Muzeul Satului Petru Caraman, Muzeul Zonei Pescărești
Pădurea Gârboavele
24 iunie 2017
De 24 iunie, la pomenirea nașterii Sfântului Ioan
Botezătorul, în popor se sărbătoreau (și încă se mai sărbătoresc în multe zone)
Sânzienele. Nu întâmplător comunitatea dedicată iei a ales tocmai această zi
pentru a sărbători esența portului tradițional românesc.
Ia – bluza albă țesută și brodată manual, nesecată sursă de
inspirație pentru creatorii de modă de pe toate meridianele, reprezintă, de una
singură, o întreagă cultură. Fiecare tăietură, fiecare chenar, fiecare element
de broderie, fiecare culoare înseamnă ceva.
Sunt ii de sărbătoare și ii de jelire, ii de mireasă și ii
de copilă, ii de cânepă, in sau spumă de borangic, cusături de noroc, de viață
lungă, de bucurie, de belșug, de înțelepciune și de protecție...
De Sânziene, Centrul Cultural Dunărea de Jos onorează Ziua
Universală a Iei împreună cu toți colegii și prietenii din artă și cultură ce
își desfășoară împreună activitatea sub egida Consiliului Județean.
Îi invităm pe gălățeni să sărbătorească alături de noi
legendara bluză în care sunt cusute câteva milenii de istorie în 24 iunie, la
porțile soarelui.
La Muzeul Satului și Muzeul Zonei Pescărești din Pădurea
Gârboavele ghizii Centrului Cultural Dunărea de Jos vor oferi – ca de obicei
– tururi gratuite ale muzeelor, cu explicații și povești, vor avea loc
demonstrații ale meșterilor populari de confecționare a iei tradiționale de
Covurlui și vor fi expuse ii pentru cei care doresc să le cumpere, în timp ce
Ansamblul Folcloric Doina Covurluiului va susține un concert special de
Sânziene.
Program:
Ora 9:00 - instalare stand cu ii de vânzare și stand
demonstrație țesut/brodat
Ora 10:00 – deschidere acces public
Ora 11:00 - Sosire oficialități la Muzeul Satului, Pădurea
Gârboavele
Ora 11:15 - Turul celor două muzee (Muzeul Satului și Muzeul
Zonei Pescărești)
Ora 12:00 - Ședință foto (Fotoclubul Dunărea de Jos)
Ora 12:30 - Omagiu adus iei românești: ateliere de lucru:
semnificația semnelor și simbolurilor pe cămașa românească, semnificația
culorilor în funcție de zona culturală
Ora 13:00 - concert – Ansamblul Folcloric Doina
Covurluiului (orchestră, soliști, dansatori)
Ora 17:00 - închiderea programului pentru public