Imi pasa: 09/07/14

duminică, 7 septembrie 2014

Excerpts from the Book of Entropy

Diaspora romana

Prezente romanesti peste hotare: Eugen-Florin Zamfirescu

TeodoraArt Gallery, Toronto, Canada

6 septembrie - 4 octombrie 2014

Vernisaj: 13 septembrie 2014, orele: 14:00 - 18:00.

Adresa: 214 Avenue Road, Toronto.

Înșir-te mărgărite

De pe scenele teatrului românesc de-odinioară

Teatrul Național I. L. Caragiale

Adela Mărculescu (Sorina), Florin Piersic (Făt Frumos),

împreună cu regizorul Mircea Niculescu. Imagine din timpul repetițiilor.

Poposim din nou la Teatrul Național I. L. Caragiale, București.

Am mai făcut-o pe timpul directoratului lui Liviu Rebreanu sau Radu Beligan.

De data aceasta va fi rândul lui Zaharia Stancu să se afle în această postură.

7 februarie 1964. Sala Comedia. Ora 10:00.

Victor Eftimiu.

Mi s-au părut foarte interesante rândurile programului așa că am decis

să vi le redau în intregime. Lectură placută !

Zaharia Stancu a fost directorul teatrului in perioadele:

1946-1952 si 19548-1968.

Observație: Cozorici apare adnotat "Cozovici"

Coperta IV a programului mă face să vă mai aduc unele precizări

(conform tnb.ro)

După ce clădirea Teatrului Naţional din Calea Victoriei a fost bombardată în august 1944, muzeul nu a mai fost redeschis multă vreme. Patrimoniul acestuia este evacuat la Pucioasa iar apoi este expus în două săli ale Liceului Sf. Sava din Bucureşti. Aici va rămâne până în 1952, când se mută în Pasajul Majestic - astăzi Teatrul Odeon.

După inaugurarea actualei clădiri a Teatrului Naţional, muzeul este deschis publicului între 1975 şi 1978. Timp de 12 ani, până în 1990, obiectele expuse sunt depozitate din nou în magazii. O nouă redeschidere a Muzeului TNB are loc în Foaierul Sălii Mari. Abia în iarna anului 2001, muzeul primeşte amplasarea actuală, iar obiectele rămân expuse în această variantă finală până în zilele noastre.

Aspect din feeria Înșir'te mărgărite de Victor Eftimiu.

Portretul Regelui Carol I

Muzeul National Peles

Obiectul lunii septembrie

Sinaia

Portretul Regelui Carol I

G. P. A. Healey (1813-1894)

1881

ulei pe panza (189 x 125)

Anul acesta se împlinesc o sută de ani de la Consiliul de Coroană care ne-a decis neutralitatea. Cu această ocazie, Muzeul Național Peleș vă invită în perioada 3 august – 30 octombrie 2014 să vizitați expoziția temporară Consiliul de coroană din 1914. 100 de ani de la neutralitatea României. Organizată în Sala veche de muzică a Reginei Elisabeta de la parterul Castelului Peleș, expoziția își propune să reconstituie cu mijloace specifice, momentul istoric din 21 iulie/3 august 1914. Demersul muzeografic este însoțit de un catalog ilustrativ pentru contextul istoric al debutului primei conflagrații mondiale.

Totodată, comemorăm un veac de la dispariţia primului Rege al României, ocazie cu care ne propunem să aducem în atenţia iubitorilor de istorie informaţii punctuale legate de ultimele luni din viaţa bătrânului suveran. În noaptea de după Consiliu, zdrobit şi împovărat de decizia unanimă a oamenilor politici, Regele invită la dejun pe I. G. Duca şi pe Vasile Morţun.

Atmosfera e irespirabilă: Regina Elisabeta deplânge atitudinea ingrată a politicienilor români, iar Principii moştenitori încearcă fără succes să tempereze spiritele. Convins de invincibilitatea Germaniei, Regele se raportează cu obstinaţie la războiul franco-prusac. Supus unei presiuni diplomatice insuportabile, primul-ministru Ionel Brătianu îl vizitează săptămânal. Departe de Capitala cuprinsă de fiorul francofiliei, Regele asistă neputincios la schimbările de dispoziţie ale oamenilor politici, care pendulează între cele două Blocuri militare.

