Muzeul Național al Țăranului Român
București
18 - 20 martie 2022
Meșteri populari și artizani din toate colțurile țării vor
fi prezenți cu icoane, obiecte din lemn, țăsături, ii, decorațiuni, ceramică
tradițională, costume tradiționale gorjenești cu găitane de la Gornovița,
bijuterii din lemn, sticlă de Murano, pietre semiprețioase, mărgele, hainuțe și
jucării pentru copii, sapunuri și cosmetice naturale, lumânări, pictură, artă
sacră și multe altele.
Anticarii aduc costume populare din toate zonele țării și
mobiler țărănesc, țesături, covoare, ceramică veche, porțelan, cărți, monede,
mobilă, bijuterii, patefoane și diverse obiecte de colecție.
Vă așteptăm cu cele mai gustoase preparate tradiționale de
post și de dulce– miere și zacuști fel de fel, dulcețuri și siropuri, suc de
fructe natural și plante aromatice, murături, nucă, prune uscate, fructe, turtă
dulce, țuică și pălinci, dulciuri de post, cozonaci și baclavale, ciocolată de
casă și doboș, griliaj, albiniță, preparate tradiționale, plăcinte poale-n
brâu, brânzeturi, cașuri și cașcavele.
Nu lipsesc preparatele gustoase pregătite la fața locului de bucătari pricepuți: sărmăluțe cu mămăliguță de post și de dulce, fasole la ceaun cu salată de ceapă roșie, ciuperci cu brânză de burduf, bulz ciobănesc, borș de pește, saramură de crap, păstrăv la grătar, lipii și fel de fel de bunătăți.