora 18:00) acad. Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române; acad. Ioan-Aurel Pop, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai; PS Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului; Mihnea Remus Iuoraş, subprefectul judeţului Cluj; poetul şi publicistul Aurel Rău; prof. univ. dr. Negoiţă Lăptoiu.
  Teodor Botiş (n. 20 august 1938), artist plastic şi cadru didactic universitar, s-a impus de-a lungul unei prodigioase activităţi artistice ca unul dintre cele mai reputate nume ale picturii contemporane clujene. Absolvent al Institutului de Arte Plastice Ion Andreescu din Cluj-Napoca, secţia pictură, promoţia 1962, cunoscutul pictor activează ca membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, filiala Cluj din anul 1969. 
  În afara unei serii de expoziţii personale, portofoliul său reuneşte numeroase participări la expoziţii regionale, judeţene şi republicane, saloane naţionale şi internaţionale, în urma cărora a fost recompensat cu premii şi distincţii: premiul Filialei U.A.P. pentru tineret (1972); Ordinul Muncii, clasa a III-a (1974); Diploma de Onoare a Bienalei Internaţionale de Pictură de la Kosice (1986); Premiul I pe ţară la Festivalul Cântarea României (1988); Laureat al Festivalului Lucian Blaga de la Chişinău (1992); Premiul U.A.P. pentru pictură (2003); Diplomă de Excelenţă din partea Prefecturii Cluj (2003); Premiul pentru Cultură din partea Prefecturii Cluj (2003); Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor (2004); Medalia expoziţiei Olympic Fine Arts - Beijing China (2008); Senior al Cetăţii Cluj-Napoca (2011). Lucrările sale sunt prezente în muzee şi colecţii particulare din România, Africa de Sud, Anglia, Australia, Austria, Belgia, Bulgaria, Canada, China, Croaţia, Danemarca, Elveţia, Franţa, Germania, Italia, Israel, Olanda, Spania, SUA, Suedia, Ungaria.

Prezente romanesti peste hotare




Diaspora romana


Intalnire cu scriitorii: 

voci ale naratiunii spaniole si romane in dialog


Sediul FEDROM, Madrid, Spania


7 septembrie 2013







Eveniment moderat de Raquel Viejobueno (poet)
Invitata: Nina Vasile (poet) membra al Uniunii Scriitorilor din Romania 

Imortalizand clipa




Muzeul de Arta Cluj-Napoca


Mircea Albu


Expozitie de fotografie: Elemente


4 - 29 septembrie 2013





   Muzeul de Artă Cluj-Napoca organizează în perioada 4 – 29 septembrie 2013 expoziţia Elemente a artistului fotograf Mircea Albu. Expoziţia face parte dintr-un amplu program de valorificare a artei contemporane specifice pentru centrul cultural al Clujului.


  Mircea Albu este una dintre personalităţile semnificative  ale scenei artistice clujene. S-a făcut cunoscut prin sprijinirea constantă a manifestărilor fotografice locale, prin fondarea Asociaţiei ArtImage Cluj-Napoca, continuarea evenimentelor iniţiate de către Fotoclubul Napoca, organizarea Festivalului de diaporame AUDIA, precum şi prin organizarea Salonului Internaţional Carol Pop de Szathmary, a cărei ediţie aniversară la 200 de ani de la naşterea artistului a însoţit expoziţia deschisă în ianuarie 2012 la Muzeul de Artă Cluj-Napoca. 
  De asemenea, artistul fotograf Mircea Albu a dezvoltat o şcoală de fotografie, a iniţiat proiecte de promovare fotografică a municipiului, precum concursul de fotografie Clusium, urbe nostrum, a organizat tabere, workshop-uri, seminarii cu specific fotografic, a dezvoltat relaţii naţionale şi internaţionale, promovând numeroşi artişti fotografi clujeni. 
  Între 2003 şi 2012, Mircea Albu s-a remarcat prin expoziţiile Inpresii… fotografice, Temă şi variaţiuni, Treceri, Punct de vedere, Peregrin, Semne în lemne, Legenda cămilei albastre, Mozaic, Aqua şi Dincolo de foc.


