Ce sunt muzele ?
Zeiţe graţioase, fiice ale memoriei, idealuri platonice, modele pentru
portretele Sfintei Mame, femei virtuoase sau desfrânate... luceferi
feminini... iubite învăluite în mister pe care le nu le poţi atinge ?
Valeţi feminini ai imaginaţiei cuiva ? Concepte complementare, invenţii
poetice, fantome atât de dorite care vin pe neaşteptate, regine ale
superficialului, auto-muze, muze interioare?
În miturile greceşti,
relaţia dintre muză şi artist era una de reciprocitate, femeia având
calitatea de mijlocitor, căci Zeii ofereau acces omului către memoria şi
învăţătura care îi lipseau. Artistul producea ulterior un text care nu
era despre muza-femeie, dar care celebra implicarea ei în actul
creaţiei. Un astfel de schimb însemna că un gol al artistului nu poate
fi umplut decât printr-o pierdere de sine temporară în clipele în care
era locuit de puterea pătrunzătoare a muzei.
Aceste teme romantice
ale idealizării şi ale iubirii interzise (sau ne-consumate) au atins
apogeul în Italia renascentistă.
Poeţi ca Dante si Petrarca şi-au plasat
muzele pe socluri înalte, astfel încât Beatrice (în cazul lui Dante) şi
Laura (Petrarca) sunt descrise ca modele ale perfecţiunii şi purităţii,
în timp ce interesul lui Boccaccio către muza sa Maria este un amestec
perfect de dragoste a minţii, trupului şi sufletului. Idealizarea
Beatricei şi a Laurei sunt parţial atribuite Marianismului, pentru că în
secolul al XIII-lea Sf. Maria a devenit din ce în ce mai importantă ca
mediator între oameni şi Dumnezeu. Către Maria se rugau majoritatea
oamenilor pentru mijlocire divină.
În perioada romantică, muza ajuta
creatorul să exprime sentimente şi emoţii, mai degrabă decât idei
religioase şi politice, iar artistul începe să-şi definească imaginea
independentă de opţiunea politică, ceea ce semnifică o schimbare majoră
în conceptul artei, în esenţa artei şi în ceea ce constituia arta (l'art
pour l'art).
În acest context nu este o exagerare să spunem că
Beatrice ca muză a lui Dante este o creaţie a secolului al XIX-lea, căci
în secolele anterioare ea a fost trecută cu vederea în favoarea unor
personaje mai întunecate, mai dramatice ale Divinei Comedii, dar
perioada victoriană a preluat-o şi adoptat-o.
Muza, în aspectul ei
cel mai pur, este partea feminină a bărbatului creator, cu care trebuie
sau nu să aibă relaţii de natură carnală, ca să nască o nouă operă. Ea
este anima animusului lui, în roluri inversate, ea îl penetrează şi
inspiră, iar el gestează şi expulzează.
Dar astăzi nu mai avem
exerciţiul încrucişării rimelor sau al alăturării lor, am uitat metrul
antic sau hexametrul. Ne-am pierdut picătura de romantism şi nota
lirica. Am uitat să fim visători şi să ne pierdem în reverie... Nu îmi
rămâne decât să vă invit la un moment de plutire în compania muzelor,
aşa cum le văd eu.” (Dan St. Andrei)
Parteneri: Spaţiul de artă contemporană Aiurart, Sarroglia Art Lounge Gallery
Sponsori Servicii: Photosetup, Lacerta Winery
Parteneri: Zeppelin, Tataia, All Hallow, CityTV, Sapte Seri, Modernism,
Metropotam, ArtClue, ArtAct Magazine, Liternet, foto4all.ro, Catchy.ro,
PrintMagazin, The Institute Magazine