Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă marți, 18
noiembrie 2014, ora 18.00, la Clubul Țăranului, la o seară dedicată lui Mircea
Ciobanu: sculptor, pictor, scriitor, grafician, arhitect, sticlar și jurnalist.
Invitații serii vor fi:
acad. Răzvan Theodorescu, Alex
Ștefănescu, Mugur Popovici și Ada-Michaela Ciobanu
Amfitrion: Virgil Ștefan Nițulescu
Evenimentul va cuprinde:
Proiecția filmului Mircea Ciobanu și magia albă a imaginii,
de Tudor Mărăscu;
Prezentarea romanului Estetica morții, cartea de capătâi
scrisă de artist, apărută postum la București în anul 1995;
Prezentarea volumului de memorii Aurul alchimistului.
Pictorul Ciobanu, dincolo de formă și culoare, publicat de Ada-Michaela
Ciobanu, în 2014, la editura ALLFA.
"Născut la Bucuresti în 1950, Mircea Ciobanu s-a expatriat
în 1981 și a murit la Geneva în 1991. În cei zece ani petrecuți în străinătate,
a făcut senzație cu pictura sa, deopotrivă vizionară și sarcastică.‟ (Alex
Ștefănescu)
"Pictorul Mircea Ciobanu, fost elev al lui Corneliu Baba, un
talent copleșitor, a trăit în cei doar 41 de ani ai săi grandoarea și
decandența unei cariere mondiale strălucite și aventura unei existențe în care
bogația s-a învecinat cu mizeria. Mircea Ciobanu, ciudat și măreț creator de
lumi vizionare, se înrudește, prin harul și stranietatea sa, cu un Van Gogh,
Gauguin sau Modigliani.‟ (Sanda Faur)
Filmul Mircea Ciobanu și magia albă a imaginii, coprodus de
Ada-Michaela Ciobanu, Stem Cell Sciences Inc.-New-York și Televiziunea Romana,
în regia lui Tudor Mărăscu (care a luat premiul UCIN-1997 pentru acest film),
reclădește, prin numeroasele mărturii românești, belgiene, franceze, elvețiene,
braziliene și new-yorkeze, destinul său uman, dar, mai ales, traiectoria sa
artistică.
"În toată cariera mea de 38 de ani în calitate de director
al Muzeului de Arta din Sao Paolo, nu am mai văzut un alt artist cu o asemenea
măiestrie în stăpânirea mijloacelor tehnice.‟ (Pietro Maria Bardi)
"Romanul lui Mircea Ciobanu Estetica morții, publicat postum
la editura Mașina de scris, în aprilie 1995, este o satiră de mare anvergură,
lirică și mistică, o antimetafizică a secolului XX. Autorul ei poate fi
considerat un Swift al lumii contemporane.‟ (Alex Stefanescu)
Volumul de memorii Aurul alchimistului. Pictorul Ciobanu,
dincolo de formă și culoare, scris de ziarista Ada-Michaela Ciobanu, văduva
artistului, a fost publicat la editura ALLFA și lansat la Salonul de carte
Bookfest, în mai 2014.
"Aurul alchimistului ne conduce parcă prin toate cele nouă
cercuri ale Infernului dantesc, ne prezintă – uneori cu candoare, însă cel mai
adesea cu obiectivitate și talent – parcursul artistului, preocupat de arta sa,
printr-o lume nouă, până atunci necunoscută celor veniți din estul Europei, o
lume în care drumurile, deși păreau a fi pavate cu bune intenții, s-au dovedit
a fi presărate cu capcane. După lectura ultimei pagini a cărții, cititorul
poate declara că a înțeles, în sfârșit, care a fost drumul acestui om și artist
invidiat, bârfit și controversat. Mărturie a adevărurilor cuprinse în carte
stau chiar operele create în cei zece ani de viață în Occident, adevărate
avataruri ale existenței artistului. ‟ (Ioan Popescu, autorul prefeței)
Intrarea este liberă.