  Expoziţia Elemente celebrează împlinirea vârstei de şaptezeci de ani a artistului Mircea Albu. Cele 70 de fotografii color care vor fi expuse descriu subtil trăiri şi impresii sub formă de eseu vizual, manieră de reprezentare fotografică specifică pentru creaţia artistului. Îmbinând armonios cromatica cu compoziţia şi subiectul, dând o importanţă deosebită titlului, imaginile susţin fără echivoc concepţia creatoare care l-a condus pe parcursul celor peste 55 de ani de activitate fotografică – imaginea ca idee, formă, titlu. 


  Pentru Mircea Albu, fotografia ca mijloc de ambientare decorativă, capabilă să înfrumuseţeze atât mediul privat cât şi cel public este, totodată, şi o cale de  evadare din faţa unei vizualităţi agesive, inerente civilizaliei actuale.

Arte vizuale




Arta plastica contemporana romaneasca


Expozitia Taberelor de Creatie


Galeria Cupola, Iasi


prima editie, 30 august - 9 septembrie 2013







"Impresionism evoluat"




Arta plastica contemporana romaneasca


Sanda Marta


Expozitia: Frumoasa Romanie


Muzeul National Brukenthal, Sibiu


5 - 30 septembrie 2013




Vernisaj: 5 Septembrie, orele 12:00
Curator: Sanda Marta

  Prezentă pentru prima dată cu o expoziţie personală la Sibiu, doamna Stela Marta expune 46 de lucrări de pictură la Muzeul Naţional Brukenthal. 


  Structurată în trei cicluri tematice: Frumoasa Românie, Fairy Tale şi Venice, expoziţia alătură lucrări inspirate de peisajele româneşti, imagini din oraşele medievale transilvănene, naturi statice cu flori şi ilustrări ale anotimpurilor – portrete combinate cu peisaje florale realizate în maniera "impresionismului evoluat”, după cum apreciază artista. Lucrările Stelei Marta ne încânta privirea prin candoarea decorativului şi abundenţa cromatică.
  Licenţiată a Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca şi absolventă a profilului Arte Plastice şi Decorative a Universităţii din Oradea, specializarea pictură, Stela Marta a deschis până în prezent 12 expoziţii personale.


***Text oferit de curatorul expoziţiei:

Eveniment filatelic de exceptie




Colectii si Colectionari


Expozitia Filatelica: EXPOFIL 60


Complexul Muzeal Iulian Antonescu, Bacau


11 - 17 septembrie 2013






***numismon.blogspot.ro - Dorel Balaita

Hai Romania !




City Insurence sustine 

Echipa Nationala de Fotbal


Romania - Ungaria


Arena Nationala, Bucuresti


6 septembrie 2013





   Se apropie ora unui adevarat eveniment cu puternica incarcatura emotionala, pe plan sportiv si nu numai. Un meci de fotbal care a reprezentat si reprezinta inca o incercare deosebita nu numai pentru protagonistii "din iarba" dar si pentru toti cei care "mananca fotbal pe paine". Si ca sa fim corecti pana la capat, pentru aproape intreaga natiune !
   Mi-aduc aminte de primavara anului 1972 (29 aprilie) cand eram elev in primul an la liceul Ovidiu din Constanta. Meciul cu Ungaria, prima mansa, pentru accederea la Campionatul European  din Belgia, urma sa se dispute in deplasare, la Budapesta. Aveam ore dupa-amiaza si fierbeam de nerabdare, ca toti colegii, sa ajungem acasa pentru a ne aseza in fata televizoarelor. Orasul era literalmente pustiu cu ore bune inainte de startul partidei; stranietatea atmosferei imi este vie si acum.   
  Atunci a fost 1-1, golul nostru fiind marcat de un fundas, Satmareanu II, culmea cu radacini etnice maghiare. Peste doua saptamani avea sa fie, in retur, tot egalitate, 2 - 2 asa ca a urmat un meci de baraj, pe teren neutru, la Belgrad. Pe care l-am pierdut, din pacate, cu 1 -2. Era o generatie de fotbalisti frumoasa dar mai ales valoroasa. Cea a lui Dobrin (FC Arges) sau Neagu (Rapid) si asta ca sa dau numai doua exemple...
   Si acum avem fotbalisti cu care ne putem mandri si mai avem si o dorinta nemaipomenita pentru o victorie extrem de necesara in economia grupei. Orice indemn, orice ajutor pentru baietii nostri este un atu in plus intr-o "batalie" sportiva atat de importanta.



