vineri, 10 iulie 2015
"O chemare noua tara o strabate...
Romania de-altadata
Colectii si Colectionari
Cartofilie
...Cincinalul in patru ani si jumatate!"
Cod: 1141/73.
Cod: 1145. 1973.
Destinatarul este persoana importanta:
Tovarasul Presedinte al Consiliului Popular al sectorului 5
(chiar si peste Vanghelie!)
Nici destinatarul nu-i de colea:
Balalau
E drept, nu "baiatul mamei/ti-au mancat fetele banii"
ci Alexandru...
Spre deplina lamurire a celor mai tineri
si spre delectarea celor mai...maturi:
Drumurile noastre...
Arta plastica contemporana romaneasca
Grigore Stan
Cercul Militar National, Bucuresti
20 iulie - 2 august 2015
Expozitia: Viziuni europene
Centrul Cultural Multifunctional pentru Varsta a Treia
Iasi
17 - 31 iulie 2015
Centrul Cultural Multifuncţional pentru Vârsta a Treia, din
cadrul Asociaţiei Judeţene Moldova a Pensionarilor din Iaşi găzduieşte, în
parteneriat cu Biblioteca Judeţeană Gheorghe Asachi şi Asociaţia Literară
Păstorel Iaşi (ALPI), expoziţia internaţională de arte vizuale Viziuni
europene.
Vernisajul, pe 17 iulie
Expoziţia va fi deschisă publicului larg în perioada 17 – 31
iulie 2015,
în sala Ana Aslan din strada Străpungere Silvestru nr. 28, din
zona Gării ieşene.
Expozanţi:
- Din Israel: Eduard Mattes (grafică umoristică).
- Din România: Gabriela Cucinschi, Ovidiu Cucinschi şi Oana
Olaru (pictură),
Dan Teodorescu, Marius Prodan şi
George Marici (fotografie
artistică şi de reportaj).
Vernisajul expoziţiei va avea loc vineri, 17 iulie 2015, ora
17.00,
cu derularea şi a unui program cultural şi muzical-artistic.
Din program
Din cuprinsul manifestării fac parte următoarele evenimente:
- Prezentarea expoziţiei: Gheorghe Bălăceanu (preşedintele
Asociaţiei Artiştilor Plastici Iaşi).
- Epigrame cu membrii Asociaţiei literare Păstorel Iaşi
(director Mihai Batog Bujeniţă).
- Poezii cu Valeriu Stancu, Dan Teodorescu şi Alina
Petronela Hulubei.
- Recitaluri actoriceşti cu Emil Gnatenco şi George Marici.
- Momente muzicale cu eleva Clara Sofia Lupaşcu (violoncel),
Manuela Manu (muzică uşoară), Vasile Iftimie (muzică populară), Grupul coral Diamond din Erbiceni (dirijor coordonator: Liliana Costea).
- Recital de dans sportiv cu performerii Cătălin Samson şi
Corina Samson (frate şi soră, de la clubul Katiuşa din Iaşi).
- Cu participarea extraordinară a solistului vocal
Constantin Florescu.
- Moderatorii evenimentului sunt Dan Teodorescu, Magdalena
Lupu, Florin Lăpuşneanu, Irena Brodoceanu.
Pilule de intelepciune pentru viata de zi cu zi
Editura Herald
Libraria Bookstory, Cluj - Napoca
14 iulie 2015
Pentru că ritmul vieții noastre este prea rapid, avem mereu
probleme urgente de rezolvat și, uneori, tot ce reușim este să "facem față”
fiecărei zi..
Printre lucrurile importante care ne scapă în acest fel
printre degete este și contactul constant cu ideile abstracte și generale, care
ne pot pune ordine în toate celelalte gânduri mai „mici” sau, mai degrabă, mai
practice, cotidiene.
Hai să recuperăm puțin teren!
Vino marți, 14 iulie, de la ora 18:00, la Librăria Bookstory
și vei asista la un dialog viu despre cum îți poți lua zilnic doza de
înțelepciune!
Festivalul Folcloric Baba Vrâncioaia, ediţia a VII-a
Birsesti
editia a VII-a, 12 iulie 2015
Consiliul Judeţean Vrancea, Centrul Cultural Vrancea si
Primăria Bîrseşti, vă invită în data de 12 iulie 2015, ora 12.00, la Festivalul
Folcloric Baba Vrâncoaia, ediţia a VII-a.
Vor participa ansambluri, grupuri, formaţii folclorice şi
solişti vocali din localităţile: Năruja, Nereju, Nistoreşti, Spulber, Păuleşti,
Negrileşti, Jitia, Paltin şi Bîrseşti.
Invitaţi în festival din partea Centrului Cultural Vrancea,
Ansamblul Folcloric Ţara Vrancei.
Festivalul Folcloric Baba Vrâncioaia va fi prezentat de
actorul Sorin Francu.
La ora 16.30 programul folcloric organizat de Centrul
Cultural Vrancea se va incheia.
După evoluţia grupurilor şi a formaţiilor folclorice, pe
scenă vor urca doar invitaţii Primăriei Bîrseşti şi a obştilor partenere.
Vă aşteptăm cu drag!
Inghitituri de sociabilitate...
Muzeul Municipiului Bucuresti
Daniela Calciu
16 iulie 2015
Cafeaua, cu obiceiurile, situările şi situaţiile pe care le
asociază, a jucat un rol important în emergenţa ideilor şi contururilor
urbanităţii în jurul Mediteranei modernităţii timpurii.
Privind printre vaporii
cafelei, prezentarea va căuta să deceleze şi să discute măsura în care curgerea
acestui fluid între Levant şi Europa a pătruns în societatea românească şi a
acţionat ca agent al emancipării în relaţie cu structurile de putere
consacrate.
