Sub denumirea de decorații se înțelege o mare varietate de
însemne, constând în cruci și panglici, coliere, medalii, plăci și ordine. Încă
din cele mai vechi timpuri exista noțiunea de dinstincție acordată oricărui
cetățean care aducea un serviciu important Patriei, fie i se ridica o statuie,
fie i se pronunța elogiul de la tribună, dar neexistând noțiunea de ordine.
Trecând la Evul Mediu se poate observa ca tradiția
recompenselor civice a fost complet uitată, dar gustul distincțiilor a
continuat sa subziste. Grație acestui gest începe instituirea Ordinelor de
cavalerie și a celor militare. Originea acestor ordine militare, neîndoielnic
apare în timpul cruciadelor.
Distrugerea Templierilor (1312) a dus la începutul
decadenței omnipotenței papilor și începerea puterii regale sau monarhice.
Atunci apare o nouă clasă de ordine, Ordinele regale și nobiliare de care regii
se foloseau ca un fel de răsplată onorifică cât și ca un instrument politic.
Primele ordine din aceasta categorie a fost cel al Stelei,
instituit în Franța de către Jean al II lea cel Bun (1350-1364) și cel al
Jartierei, instituit în Anglia de către Eduard al III lea (1312-1377).
În istoria țării noastre inițiatorul unui prim ordin a fost
Alexandru Ioan Cuza (1859-1866). Pe baza acceptului împăratului francez
Napoleon al III lea (1852-1870) guvernul de la Iaşi a pregătit o lege (cu
regulamentul aferent), pentru instituirea unei decoraţii care urma să se
numească Ordinul Spicului de Aur – denumire care sugera bogăţia cerealieră a
Moldovei. Evenimentele politice interne au făcut ca acest proiect legislativ să
nu fie înaintat spre votare Adunării, în vara anului 1859, ulterior survenind
tot mai multe complicaţii externe, iar domnitorul fiind sfătuit să nu grăbească
instituirea unui ordin românesc.
Reluând demersurile în vederea creării unui ordin românesc,
Alexandru Ioan Cuza va cere reprezentantului României la Paris, în 1863, să ia
legătura cu o cunoscută casă de bijuterii în vederea confecţionării unei
decoraţii. Casa Krétly va prezenta un model care este imediat acceptat de
domnitor şi, pe baza acordului său, se va efectua o comandă pentru cele 1000 de
exemplare ale ordinului, prevăzut a avea cinci grade: Cavaler, Ofiţer,
Comandor, Mare Ofiţer şi Mare Cruce.
Cuza hotărâse ca distincţia să se numească Ordinul Unirii,
urmând să fie instituit şi acordat în 24 ianuarie 1864, dată la care se
împlineau cinci ani de la alegerea sa ca domnitor al Moldovei și al Ţării
Româneşti, moment care marca, de fapt, Unirea celor două principate române. Din
acest motiv şi deviza ordinului a fost concepută pentru a fi adecvată
momentului Unirii: GENERE ET CORDRES FRATRES (“FRAŢI PRIN ORIGINI ŞI SIMŢIRI”),
iar, pe (medalionul) avers, erau cifrele “5” şi “24”, date care marcau dubla
alegere a domnitorului pe tronurile de la Iaşi şi Bucureşti.
Neputând institui şi acorda legal ordinul, Cuza se va
mulţumi să înmâneze câtorva dintre apropiaţii săi câteva dintre însemne, dar nu
ca o decoraţie propriu-zisă, ci mai mult ca un cadou personal, marea majoritate
a însemnelor rămânând depozitate în pivniţele palatului domnesc.