   City Insurence, sponsor oficial al Echipei Nationale a Romaniei construieste galeria de bloggeri ai nationalei - cum ? aflati de pe https://www.facebook.com/CityInsurance.
   Lucrurile nu se opresc aici, caci organizeaza si un concurs pe blogdefotografie.ro, informatiile necesare putandu-le lua de aici.

VICTORIE !
 

Serile Bucuresti Strict Secret




Muzeul National al Taranului Roman


Controversatul Rege Carol al II-lea


Clubul Taranului, Bucuresti


11 septembrie 2013





  Muzeul Naţional al Ţăranului Român, în colaborare cu Fundaţia Orient Expres, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc şi Institutul Român de Istorie Recentă, organizează miercuri, 11 septembrie 2013, ora 18.00, la Clubul Ţăranului, o nouă întâlnire din Serile Bucureşti Strict Secret.


Tema în dezbatere este: CONTROVERSATUL REGE CAROL AL ll-LEA.

Participă: 

Adrian Cioroianu, Liviu Mihaiu, Andrei Muraru, Ovidiu Şimonca, 
Dinu Zamfirescu și Liviu Tofan.
Moderator: Stelian Tănase.

Intrarea liberă.

De la stylus la stilou




Muzeul de Istorie si Arheologie


Exponatul lunii


Tulcea


1 - 30 septembrie 2013





exponat septembrie bun bun2
  Muzeul de Istorie și Arheologie din cadrul ICEM Tulcea vă propune în luna septembrie, în cadrul manifestării intitulată Exponatul lunii, un instrument de scris din perioada romană – stylus.
  Obiectul a fost descoperit în cadrul săpăturilor realizate la villa-rustica de la Niculițel, valea Capaclia (jud. Tulcea) în anul 1973 și se încadrează cronologic în perioada secolelor II-III p. Chr.
  Lucrat din bronz, acest tip de instrument era folosit pentru a scrie sau a desena pe tăblițe cu ceară, realizate din lemn, cu una dintre fețe acoperită cu un strat subțire de ceară.
  De la cuvântul latin stylus provine și cuvântul stilou, invenție brevetată în Franța de românul Petrache Poienaru în anul 1827. Era un toc rezervor pe care autorul la denumit Condeiul portăreț fără sfârșit, alimentându-se însuși cu cerneală.
***blog.noviodunum.ro

Balerine - Eleganță și rafinament




Arta plastică contemporană românească


Beba


Expoziția: Balerine


Librăria Bizantină, București


1 - 25 septembrie 2013








Vernisaj: 5 septembrie 2013, ora 19:00.
Curator: Mădălina Mirea
Prezintă: Mircia Dumitrescu
Adresa: str. Bibescu Voda, nr. 20 
Despre artist: www.beba.ro

Sus, sus, sus, la munte, sus !




