vineri, 19 octombrie 2012

Basarabia e Romania !



Initiative de toata lauda


Marsul pentru Unire


Piata Victoriei, Bucuresti


21 octombrie 2012



Marş pentru Unire la Bucureşti - Basarabia e România


PREAMBUL

   De la lansarea Acțiunii 2012, curentul unionist a început să capete o vizibilitate mult mai mare.
Unirea face puterea - nu este doar un simplu dicton, ea se reflectă într-o coaliție care reunește peste 30 de asociații civice. Un aport important în acest sens l-a avut și crearea Consiliului Unirii și a altor inițiative unioniste.
   În 2012, când se împlinesc 200 de ani de la primul rapt al Basarabiei, românii de pe ambele maluri ale Prutului au reamintit tuturor că cele două state românești există numai vremelnic pe hartă despărțite, singurul lucru veșnic fiind neamul românesc.
   După ce, în mai multe rânduri, mii de oameni au cerut UNIREA pe străzile Chișinăului, e timpul ca bucureștenii să facă treptat același lucru.
   Prima încercare importantă:

DUMINICĂ, 21 OCTOMBRIE, ora 14.00, PIAȚA VICTORIEI.


SCOP

   Singura cale pentru realizarea unirii celor două state românești este crearea unei mase critice numeroase și neafiliate politic pentru a determina schimbări consistente în această direcție. 

OBIECTIVE

Marșul din 21 octombrie își propune:

- sensibilizarea clasei politice centrale prin redactarea și prezentarea în timpul marșului a unui 
      PACT PENTRU BASARABIA, care va fi trimis spre semnare tuturor candidaților la 
      alegerile din 9 decembrie, indiferent de partid;
- răspândirea mesajului unității naționale, prin intermediul presei care se va afla 
      la eveniment;
- menţinerea constanței în acțiunile stradale desfășurate.


REGULI DE DESFĂȘURARE

Participanții sunt rugaţi să:
- nu poarte alt simbol în afară de tricolorul românesc;
- asculte indicațiile primite prin sistemele de sonorizare din partea organizatorilor;
- primească semnul distinctiv din partea organizatorilor și să-l poarte cât timp este necesar ca mesajul spectacolului pregătit să fie transmis;
- să nu creeze vreun incident de natură să prejudicieze imaginea marșului pașnic.


Reprezentand Romania



Casa Regala a Romaniei


Principesa Mostenitoare si Principele Radu

 

Casatoria Regala din Luxemburg


19 - 21 octombrie 2012



familia_002.jpg -

     La invitatia Altetelor Lor Regale Marelui Duce si Marei Ducese de Luxemburg, Altetele Lor Regale Principesa Mostenitoare Margareta si Principele Radu ai Romaniei vor face o vizita de trei zile la Luxemburg, unde vor lua parte la ceremoniile oficiale cu ocazia casatoriei Marelui Duce Mostenitor cu Contesa Stephanie de Lannoy.
   In seara zilei de vineri, 19 octombrie, Principesa Mostenitoare si Principele Radu vor participa la un dineu oficial oferit de Suverani la Palatul Mare Ducal.
   Sambata, 20 octombrie, la ora 11:00, cuplul princiar roman va asista la ceremonia casatoriei Marelui Duce Mostenitor cu Contesa Stephanie de Lannoy, in Catedrala din Luxemburg. Dupa ceremonia religioasa, Principesa Mostenitoare si Principele Radu vor lua parte, alaturi de celelalte Familii Regale europene, la dejunul oficial oferit la Palatul Mare Ducal
   Cadoul Familiei Regale romane pentru tinerii casatoriti este o rama dubla de fotografii si o cutie, realizate in piele, pentru aceasta ocazie, de artistul Dan Coma, in culorile steagului luxemburghez.