În Povestea vieţii mele, Regina Maria rezuma în fraze revelatoare contextul anului 1914:

"Lunile următoare [Consiliului de Coroană] au fost triste pentru noi toţi şi apăsătoare din pricina gândurilor nerostite pe care le ascundea suprafaţa liniştită a vieţii noastre la Sinaia. (…) Ceea ce era pentru unul un triumf era pentru celălalt înfrângere (…).”

Regele Carol persistă fără convingere în ideea abdicării, în timp ce Maria se împotriveşte total acestei idei:

"Dar părerea că Unchiul avea poate de gând să abdice prinsese rădăcini şi stârnise o înfiorare în toată ţara, care se temea să-şi piardă dinastia în ceasul de grea cumpănă.”

Cu informaţii de primă mână, Duca o completează fericit:

"Zilnic erau drame între principele Ferdinand şi soţia lui, între principesa Maria şi regina Elisabeta, între tată şi copii, între copii şi bătrâna mătuşă, între ei toţi şi rege. Ameninţări, lacrimi; opoziţia profita de aceste dezbinări ca să trimită vorbe şi emisari la Pelişor să încurajeze pe principesa Maria şi pe principele Carol în atitudinea lor.”

Cel mai tânăr ministru al guvernului liberal aflat la putere, menţionează chiar şi tentative eşuate de uzurpare a tronului. Politicieni precum Take Ionescu proferau numele ducelui de Abruzzi, a cărui atitudine antantofilă ar fi salvat România din marasmul stării de fapt de la debutul războiului. Chinuit de ani buni de o afecțiune a ficatului, Carol trăieşte în recluziune:

"Ce făcea bătrânul rege, în acest răstimp ? Stătea închis în cabinetul său de lucru şi nu vedea mai pe nimeni. Pe noi, miniştrii nu ne mai chema. De la Consiliul de Coroană şi până la moartea lui n-a primit decât pe acei dintre noi care au cerut anume să-i vorbească.”

În ziua de dinaintea morţii sale, Carol îl primeşte în audienţă pe jurnalistul şi omul politic Virgil Arion şi declară o ameliorare a stării sale de sănătate. După obiceiul lui de o viaţă, notează în Jurnal în seara zilei de 26 septembrie/9 octombrie câteva fraze greu lizibile, iar ultimul cuvânt pe care îl scrie este "Schnee”, după care desenează o cruce. Se stingea din viață sâmbătă, 27 septembrie/10 octombrie 1914, în jurul orei cinci dimineaţa. Alarmată de starea de agitaţie a suveranului, Elisabeta telefonează doctorului Curţii, Mamulea, care anunţă decesul Regelui Carol I.

A grăbit sau nu eșecul eforturilor sale politice din vara anului 1914 deznodământul tragic al domniei sale ? Fără îndoială. E constatarea multora dintre contemporani, rezumată magistral de Regina Maria:

"Legenda afirmă că Unchiul muri din pricină că i se frânsese inima de durere. Nu ştiu dacă inimile se frâng, dar fără îndoială era ceva tragic în dezbinarea dintre rege şi poporul său tocmai la sfârşit, şi cred într-adevăr că această durere i-a grăbit moartea”.

După 48 de ani de domnie, primul Rege al României murea în urma unui atac de cord la vârsta de 75 de ani, în Dormitorul de la etajul nobil al Castelului Peleş. Tzigara-Samurcaş, autorul ultimei monografii a reşedinţei de la Sinaia şi directorul Fundaţiei Carol I relatează cum împreună cu adjutanţii a coborât trupul neînsufleţit al suveranului în Holul de onoare, depunându-l pe catafalc. Sub privirile înlăcrimate ale Reginei, cortegiul funerar părăseşte Peleşul după două zile şi se deplasează spre gara Sinaia. Conform doleanţelor testamentare ale Regelui, cortegiul poposeşte în Sala tronului din capitală, după care suveranul este înmormântat cu onoruri militare la Curtea de Argeş.

Rege constituţional, primul suveran al României independente, Carol I şi-a pus amprenta asupra istoriei noastre moderne: a dat României prima lege fundamentală la 1866, a adus Independenţa de stat în anul 1878, a proclamat Regatul în anul 1881. El însuşi artist – Regele Carol manifesta o pasiune extraordinară pentru sculptura în lemn -, Carol pune bazele colecţionismului de artă de tip aristocratic din România. Reşedinţa de la Sinaia este rezultatul preocupărilor sale artistice de o viaţă. Multitudinea colecţiilor, complexitatea arhitectonică şi decorativă a Peleşului reprezintă adevărata sa moştenire culturală. În calitate de suveran şi de comanditar, Regele Carol I invită de-a lungul celor aproape cinci decenii de domnie artiştii cei mai solicitaţi ai epocii pentru a-i crea o serie de portrete de aparat. Personalităţi ca Jean du Nouy, Carol Popp de Szathmari, Tadeusz Ajdukiewicz, Alfred Swartz etc au trecut pragul reşedinţei sale preferate.

Printre ei, pictorul american, George Peter Alexander Healy (1813 -1894). Originar din Boston, Healy a fost unul dintre cei mai mari portretişti ai epocii sale. I-au pozat pe rând Lincoln, Andrew Jackson, Louis-Philippe, papa Pius al IX-lea, mareşalul Soult, Gambetta şi Lizst. Întâlnirea dintre Rege şi artist s-a produs în anul 1872 la Roma, unde Healy realizează primul portret al Elisabetei în costum popular, portret păstrat în colecţia de pictură a Muzeului Naţional Peleş. Au urmat portretul Elisabetei cu Principesa Mărioara terminat la 10/22 august 1872. Din corespondenţa cu viitorul împărat al Germaniei, Friedrich al III-lea rezultă că în acelaşi an, Healy a definitivat şi un portret al suveranului:

"Talentul său distins îl pune deasupra lui Wintherhalter. El este un om mai în etate, care venise deja de mai înainte în Franţa şi atunci a pictat pe Louis-Philippe. Acum trăieşte la Roma”.

Două dintre pânzele artistului american au figurat în primul eveniment artistic de amploare din România, Expoziţia Societăţii Amicilor Bellelor Arte (1873). În lucrarea sa autobiografică publicată la Chicago în anul 1894, Healy consemnează vizita sa din anul încoronării Regelui Carol I, eveniment la care a fost invitat să ia parte. Îndrăgostit de arta românească, pe care ajunge să o cunoască prin reprezentanţii ei de seamă, Healy colecţionează schiţe semnate de Nicolae Grigorescu, unul dintre pictorii preferaţi ai Casei regale. Într-adevăr, în anul 1881, Healy reapare în paginile jurnalului Regelui Carol: în februarie–martie execută portretul Elisabetei în costum popular şi portretul Regelui, păstrat în Biroul de lucru de la Castelul Peleş.

"Luni, 16/28 februarie

[...]Dimineaţa pozat Healy, la un portret pe care îl face pentru expoziţia de artă (Salonul) din Paris, portret până la genunchi. (…).”

În paralel, Healy primeşte comanda unui alt portret regal:

"După-amiaza pozat Healy, tabloul pentru Metz, Regimentul 1Dragoni”.

Foarte probabil, acesta este portretul care face obiectul prezentării noastre. Reprezentat în mărime naturală, în uniforma de paradă a călăraşilor, cu Ordinul Casei de Hohenzollern în grad de colan pe piept, portretul se remarcă datorită distincţiei şi sobrietăţii. Cu mâna stângă sprijinită pe mânerul sabiei şi chipiul în cealaltă mână, cu privirea sa pătrunzătoare, de un albastru metalic, Carol I se înfăţişează posterităţii în postura sa favorită, cea marţială. Exactitatea fizionomiei şi a ţinutei redate prin savanta implementare a tuturor rigorilor academismului sunt desăvârşite de echilibrul tuşei cromatice. Prin lucrarea sa, Healy reuşeşte să creeze un portret de aparat de o izbitoare asemănare fizică cu personajul portretizat.

Totodată, îi captează cu veritabil talent de psiholog, personalitatea: mândru de originea sa germană, proaspăt încoronatul Rege al României scrutează cu temeritate viitorul.

Macrina Oproiu