În aprilie 1877, o dată cu izbucnirea Războiului Ruso-Turc,
discuţiile pentru instituirea unui ordin românesc se vor relua. Mihail
Kogălniceanu, ministrul de Externe din cabinetul I.C.Brătianu, se implică în
discuţiile purtate în Camera Deputaţilor pe marginea întocmirii proiectului de
lege necesar instituirii unui ordin naţional. Dispunându-se, deja, de vechile
însemne ale Ordinului Unirii, rămase din vremea domniei lui Cuza, se decide ca
forma de bază să rămână aceeaşi; se va modifica doar cifra domnească, în locul
celei avute de către Cuza aşezându-se cea a domnitorului Carol I. Deviza
ordinului, care nu mai corespundea noului moment istoric, va fi schimbată,
alegându-se IN FIDE SALUS (ÎN CREDINŢĂ ESTE SALVAREA). În ceea ce priveşte
numele ordinului, au existat mai multe variante, Kogălniceanu insistând pentru
cel de Steaua Dunării, numele ordinului prevăzut prin proiectul legii de
instituire pregătită de către Cameră, la 9 mai. Denumirea de Steaua României
apărând mai târziu, la 10 mai 1877, o dată cu votarea instituirii ordinelor, ca
prim act normativ al noului stat suveran, România
Ordinul Steaua României se prezenta de la început sub trei
forme: una pentru civili, una pentru militari “de pace” şi alta pentru militari
“de război”. Numărul maxim de membri, pentru toate cele cinci grade, fusese
fixat la 1000. Deoarece, în timpul Războiului de Independenţă, aproape 1000 de
militari români au fost decoraţi cu însemne “de război”, reglementări ulterioare
vor stabili că decoraţiile oferite cu spade, nu intră în cifra legală a
Ordinului Steaua României, putând fi astfel conferite într-un număr nelimitat.
La începutul Primului Război Mondial se stabileşte că
Ordinul Steaua României cu însemne de război se poate conferi exclusiv
ofiţerilor (art. IV din Înaltul Decret nr.2968/26.09.1916), însemnul, avand
spade încrucişate între braţe, putând fi conferit în toate cele cinci grade.
Ofiţerii care s-au distins în lupte directe cu inamicul primeau însemnul
ordinului ataşat de panglica Medaliei Virtutea Militară.
În anii ce vor urma, Ordinul Steaua României va suferi
modificări. Prin Legea pentru Reorganizarea Ordinelor Naţionale Române
(Decretul Regal nr.1545/1932), Ordinului Steaua României i se modifică forma,
numărul de membri şi locul în ierarhia naţională.
Forma de bază a Ordinului Steaua României, crucea emailată
albastru, rămâne neschimbată, dar în locul razelor dintre braţe – care
justificau denumirea de stea a Ordinului – au fost aşezate patru acvile heraldice
cu zborul deschist; cifra regelui Carol I de pe revers a fost mutată pe avers,
reversul primind în schimb anul instituirii, “1877”. Numărul posesorilor
Ordinului a fost mărit.
În 1938, Ordinul Steaua României, primeşte încă un grad
superior. Acesta, numit Clasa I, în același an, printr-un Regulament al Legii
Ordinelor şi Medaliilor Naţionale conferite pe timp de război (Înaltul Decret
Regal nr.4354), însemnele “de război” ale Ordinului Steaua României primesc la
panglica model 1932 şi câte o bandă marginală aurie.
Ca toate celelalte decoraţii existente, şi Ordinul Steaua
României va fi abrogat la începutul anului 1948, după proclamarea Republicii
Populare Române. Portul distincţiei a fost interzis, chiar şi păstrarea
însemnelor acesteia fiind considerată un delict în primii ani după abrogare.
După revoluţie reapare, primul în ierarhia ordinelor, reluând vechiul nume, în
anul 1998. Regulamentul este bine structurat în privinţa acordării ordinului
şi, reţinem, Preşedintele României este Capul Ordinului Naţional Steaua
României. Ziua acestui Ordin Naţional se sărbătoreşte la 10 mai, dată care
marchează, reunite, Independenţa din 1877 şi Ziua Regalităţii.
Ordinul se compune dintr-o cruce dreaptă emailată albastru,
cu raze între brațe. Medalionul central înconjurat de o cunună de frunze de
stejar, emailată verde. Inel emailat albastru cu deviza IN FIDE SALUS. Crucea
este surmontată de două spade și de coroana regală. Panglica este roșie,
marginile albastre.
Primele decernări ale Ordinului Steaua României s-au făcut
în lunile septembrie și octombrie 1877, cu ocazia luptelor de la Plevna. În
1878, Regele Carol I a decorat pentru activitatea depusă pe front pe
Ieromonahul Calinic Miclescu, ministrul de război Iacob Lahovary (1846-1907),
generalul Gheorghe Manu (1833-1911). Cu ocazia inaugurării Castelului Peleș în
1883, regele îl va decora pe sculptorul Casei Regale, Martin Stöhr, iar în
1884, Carol I îi conferă ordinul lui Carol Popp de Szathmari pentru activitatea
sa fotografică.
Alte personalități care au primit acest ordin ar fi: I.C
Brătianu, Petre P. Carp, Mihail Kogălniceanu și arhitectul Casei Regale – Karel
Liman.
Ionuț Banu,
documentarist