(comunicat de pe familiaregala.ro)

Târgul de Sfântul Dumitru



Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti


București


26 - 28 octombrie 2012




    Odinioară numit Sânmedru, sărbătoarea Sfântului Dumitru (patronul si protectorul muzeului) marchează al doilea sezon pastoral, iernatul, când natura şi fiinţa se pregătesc de hibernare pentru a renaşte în primăvară. În opoziţie cu Sângiorzul (Sfântul Gheorghe), care încuie iarna şi înfrunzeşte codrul, Sâmedru încuie vara şi desfrunzeşte codrul.
   În cele trei zile de sărbătoare, vizitatorii se vor putea bucura de prezenţa ansamblurilor folclorice, a tarafurilor şi a soliştilor de muzică populară românească şi ale etniei bulgare, precum şi de muzica de fanfară, muzica religioasă, onorurile militare …în echipament de epocă, teatru, expoziţie de fotografie, parada costumelor de inspiraţie populară şi o şezătoare la mijloc de zi (vineri, 26 octombrie, ora 14.00)
   Pe 27 octombrie, graţie colaborării cu Ambasada Ciprului în România, vom găzdui un moment de dans şi de muzică religioasă susţinute de grupuri de artişti din Cipru.
   Produsele din gastronomie tradiţională – cozonaci, plăcinte, produse din carne, brânzeturi, turtă dulce, produse bio – miere, fructe şi legume, zacuscă, dulceţuri vor aştepta târgoveţii atraşi de aromele de toamnă prezentate.
   Meşteri populari veniţi din toate zonele ţării vor fi prezenţi la târg cu obiectele create şi realizate de ei, spre bucuria celor care le vor privi şi cumpăra
   Urăm un călduros La mulţi ani tuturor celor care poartă numele de Dumitru, Dumitra şi le oferim acces gratuit (pe bază de buletin) în zilele de 26 – 27 octombrie.

Deschiderea – vineri, ora 12.00
Program – sâmbătă – duminică – 9.00 – 18.00

Mulţumim partnerilor şi sponsorilor:
BRD Groupe Societe Generale, Jurnalul Naţional, Agerpes, Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Cocor Media Channel, Şapte Seri, Calendar Evenimente, Bucharest Herald, Online Gallery, Ziare.com


Photo

Memoria Ferestrelor



Arta plastică contemporană românească


Aurel Stanciu


Muzeul de Artă Contemporană George Apostu, Bacău


4 octombrie 2012





Organizator: Centrul de Cultura George Apostu, Bacau.

     Absolvent al Institutului de Arte Plastice Nicolae Grigorescu, Bucureşti, secţia muzeologie, deţinător al gradului didactic I, domnul Aurel Stanciu este, din anul 1989, profesor  de  arte vizuale la Liceul de Artă George Apostu, Bacău, iar în anul 2009 a susţinut, la  Universitatea de Vest din Timişoara, teza de doctorat cu tema Porţile monumentale româneşti – element specific al arhitecturii populare din zona Trotuşului
    Remarcat printr-o activitate artistică deosebită, Aurel Stanciu a realizat de-a lungul timpului mai multe expoziţii personale sub genericul Sfinţii cu ochii scoşi, Ferestre – Amintiri, Ferestre şi Memoria timpului-Ferestre, atât în ţară, cât şi în străinătate (Piatra-Neamţ, Topliţa, Chişinău, Oneşti, Polonia, Galeriile Frunzetti, Bacău etc.). 
   A participat, de asemenea, cu lucrări în bienale de pictură, grafică şi sculptură organizate la Sala Dalles, Bucureşti, în expoziţii din Budapesta, Deva, din 1970 la toate Anualele filialei UAP Bacău, – fiind desemnat "Artistul anului” în 2011 –  Iaşi, Centrul de Cultură George Apostu, Bacău, Wisbaden, Germania, în expoziţiile taberelor de creaţie Măgura, Berzunţi  şi Valea Uzului, şi Saloanele Moldovei,  în cadrul cărora, la ediţia din 2011 a primit Premiul UAP din  Republicii Moldova. 
   Timp de 10 ediţii a fost organizator al Taberei Naţionale de Artǎ George Apostu Poiana Sǎratǎ – Valea Uzului, Valea Budului Bacǎu (cu elevi din licee de artǎ, clasele IX-XII) şi organizatorul celor 8 Saloane Naţionale de Artǎ cu lucrǎrile din Tabǎra  George Apostu. 
    Lucrările sale sunt prezente în colecţii particulare din România, Polonia, Ungaria, Olanda, Israel, Germania, Anglia, Republica Moldova, Italia, Ucraina, precum şi în  instituţii publice şi muzee din ţară şi din străinătate. 
    A participat în tabere internaţionale de creaţie din Polonia, Ungaria, Ucraina, Republica Moldova, este autor al unor comunicări ştiinţifice precum Mioriţa – izvor al tradiţiilor româneşti,  Poarta sărutului – poarta cultă, sau Poarta monumentală din Berzunţi, Bacău şi participant în elaborarea unor proiecte ştiinţifice. 
   Pictorul Stanciu, fire tumultuoasă, dar extrem de receptivă – oficiază mai ales prin intermediul acuarelelor sale un amplu dialog cu publicul vizitator… însuşire care înrudeşte cu impresioniştii, artistul se dovedeşte a fi un virtuos al acuarelei, tehnica cea mai aptă de a-i sluji sensibilitatea şi temperamentul” aprecia artistul Costică Cucoş. 
    Despre Memoria ferestrelor a vorbit domnul prof. univ. dr. Petru Bejan de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi; microrecitalul susţinut de Liviu Mera – violoncel,  şi Alexandru Cătălin Stănescu – pian, a întregit evenimentul cultural, la care artistul ne-a invită atât de simplu: 

