De pe scenele teatrului românesc de-odinioară
Teatrul Mic
Foto: Evenimentul Zilei.
Consemnări publicate în Revista Moftul Român, Nr. 2. Ianuarie/Februarie 1990.
***Completări personale
1). Nu l-am cunoscut pe Dinu Săraru "în carne și oase".
2) I-am citit o parte dintre cărțile scrise (Niște țărani, Clipa, Dragostea și Revoluția).
Din punctul meu de vedere, în ciuda temelor și realităților descrise din acele vremuri
sunt, chiar și acum, remarcabile.
3) Am avut norocul să locuiesc în același imobil cu doi dintre actorii Teatrului Mic.
Am avut astfel ocazia să aflu multe din culisele acestei instituții.
Despre Dinu Săraru știam, în acest context, că era intransigent, nu suporta indisciplina
(întârzieri, beții, lucruri de mântuială). În același timp, se bătea ca un leu pentru
teatrul pe care-l conducea și pentru oamenii acestuia. În anii '80 era chiar dificil să-ți mai faci planul și implicit să-ți iei salariul în condițiile de penurie crescândă în toate domeniile.
Cert este că uza de poziția și legăturile sale în Partid. Dar era un foarte bun manager...
4) Prin ianuarie (cred) 1990, prin aceeași filieră, am aflat că Dinu Săraru a fost dat afară
printr-o adunare la care majoritari erau cei din personalul tehnic.
Adică mulți dintre cei care fuseseră amendați/certați/etc, pentru diferite abateri...
5) Peste ani, adică în urmă cu câteva zile când am intrat în posesia revistei din care
v-am prezentat relatările, am găsit și dovada că exact așa au stat lucrurile.
Dacă vă uitați pe lista semnatarilor nu veți întâlni niciun actor.
Sunt trecuți câțiva, cu același scris, dar fără semnătură.
6) Cam așa a fost la Revoluție. S-a luptat împotriva Dictaturii Dictatorului
pentru instaurarea Dictaturii Proletariatului.
Printre altele...
Ion Caramitru: un rol în teatrul politic.
Articol publicat în Zig Zag, Nr. 4. 20 martie 1990.