Cafenelele au înflorit după jumătatea secolului al XVII-lea
în Europa Occidentală, ca forumuri ale expresiei libere generând rețele
intelectuale care au permis răspândirea umanismului și formarea opiniei
publice. Totuși, cafeaua și cafenelele făceau parte din viața urbană a
Levantului încă de la începutul secolului al XVI-lea, când au apărut primele
Kaveh Kanes, ca locuri de întâlniri religioase și sociale, de cântat și spus
povești, "frecventate de cei mai învățați și eleganți dintre locuitori” (Evlya
Celebi, 1635).
Prezentarea de față constituie un prim pas dintr-un proiect
mai amplu, care urmăreşte reconstituirea unei genealogii a fizionomiei
obiceiurilor şi situaţiilor spaţiale aduse de cafea în Principatele Române în
secolele XVII-XVIII (tipologii spaţiale, decoraţie, mobilier şi mici obiecte).
Urmărind să acopere un gol geografic în istoria internațională a acestei
băuturi și a circumstanțelor sociale și spațiale pe care le generează,
proiectul crește la intersecţia istoriilor şi urmelor cafelei, a mărturiilor
despre conduită şi moduri de viaţă, a studiilor despre spaţiile sociabilităţii
şi a reflecţiilor modernităţii timpurii asupra arta conversaţiei.
Intrarea 7 lei. În preţ este inclusă vizitarea expoziţiiei
permanente la Palatul Suţu.
Următoarele conferinţe de joi, iulie 2015:
Joi, 23 iulie 2015, ora 19.00 Blazoanele anatomiei urbane cu
Sebastian Grama.
Joi, 30 iulie 2015, ora 19.00 Disciplina urbană în secolul
XX cu Adrian Crăciunescu.
***Muzeul Municipiului Bucureşti - Palatul Suțu
Grand Bazar Romania
Lansare de carte
Mike Ormsby
Libraria Okian, Brasov
17 iulie 2015
Dezbatere si sesiune de autografe
Invitat: Mike Ormsby – scriitor
Moderator: Angela Nicoara – editor
...de la ora 18:00...
Mike Ormsby, fost ziarist si instructor al BBC, este autorul
mai multor carti, cea mai reprezentativa pentru publicul roman fiind Grand Bazar Romania (editia in limba engleza numindu-se Never
Mind the Balkans, Here's Romania). Cartea este o culegere de povestiri
bazate pe experientele personale ale autorului in mediul urban si rural din
Romania. Tonul, ironic dar empatic, cu elemente de comedie dulce-amara, i-a
atras lui Ormsby comparatia cu I.L. Caragiale.
Mike a scris romanul in doua volume - Child Witch
Kinshasa si Child Witch London - bazat pe intamplari reale
din Republica Democrata Congo si Marea Britanie. Cartea lui pentru copii - Spiner the Winner - a fost tradusa in patru limbi. Scenariul lui Hey, Mr Dj! a fost filmat la Kigali, si a fost cap de afis la
primul festival de film din Rwanda, Hillywood Film Festival, din 2008. Dupa 20
de ani de calatorii prin lume, Mike si sotia/editoarea lui Angela Nicoara
locuiesc intr-un sat de munte din Transilvania, cu doi caini, patru pisici si
cate un urs ocazional.
Plasticieni de la Dunarea de Jos
Arta plastica contemporana romaneasca
Galeria Caminul Artei, Bucuresti
8 - 21 iulie 2015
Târg cu meșteri și produse tradiționale
Muzeul National al Taranului Roman
Bucuresti
10 - 12 iulie 2015
Fundația Kogaion 115 organizează Târg cu meșteri și produse
tradiționale în curtea Muzeului Național al Țăranului Român, din 10 până în 12
iulie 2015.
Artizanii populari vin la târg cu ceramică neagră de
Marginea, ceramică pictată de Corund sau de Horezu, cu ipingele cu broderii de
o frumusețe aparte din Gornovița – Gorj, cu țesături tradiționale din zona
Sighișoarei, cu ii și cămăși de Breaza, costume populare de la Gura Humorului
sau din Mehedinți, cu icoane pe lemn și pe sticlă, cu pristolnice crestate sau
pictate, covoare din lână vopsită vegetal, coșuri diverse din materiale
ecologice, cu obiecte din lemn pentru gospodărie, cu săpunuri și creme naturale
din Bucovina și Harghita.
Tineri artiști expun bijuterii din porțelan modelat și
pictat manual, sculpturi în marmură, coliere din piele sau alamă, obiecte de
vestimentație din mătase pictată sau din lână împâslită, obiecte din sticlă
lucrată manual.
Tot aici regăsiți și gustul bucatelor tradiționale atât de
mult apreciate: brânzeturi de vacă sau de capră, prăjituri de casă cu coloranți
naturali, turtă dulce, cozonaci moldovenești, plăcinte și cornete boierești,
dulcețuri și siropuri, zacuscă și ghiudem, produse apicole și vin de Panciu,
legume și fructe de sezon.
Anticarii de pe Aleea Samurcaș vor aștepta pe doritorii de
antichități cu nenumărate obiecte încărcate cu amintiri.
O zi bună în târg nu poate fi completă fără o masă gustoasă.
Borșul de crap, varza cu costiță la ceaun, ostropelul de pui cu mămăliguță și
sarmalele în foi de viță sau de varză sunt doar câteva din bunătățile culinare
pe care bucătarii le vor prepara pentru vizitatorii târgului.
Atelierul Roata Olarului condus de Iozsef Molnos (telefon
0745 242 419) dă ocazia copiilor de a simți plăcerea modelării lutului și
bucuria creării propriului vas ceramic.
Organizator eveniment: Fundația Kogaion 115.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)