"Priviţi ferestrele mele şi vedeţi unde vă regăsiţi”.

Vazut si nevazut - elogiul calatorului



Arta plastica contemporana romaneasca


Mihai Gavril


Galeriile Scit Art, Bucuresti


23 octombrie - 18 noiembrie 2012





Vernisaj: 23 octombrie 2012, ora: 19:00.
Prezinta: Liviu Tudor Samuila
Program: marti - sambata, 11:00-19:00
Adresa: Calea Victoriei, nr. 33
Eveniment organizat in parteneriat cu Teatrul de Revista Constantin Tanase


Si un alt eveniment, in care este implicat artistul, pe care il trec sub sigla:

Prezente romanesti peste hotare



Vernisaj: 26 octombrie 2012
Locatie: Aachen, Germania
Participa: Mihail Gavril, Ildiko Matrai (Italia) Emil Ciocoiu (Germania)

Tabara Pastel Urban



Arta plastica contemporana romaneasca


Timisoara


Editia a V-a, 18 - 21 octombrie 2012



Tabara Pastel Urban 2012


    A cincea ediție a Taberei Pastel Urban aduce laolaltă nouă artiști. Vin din toată țara și au un singur scop: să surprindă în batoane colorate de pastel spiritualitatea culturală și arhitecturală a Timișoarei.
    Tabara Pastel Urban este organizată de cate Fundaţia Rubin. Timp de patru zile, Adrian Chira, Adrian Ioniţă, Călin Beloescu, Dan Palade, Loredana Tîrzioru, Maria Balea, Petrică Ştefan, Sorin Nicodim şi Vasile Tolan vor portretiza colorat Timișoara.
    "Este, până la urmă, un model de promovare a brandului orașului. Este încă o cărămidă pusă la temelia construcției pe care ne-o dorim cu toții, ca Timișoara să devină capitală culturală europeană”, spune Stelian Cirț, președintele Fundației Rubin.
     Tabara nu este doar o readucere a artei plastice si a artistului in strada, mai aproape de publicul receptor, ci si o  asumare a misiunii, nu intotdeauna usoara, de a creste colectia de opere de arta care ilustreaza in imagini reprezentative orasul de pe Bega, unele care surprind arhitectura si spiritul local, elemente determinante in procesul de constituire a brandului Timisoarei.

     Ediţia din acest este organizată cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş