vineri, 18 mai 2018

Lincoln între vieți




Lansare de carte 


George Saunders 


Librăria Humanitas, Cișmigiu, București 


23 mai 2018




   Editura Humanitas Fiction vă invită miercuri, 23 mai, ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr. 38), la lansarea romanului Lincoln între vieți de George Saunders încununat cu Man Booker Prize 2017, considerat de presa americană dar și de critica literară cel mai bun roman american de anul trecut.
   Cartea va fi prezentată de Radu Paraschivescu, scriitor, jurnalist și traducătorul romanului, Sever Voinescu, jurnalist, redactor-șef Dilema veche și Cristian Pătrășconiu, jurnalist cultural. Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction va fi moderatorul întâlnirii.
   Cu un sâmbure de adevăr istoric și sprijinindu-se pe o imaginație luxuriantă, George Saunders construiește o poveste în care fantasticul se îmbină cu veridicul. Lincoln între vieți ne vorbește despre iubire și pierdere, vinovăție și asumare, despre șovăielile omului sub vremi și sub istorie. Un roman tradus în peste 30 de limbi și bestseller al unora dintre cele mai importante publicații americane ca New York Times, Chicago Tribune, Publishers Weekly, USA Today.
Accesul la eveniment este gratuit în baza unei rezervări prealabile prin eventbook.

Din lumea viețuitoarelor nocturne




Muzeul Municipal Mediaș 


19 mai 2018





Pe simezele clujene - Cântecul Primăverii




Arta plastică contemporană românească

 

Librăria Diverta Hubertus, Cluj - Napoca 


17 - 31 mai 2018





Să ne cunoaștem artiștii...un tenor




De pe scenele teatrului românesc de-odinioară 


Florin Diaconescu










Articol publicat în Scena Lirică, Nr. 3. 1983/1984.
Editor: Opera Română, București.


Noaptea Muzeelor...bistrițene




Complexul Muzeal Bistrița - Năsăud 


ediția a XIV-a, 19 mai 2018




Ştefan Luchian, maestrul artei grafice româneşti




Muzeul de Artă al României 


București 


19 mai - 23 septembrie 2018






   Muzeul Naţional de Artă al României vă invită, în perioada 19 mai - 23 septembrie 2018, la expoziţia Ştefan Luchian, maestrul artei grafice româneşti.
   Peste nouăzeci de pasteluri, acuarele şi desene realizate de Ştefan Luchian (1868-1916) de-a lungul vieții, reconstituie cronologic și pe tehnici parcursul pictorului și contribuția sa la dezvoltarea graficii autohtone într-o perioadă de descoperire și definire a modernității românești.
   În selecție figurează celebra copertă a primului număr al revistei societăţii Ileana, realizată sub influența Jugendstilului, precum și o serie de lucrări pasteluri și acuarele ce pregătesc unele dintre cele mai populare lucrări ale artistului cum ar fi Safta florăreasa, Portretul lui Moş Niculae cobzarul, Portretul doamnei Olivier. Peisaje ca cele de la Brebu sau din lunca Ialomiţei și, mai ales, popularele sale naturi statice cu flori (Garoafe, Trandafiri, Albăstrele, Flori de câmp) exemplifică forța incredibilă pe care Luchian a imprimat-o pastelului, picturalitatea sa intensă, vigoarea cromatică dar și spontaneitatea sa.
    Un loc aparte îl ocupă autoportretele pictorului, pline de expresivitate, din care ne întâmpină privirea pătrunzătoare a unui artist nicicând complezent cu sine.
   Expoziţia este organizată cu ocazia aniversării a 150 de ani de la naşterea marelui artist român.
Curator: Elena Olariu
Muzeul Naţional de Artă al României (accesul prin Str. Ştirbei-Vodă nr. 2)
19 mai - 23 septembrie 2018
Program de vizitare: miercuri – duminică, 10.00 – 18.00
Preț bilet: 10 lei
Gratuit: prima miercuri din fiecare lună, Noaptea muzeelor (19 mai).

Șarpele din Essex




Lansare de carte 


Sarah Perry 


Librăria Humanitas, Cișmigiu, București 


21 mai 2018




   Șarpele din Essex, de Sarah Perry, apărut în colecția Babel, este un roman despre pasiune, prietenie și forța hipnotică a ideilor, bestseller și câștigător a numeroase premii (cartea anului la Waterstones în 2016 și cartea anului la British Book Awards în 2017).
   Romanul se lansează luni, 21 mai, de la ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu.
Vorbesc despre carte Ioana Bâldea Constantinescu, Florin Chirculescu și Victor Ioan Frunză.
Invitat special: Nigel Bellingham, directorul British Council România.
Moderatorul evenimentului este Dana Ionescu, redactor-șef Nemira.
   După moartea soţului ei, Cora Seaborne începe o viaţă nouă în Colchester, un sătuc englez, în care se zvoneşte că miticul Şarpe din Essex, care odinioară stătea în ţinutul mlăştinos, s-ar fi întors în parohia Aldwinter.
   Amatoare de ştiinţe ale naturii, Cora este convinsă că ceea ce localnicii iau drept o creatură magică poate fi un exemplar dintr-o specie nedescoperită. William Ransome, vicarul parohiei locale, pe de altă parte, consideră că zvonurile sunt doar rodul lipsei de credinţă adevărată.
    O legătură strânsă se creează între Cora şi Will în ciuda diferenţelor dintre ei, pe măsură ce amândoi încearcă să desluşească misterul Şarpelui din Essex.

Rolul și Rostul Lucrurilor




Arta plastică contemporană românească 


Ion Constantinescu 


Muzeul Municipal Mediaș 


19 mai - 20 iunie 2018