Targul National de Turism Rural


Albac


editia a IX-a, 6 - 8 septembrie 2013








PROGRAM:


VINERI, 6 SEPTEMBRIE 2013

15.00 Concurs de pescuit Cupa Aventuri in Apuseni - mansa I

SAMBATA, 7 SEPTEMBRIE 2013

09.00 Concurs de pescuit Cupa Aventuri in Apuseni - mansa a II-a
09.00 Ceremonialul de dezvelire a busturilor 
Eroilor Neamului - Horea, Closca si Crisan
10.00 Deschiderea oficiala a Targului de Turism Rural Albac, ed. a IX-a.
Vizitarea stand-urilor
11.30 Vernisajul expozitiei Taberei Nationale de Pictura, ed. a III-a
14.00 Seminarii
14.00 Concurs gastronomic
15.00 Concurs de pescuit Cupa Aventuri in Apuseni - mansa a III-a
16.00 Vizita la pensiuni
22.00 Spectacol pentru tineret. Foc de tabara si artificii.

DUMINICA, 8 SEPTEMBRIE 2013
08.00 Concurs de pescuit Cupa Aventuri in Apuseni - mansa a IV-a
13.00 Festivitatea de premiere a concursului gastronomic
13.30 Festivitatea de premiere a concursului de pescuit
14.30 Spectacol folcloric


* Inscrierile la consursul de pescuit: ioana.mirca@turismalba.ro

Pe simezele orădene - Binevestitorul




Arta plastică contemporană românească


Eugenia Drăgoi


Galeria de Arte Vizuale, Oradea


2 - 13 septembrie 2013






   Uniunea Artistilor Plastici Filiala Oradea si Galeria de Arte Vizuale de pe Republicii nr. 15 Oradea are onoarea sa va invite, joi, 5 septembrie 2013, ora 18:00, la vernisajul expozitiei de pictura intitulata Binevestitorul semnata de artistul plastic Eugenia Dragoi.
  Pe simezele Galeriei veti putea admira cele peste 30 de lucrari lucrate pe carton si panza in diferite tehnici mixte in mare parte acrylic. Lucrarile variaza in dimensiuni si au fost lucrate in perioada 2012 - 2013 si vor putea fi admirate incepand cu data de: Luni, 2 septembrie 2013 si pana pe data de vineri, 13 septembrie 2013.
Artista dedica aceasta expozitie nasterii fiului Fecioarei Maria.
Va rugam sa ne onorati cu prezenta si va asteptam cu drag.

Banchet din lumea vechilor greci




A.R.C.E.N.


Seri de filozofie și literatură antică


Casa Mincu, București


5 septembrie 2013




   Joi, 5 septembrie, ora 19.00, la Casa Mincu de pe str. Arthur Verona nr. 19, dedicăm primul eveniment lui Platon.
   Lectura unor fragmente din Banchetul și discuțiile tematice vor fi completate de un recital de pian susținut de artistul Florian Mitrea și de un pahar de vin marca Domnu` Radu, în încercarea de a recrea atmosfera unui banchet din lumea vechilor greci și de a ne apropia de unul dintre cele mai cunoscute texte ale antichității.
  În deschiderea evenimentului, Florian Mitrea, bursier la Royal Academy of Music Londra, câștigător al concursurilor Beethoven – Londra, Sheepdrove – Newbury, Vienna International Piano Competition și International Holland Music Sessions, va interpreta trei sonate de Domenico Scarlatti (K1, K9 si K135), iar în incheiere Sonata in Do Minor de W.A. Mozart și două Nocturne de Frederic Chopin (Op. 27 nr. 1 si Op. 55 nr. 1).
  Următoarele evenimente din cadrul proiectului Seri de filozofie și literatură antică, vor avea în vizor texte precum Orestia de Eschil, Oedip Rege de Sofocle, Iliada și Odiseea.
  Intrarea la eveniment este gratuită și se va face în limita locurilor disponibile.

***www.arcen.info

Centrul Cultural Palatele Brancovenesti




Arta plastica contemporana romaneasca


Expozitia: 3 X Contras


Palatul Mogosoaia


8 septembrie - 8 octombrie 2013