Palatul Brâncovenesc
Potlogi
22 septembrie - 22 octombrie 2021
Expoziția Ipostaze ale feminității, secolele
XV-XIX aduce un omagiu tuturor femeilor, cunoscute sau rămase anonime, și
valorifică o parte a colecțiilor Complexului Național Muzeal Curtea
Domnească Târgoviște.
Femeile, de-a lungul secolelor, în calitatea lor de fiice,
soţii şi mame ale marilor boieri sau ale domnilor țării, s-au aflat în plan
secund, deşi tocmai lor li s-au datorat continuitatea genealogică și
patrimonială a multor neamuri.
Indiferent de numărul boierilor „tăiaţi" de domni,
jupaniţele au reuşit să ducă genele mai departe. Poate s-au stins unele nume,
dar au apărut altele şi, prin femei, averea a trecut mai departe, s-a grupat şi
regrupat până în secolul al XIX-lea. Femeile stau la baza acestor neamuri, prin
ele şi datorită lor familiile au străbătut secolele.
Deși ipostazele fericite au lăsat mai puţine mărturii,
confirmările de stăpâniri şi judecăţile fiind cel mai des prezente în limbajul
documentelor cancelariei domneşti, portretele murale, giuvaericalele ajunse
până la noi, fie că sunt inele, cercei, ace de voal, iconițe ferecate în
argint, paftale însidefate etc. depun mărturie pentru multiplele ipostaze în
care femeile și-au îndeplinit menirea. Puteți admira de la portretul unei
prințese Sturdza, ori cel al principesei Zoe Brâncoveanu, la ținute de gală,
elemente de mobilier, un gherghef, mănuși, umbrele, evantaie etc.
Expoziția este organizată în Palat, în spațiul destinat
Doamnei Maria Brâncoveanu, de la a cărei naștere aniversăm anul acesta 360 de
ani.
Asociația DAR Development, partenerul nostru tradițional,
organizează vineri, 24 septembrie 2021, o conferință dedicată Mariei
Brâncoveanu și figurilor feminine ale evului mediu.
Iată, așadar, un nou prilej de a vă invita să urmăriți conferința (derulată online) și de a vizita Palatul Brâncovenesc de la Potlogi.